"Vezi MACRO?"-concurs de fotografie

Fotografia MACRO îşi caută cei mai talentaţi ilustratori, odată cu venirea primăverii! Prin intermediul concursurilor, a interacţiunii între membrii şi a tuturor facilităţilor online oferite, cf încurajează, susţine şi promovează talentul fotografilor profesionişti sau amatori, dorind să-i iniţieze pe tinerii pasionaţi în tainele celei de-a şasea arte.
Concursul „Vezi MACRO?” se va desfăşura astfel:
- · 21 martie – 5 aprilie 2011 – înscrierea* participanţilor pe site-ul www.comunitatefoto.ro, cu o singură fotografie, care să ilustreze tema propusă – fotografia MACRO;
- · 6 – 20 aprilie 2011 – jurizarea** creaţiilor înscrise (80% votul juriului de specialitate; 20% votul publicului);
- · 25 aprilie 2011 – anunţarea câştigătorilor.
*înscrierea este condiţionată de înregistrarea gratuită, în prealabil, ca membru al comunităţii.
**se va efectua o preselecţie a tuturor creaţiilor înscrise în concurs. Doar cele mai bune 50 de fotografii vor ajunge în etapa de jurizare.
Fotografiile vor fi jurizate, ca şi în ediţiile precedente, de 5 fotografi profesioniști: Bogdan Panait, Simona Andrei, Cosmin Atanasiu, Radu Carnaru si Marius Iancu.
Cele 3 creaţii câştigătoare vor fi răsplătite cu o mulţime de premii: un voucher de 100 euro (locul I), oferit de nscmall.ro pentru achiziţionarea de accesorii sau aparate foto; reduceri de 20% la închirierea echipamentelor foto de pe inchirierefoto.ro, subdomenii proprii în cadrul comunităţii şi multe altele.
Parteneri media: Fotografa, Photolife, Modernism, Fotonatura, 4arte, Banda Foto, Ginger Group, revista Ambition, Veioza Arte, Peisaje Montane, Lume Buna, Evenimente Studenţeşti, revista HipMag, Observator Cultural şi Clubul Foto.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitaţi website-ul comunitatefoto.ro şi să vă alăturaţi reţelei de fotografi în plină expansiune, sau să ne contactaţi la următoarea adresă: info {cf} comunitatefoto.ro.
Comunitatefoto.ro a apărut în august 2009, şi s-a transformat, în numai un an, într-o adevarată platformă social media destinată celei de-a şasea arte. Comunitatea reuneşte cele mai reuşite fotografii ale unor tineri, amatori sau profesionişti, pasionaţi de acest domeniu, oferindu-le cel mai bun mediu în care aceştia să-şi expună şi analizeze munca. Membership-ul este gratuit, nelimitat şi oferă o serie de avantaje unice printre site-urile româneşti de profil, cel mai important fiind sistemul inovator de filtrare a fotografiilor prin screening.





Lasă un răspuns