Delta Music Fest 2011
BECK’s te invita la al treilea Delta Music Fest, festival ce revine cu trei zile de vara si dolce far niente, live set-uri ale celor mai apreciati DJ din tara ca sprijin autohton pentru invitatii straini de renume international si cadrul inedit si unic in Romania. Evenimentul organizat de Fundatia Anonimul are loc in perioada 21 – 23 iulie la Sfantu Gheorghe, locul in care Dunarea intalneste Marea Neagra, creand paradisul natural al Deltei Dunarii.
De joi pana sambata se prezinta in spatele pupitrelor autohtonii Charlie Dundeen, JB & Nemo, Weapons Grade, Tieftoner, Silent Strike (Live), The Model, Limun, Gojira, Unlocka, iar Kode 9 si Joker (alaturi de MC Nomad) sunt confirmati la acest festival!
BURN STUDIOS prezinta KODE 9 la Delta Music Fest 2011
BURN STUDIOS prezinta KODE 9 la Delta Music Fest 2011
Burn Studios aduce in Romania arhitectul dubstep-ului la nivel international: artistul de origine britanica Kode 9 va urca pe scena festivalului din Sfantu Gheorghe, editia 2011, vineri, pe 22 iulie. Burn Studios prezinta fondatorul label-ului Hyperdub la Delta Music Fest si va recomanda acest eveniment ce are loc intr-unul din cele mai speciale locuri din tara.
DJ Music School
A treia editie Delta Music Fest deschide sesiunea de vara a “DJ Music School”.
Conditii de inscriere: Cei interesati sunt asteptati sa trimita un mix de 30 minute la adresa contact@nulldeltamusicfest.ro , iar dupa selectia juriului vor fi anuntati trei castigatori. Dupa participarea la work-shop-uri coordonate de Gojira, cei mai buni trei concurenti vor avea sansa sa lase publicul sa decida care dintre ei este cel mai bun, dupa demonstratiile de skill-uri din ultima seara a festivalului. (Cazare asigurata in perioada 21-24 iulie). Cel mai apreciat de publicul prezent la eveniment in Sfantu Gheorghe va primi un premiu din partea Partenerului Oficial si un pachet turistic “3 nopti pentru 2 romantici” in Dolphin Camping.
Accesul la festival este liber. Delta Dunarii este un spatiu recomandat nu numai celor ce cauta putina lejeritate si o ambianta relaxata, dar si celor ce vor sa descopere placerea unui festival izolat de zonele industriale tipic urbane.
Lasă un răspuns