Colinde netemperate cu Avant'n'Gard, la Teatrul de Arta
Pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, Avant’n’Gard colindă la Teatrul de Artă Bucureşti.
Continuăm să colindăm, ceea ce ne face să răsuflăm ușurați la gândul că n-am devenit niște adulți insipizi. Latent, ne lăsăm pe mâna unei nostalgii venite, poate, din accesarea imaginarului unei Românii insuficient cartografiate emoțional.
Găsim din nou bucuria de a cânta împreună, într-o libertate pe care-o cultivăm cu fiecare alt concert Avant’n’Gard. Când mergeam din bloc în bloc, cu colindul, cântam mai degrabă chestii de împrumut. Săturându-ne de surogate, am ales firul intuitiv și, din carte-n carte, din om în om și chiar din an în an, am crescut aceste colinde și le-am zis „netemperate”: arhaicul se răstoarnă între sunete de synthuri și efecte și-n solo-uri venite din estetica sonoră a muzicii improvizate. O lume modală proprie, eclectic formulată, colaj meditativ și satisfacerea unei necesități sufletești de a nu uita senzația de colindare.
Le-am ales după liniile melodice, după cosmogonia dogorindă a versurilor, după starea de spirit pe care-o trezeau în noi. Colindele noastre sunt cele ale unei memorii accesibile doar prin cărți și prin câteva înregistrări. N-am crescut cu ele din păcate. Așa e generația noastră, de cartier, așa ne cântăm colindele: reinventându-le cu sensibilitatea noastră de acum, pe-alocuri intuind genuni psihedelice într-o floare dalbă și o silabă de completare, alteori rămânând cuminți într-o ritmică simplă și sufletește clară. Grupul funcționează în logica sa interioară și completează sonor performativ ceea ce în mod manifest a fost uitat prin transcrieri și prin trecerea timpului.
Dacă încă n-ați luat cadouri de Crăciun, poate vă face cu ochiul un album. E copt proaspăt, e „de casă”, n-are etichete, e-uri sau label-uri, e venit direct din studio, mixat manual, foarte posibil să miroasă a cozonac.
Avant’n’Gard în formulă completă și-un vers înregistrat de la Norzeatic.
EVENIMENTE

Lasă un răspuns