LALELE, LALELE - prima premieră a anului la MACAZ
CinePOLSKA – filme poloneze la București
PEOPLE OF ROMANIA se lansează la galeria Simeza
All Stars For Outernational
La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe

All Stars For Outernational

de veiozaarte  |  14 septembrie, 2017  |  0 comentarii

7 octombrie 2017, Club Kran (Cocor etaj 5)

Line up:

  • Raze de Soare (live)
  • Tinos Elanios (live cu formație)
  • Mitoș Micleușanu (live)
  • Aleksa Alaska
  • Bogman
  • Orbita Lacustră
  • Paradaiz Tape Mașina
  • The Attic Soundsystem

Bilete:

  • Avans pe eventbook.ro: 50 de lei sau 70 de lei (cu drink inclus)
  • La intrare: 70 de lei
  • La acest eveniment NU EXISTĂ GUESTLIST

 

DONEAZĂ (campanie de crowdfunding)

Facebook event

Acest eveniment este despre oameni și muzică, ceea ce înseamnă că e despre tine, despre voi, la fel de mult cum este despre mine, despre noi. Acesta este un apel la solidaritate adresat atât tuturor celor pe care îi cunoaștem și care ne cunosc personal, dar și celor care nu ne cunosc încă sau pe care nu îi cunoaștem încă, tuturor celor care au fost la festival și au văzut cu ochii lor ce am făcut cu foarte puține resurse materiale, tuturor celor care au auzit de festival, tuturor celor care ne-au închis ușa-n nas sau nu ne-au mai răspuns la telefon sau la email-uri înainte de festival, atunci când le propuneam să fim parteneri, tuturor celor care cred în muzică, în importanța muzicii și în forța prin care muzica unește oamenii, tuturor celor care cred că acest festival este necesar pentru comunitate, pentru București și pentru întreaga țară și că, mai ales, acest festival trebuie să continue să aibă loc. Ajută societatea în care trăiești să facă un pas spre progres.

Atunci când am tras linia celei de-a doua ediții a festivalului, ne-am dat seama că – în ciuda succesului – festivalul a fost un eșec financiar. Stăm atât de prost încât există riscul ca firma organizatoare (Sounds in the Attic SRL-D) să fie executată silit din cauza incapacității de plată a unor facturi. Ce ne doare cel mai tare e că festivalul ar intra de fapt în faliment și nu ar mai putea avea loc la anul.

Aproape toți artiștii au fost plătiți (majoritatea și-au primit onorariile în întregime, alții în proporție de 70%-80%, iar pe foarte puțini rămași îi vom plăti în lunile ce urmează – avem o relație personală cu fiecare din ei, și toți ne-au promis că pot aștepta până ne vom reveni financiar). Întrucât nu am dispus de un flux de bani care să ne permită să cumpărăm din timp toate biletele de avion pentru toți artiștii prezenți la festival (54 de artiști și 2 jurnaliști), am apelat la o agenție de turism care ne-a ajutat cu achiziționarea cu plata la termen (după festival) a mai multor bilete de avion (aproximativ 80%), cumpărate cu 2-3 săptămâni înainte de festival. Datorăm agenției respective suma de 10.000 de EURO, iar în acest moment, executarea silită bate la ușă.

Dar hai s-o luăm cu începutul. Cum am ajuns aici? Unde am greșit? Ce a mers prost? Este din cauza faptului că au venit prea puțini participanți la festival? Nu. Festivalul a fost un real succes, pe parcursul celor 3 zile și nopți au participat peste 3500 de oameni. S-a scris despre el în presa locală, națională și internațională. S-au încasat prea puțini bani din bilete? Nu. S-a încasat prea puțin din bar? Nu. Au fost prea puțini sponsori sau finanțatori? Da, poate, întrucât toți posibilii parteneri s-au retras când a apărut Florin Salam. Dar noi am mers mai departe.

Am fost suficient de naivi încât să construim o a doua ediție destul de bombastică, cu un program artistic mult prea dens. În momentul în care cumperi peste 40 de bilete de avion cu 2-3 săptămâni înainte de eveniment, cei care au mai multă experiență decât noi vor râde pe sub mustață, spunându-ne că asta e sinucidere curată. Una din valorile noastre, ale organizatorilor și a festivalului însuși, este curajul. Am avut curajul să facem ceva unic, însă nu am anticipat niște lucruri.

Întrucât ne-am epuizat toate resursele, întrucât nu am găsit sponsori care să plătească retroactiv, întrucât nu am găsit acel Mecena care să ne salveze, singurul lucru pe care îl mai putem face în acest moment critic este să cerem ajutorul vostru, al tuturor celor care vor și pot să ne ajute.

Să recunoști public că ai greșit undeva este unul din cele mai dificile lucruri. Cu toții greșim și învățăm din greșeli, le reparăm din mers, le îmbunătățim. Când îți recunoști greșeala și ceri ajutorul sincer celor din jurul tău, poți părea vulnerabil. Chiar ești vulnerabil. Poți părea neprofesionist. Poți părea incapabil de a duce la bun sfârșit ceva. Dar lucrul cel mai dureros este că în acest moment, nu mai putem continua să facem festivalul fără ajutorul vostru, al tuturor. Ajutor oricât de mic, dar sincer, cerut pentru un proiect în care credem cu tărie și pentru care ne luptăm până în pânzele albe. Suntem siguri că majoritatea operatorilor culturali cu mai multă experiență s-au lovit de acest impas. Unii din ei au reușit să treacă peste el, prin diverse moduri, alții nu. Nu e nici primul și cu siguranță nici ultimul festival care riscă să se îngroape. E în schimb o rușine să lași capul plecat și să închizi un proiect frumos fără să fi făcut absolut tot ce-ți stă în putință să-l duci mai departe, să-l continui, să-l crești.

Nu cerem ajutorul pentru noi sau pentru prietenii noștri. Cerem ajutorul pentru a putea face Outernational Days 3, pentru că dacă nu ne acoperim datoriile din acest an, ne este imposibil să mai putem face festivalul la anul. Vom rămâne cu o serie de evenimente Outernational night (suntem pe punctul de a confirma în decembrie Konono No1, congolezii care nu au mai ajuns la prima ediție OD), dar orașul va pierde un festival.

Știm unde am greșit, știm ce nu a funcționat și, cel mai important, știm cum putem deveni autosustenabili și știm ce să facem la anul, astfel încât să nu mai fim în situația critică în care suntem acum. Dar până acolo ne despart niște datorii care mănâncă din ceva frumos, sincer, făcut cu pasiune și din dragoste de muzică, făcut pentru a aduce comunitatea laolaltă, făcut pentru a aduna grupurile și grupulețele disparate ale Bucureștiului. Dar mai ales, făcut pentru o experiență. Pentru că, la urma urmei, Outernational este înainte de toate, o experiență. O experiență unică, pe care toți cei care au fost la festival, au simțit-o, fiecare în felul lui.

Dacă 100 de oameni ar dona câte 100 de euro, festivalul este salvat. Dacă 200 de oameni ar dona câte 50 de euro, festivalul este salvat. Dacă 300 de oameni ar dona câte 33 de euro, festivalul este salvat. Dacă 400 de oameni ar dona câte 25 de euro, festivalul este salvat. Dacă 500 de oameni ar dona câte 20 de euro, festivalul este salvat. Dacă 1000 de oameni ar dona câte 10 euro, festivalul este salvat. Cumpără un bilet la acest eveniment All Stars for Outernational. Ajută festivalul să continue și primești la schimb o petrecere memorabilă. Ajută-ne să transformăm în realitate visul celei de-a treia ediții a festivalului. Pentru că nu vom fugi nicăieri cu banii tăi, ci vom putea continua. Iar tu vei primi (pe lângă toată recunoștința noastră, cadouri și intrare liberă la viitoarele evenimente Outernational night), acel sentiment unic, că ai donat pentru ceva bun, că ai făcut un lucru bun pentru muzica din orașul tău, că ai făcut diferența, oricât de mică, atât cât ai putut tu în pătrățica ta, în cei 2 metri pătrați.

Dacă vrei și consideri că acest festival este important pentru tine, pentru comunitatea din care faci parte, pentru scena muzicală, ajută-ne să mergem mai departe. Cumpără un bilet și hai la eveniment. Donează oricât de puțin, pentru experiența Outernational, pentru muzică live, pentru un festival independent, non-comercial, care se întâmplă odată pe an, pentru un lucru frumos și relevant care se întâmplă în orașul tău, în țara ta.

Spune-le tuturor prietenilor tăi de festival. Încurajează-i să ne ajute, să doneze pentru experiența Outernational. Donează în primul rând pentru tine, pentru că știi că dacă ai fost acolo sau ai auzit de la prieteni care au fost, acest proiect merită să continue. Trebuie să continue. Putem și vrem să continuăm. Împreună.

EVENIMENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *