SIMULTAN FESTIVAL 2014 / 'Termeni și condiții'
SIMULTAN FESTIVAL 2014 / ‘Termeni și condiții’
8-11 octombrie, Timisoara
http://10.simultan.org
În 2014 trăim începuturile unei convergențe totale ,internetul nu reunește doar majoritatea informației relevante ci tinde să infiltreze și majoritatea sistemelor funcționale; arta și tehnologia comunicării digitale devin greu de diferențiat între ele iar mijloacele de explorare a acestor granițe se află si în actul artistic live văzut ca o experiență deschisă și unificatoare a mediilor video, audio și informatic.
Festivalul SIMULTAN abordează în al zecelea an de existență aceeași filieră a acestei noi estetici contemporane și aduce o serie de artă video contemporan și o serie de evenimente live în care unele teme și metode sunt: eclectismul stilistic (Franck Vigroux), relația dintre om și mașină sau reciclarea (Xavier Van Wersch), abordarea improvizațională a producției muzicale in condiții tehnice limitate și în plină cenzură comunistă și relevanța tehnicilor alternative sau perimate in contextul de azi (Rodion G.A.) lirismul sec, digital, elegiac al bursei (proiectul ‘Sirens’ de Novi_sad & Ryoichi Kurokawa ), fuziunea instrumentelor acustice si electronice (Soare Staniol), cinemaul expandat la microscop și endoscop (proiectul ‘Peoplemeter’ de Incredible Bob & WoO ), colajul jovial de sunete inregistrate live (Toktek), augmentarea sculpturala a unui performance folosind lumini și fum intr-un sens contemporan (Lumisokea), variabilitatea formei de prezentare și a relației cu publicul (The Erasers).
Încă de la prima ediție din anul 2005 problematica festivalului a rămas aceeași, ea evoluând în detaliile sale odată cu schimbările graduale din sfera digitală însă păstrând un unghi noncomercialist, nonacademic și nonobscurantist la fiecare ediție, apărând ca o inițiativă solitară atipică în peisajul oscilant al pieței de spectacole românești, o inițiativă născută în cea mai mare parte din pasiunea pentru mediile noi a lui Levente Kozma și din perseverența sa pe un teren nu direct lucrativ dar unul care întotdeauna dă tonul pentru ceea ce vom numi mainstream peste un deceniu.
Deschiderea festivalului – 8 octombrie, ora 19 / Casa Artelor (str. Augustin Pacha 8)
programul detaliat aici
—
Organizator: Asociatia Simultan
Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiect realizat cu sprijinul Primăria şi Consiliulul Local Timişoara
Parteneri: Societatea Filarmonica Din Timisoara, Djct – Casa Artelor, Institut Français De Timisoara, Asociaţia ‘Am O Idee Mai Artfel’
Parteneri media: Anti-Utopias, Veioza Arte, Modernism, Feeder, Vice, Hipmag, Neaparat, Port.Ro, Tvr Timisoara, Radio Timisoara
EVENIMENTE

Lasă un răspuns