Personal Innovation Challenge provocat de Creative Fitness Studio, un nou tip de tabara pentru profesionisti
Fundatia Friends For Friends lanseaza tabara PIC – Personal Innovation Challenge provocat de Creative Fitness Studio – Un program intensiv pentru profesionistii care-si doresc mai multa creativitate aplicata in viata profesionala si personala, adica solutii si noi rezolvari la situatiile de zi cu zi.
Personal Innovation Challenge a fost conceput in asa fel incat sa raspunda la doua nevoi: nevoia de reinventare pe plan personal si profesional, dar si nevoia de relaxare intr-un mod activ si inteligent.
In perioada 12 – 16 iunie cei 30 de participanti vor avea de ales dintre 15 ateliere fiecare dintre aceste zile fiind destinat unui pas esential in traseul personal spre inovatie: ziua 1 – Back To The Roots Day, ziua 2 – Personal Branding Day, ziua 3 – Game Day, ziua 4 – Innovation Day.
„Traim vremuri in care uneltele creativitatii si curiozitatea fata de nou devin la fel de importante ca experienta si know-how-ul. Cele patru zile de cursuri si ateliere sunt o ocazie perfecta pentru un rebranding personal, pentru a-ti inova viata si cariera. Am gandit programul ca pe un proces complet in care participantii vor putea mereu sa aleaga exercitiile si tehnicile care li se potrivesc si de care simt ca au nevoie mai tarziu. Am convingerea ca vom pleca toti acasa nu doar cu amintirea unui week-end special, ci si cu solutii practice sau concluzii nebanuite.” – declara Vlad Ioan Tausance, trainer Creative Fitness Studio.
In esenta, programul te invata sa privesti din alt unghi situatiile care par fara iesire si te invata prin exercitiu ce sa faci cand nu mai e nimic de facut. Indiferent daca situatia pe care vrei sa o rezolvi ca participant este schimbarea locului de munca sau cresterea eficientei departamentului in care lucrezi, PIC te ajuta prin exercitii testate in industriile creative sa gasesti noi optiuni si planuri de actiune concrete. Iata cum vede beneficiile programului Mihaela Perianu, Managing Director – “Am fost la Creative Fitness Studio cu echipa Aims si Dale Carnegie. Ce ne-a adus noua concret aceasta experienta? Ne-a invatat sa facem business altfel, ne-a readus in viata profesionala spiritul ludic, ne-a invatat cum sa ne uitam altfel decat rational la o problema de business – adica creativ. N-o sa divulg solutiile creative, dar pot sa va provoc – Cum poti amenaja un sediu de companie fara sa investesti in zugravit, arhitecti si designer? Cum poti coagula comunitati fara powerpoint-uri si conferinte? Cum poti sa faci un project plan altfel decat in excel? Cum poti sa faci proiecte noi (din alt registru decat cel de business dar pentru business) in baza pasiunilor tale? Noi am gasit raspunsurile cu antrenorii Creative Fitness Studio.”
PIC raspunde unei nevoi de inovatie crescute in zona business la toate nivelurile de management. Ceea ce pana acum era un apanaj al departamentelor tehnice sau de cercetare devine o nevoie imediata si generalizata intr-un context economic tot mai imprevizibil. Sandra Ghitescu, trainer CFS nuanteaza: „Personal Innovation Challenge face pentru dezvoltarea personala ceea ce au facut smartphone-urile pentru accesul la informatie: ia puterea din mainile „expertilor” si o reda individului. Sper sa atragem participanti care stiu ce vor de la viata si cariera, care nu-si mai cauta adevarul in carti si citate, ci sunt pregatiti sa isi creeze propriile instrumente pentru a trece la urmatorul nivel.”
PIC se va intampla intr-un loc cu soare, pe malul unui lac, la doi pasi de mare, in Bulgaria. Pe langa antrenamentele propriu zise, veti avea parte de ateliere simultane tinute de profesionisti din cele mai diverse domenii, iar la finalul celor 4 zile de provocare fiecare participant va primi o analiza personalizata a rezultatelor.
Pentru toate detaliile despre program si inscriere, precum si amanunte despre celelalte editii Creative Fitness Studio, accesati site-ul si pagina de facebook.
EVENIMENTE

Lasă un răspuns