Bucureştean, cincisprezece ani

Expanisv. Sau liniştit. Prea liniştit. Neglijent. Larg. Vorbăreţ. Mai degrabă povestitor. Fumător. De mic. Graffer. Skater. Alpinist. Hoţ. Mincinos. Deştept. Foarte şmecher. Rebel? Câte puţin din toate. Lucas merge cu tramvaiul ca să-l deseneze. Sau mergea, pentru că de ceva timp s-a liniştit. Parcă prea mult. Trece viaţa pe lângă el. De când? De vreun an. Înainte era altfel. Antura mai peste tot. Oriunde în Bucureşti ar fi avut unde să doarmă. Acum trebuie să se prezinte în anturaje în care înainte era cunoscut de toată lumea.

L-am întâlnit prima oară astăzi, dar se ştia cumva cu frate-miu. E cel mai mic dintr-o familie cu trei copii. Are două surori – una de douăzeci şi doi, actriţă, iar cealaltă de douăzeci şi opt de ani, foarte bisericoasă. În cu totul alt film. Frumos, dar nu pentru el. Îl mai duce la munte uneori, la drumeţii. Se pricepe, că a făcut şi de-astea. Câte puţin din toate, ţi-am mai zis. Maică-sa e doctoriţă şi a fost elevă de zece. Taică-su e absolvent de Caragiale şi îi mai zice de câte-o băută. E de treabă.

I-a educat să-l lase în pace. Maică-sa nu mai trage nicio speranţă de la el, bani de buzunar nu mai primeşte, că oricum i-ar da pe şpreiuri, şi când stă acasă pune muzică la el în mansardă. Nu poate să fumeze, că s-ar simţi fumul. Cu bunicii nu are problema asta. Doar cu ei poate să-şi cheme tovarăşii pe la el. Pentru bunici nicio faţă nu este prea dubioasă şi niciun miros deosebit. De exemplu, maică-sa nu-l place pe Negru, care e fratele lui, chiar dacă e ţigan. Bunicii, în schimb, n-au nimic cu el. Ce are Lucas mai cocălăresc în el împarte cu Negru.

Au participat la Street Delivery, pe Arthur Verona, cu un stand de desene în sprijinul combaterii discriminării ţiganilor. A ars-o mai mult cu grafferii mari, dar a şi muncit. Trei zile non-stop. La sfârşit a furat nişte markere. Erau date de Uniunea Europeană, n-a supărat pe nimeni. Colegul lui de bancă din generală, Nucă, a făcut o dată pagubă de vreo opt milioane în Diverta şi cânta duminica în cor la Biserica Baptistă. Chestia asta cu furatul e în regulă, atât timp cât furi de la unul care are destul. Sau prea mult.

Nu are prietenă, că fetele îl cam enervează. Adică îi plac, da n-are timp de relaţii. Fumează de la doisprezece ani. Orice. Consuma orice. Câte puţin din toate, cum altfel? Acum nu prea-l mai distrează. Dar fumează. Peste tot. La balul bobocilor. La şcoală. La alţii acasă. La el, când nu sunt ai lui. În drum spre Sinaia. În drum spre Constanţa. La mare, pe Kudos, unde vara trecută se împărţeau jointuri făcute, pentru că se deschisese un magazin de legale în zonă. Cam tot ce face acum, face cu ăştia doi: Negru – ţiganul şi Ovidiu, fratele lui. Din când în când, îşi fac cadouri – Lucas e mai material – ţine la unele lucruri foarte mult, iar pe altele le poate dărui cu plăcere. Fraţilor lui.

Învaţă la un liceu de cartier, nici bun nici prost. A nimerit în generaţia tezelor unice, adică n-a mai dat examen de admitere propriu-zis. A ajuns unde l-a trimis media. Are un profesor de desen care poartă un revolver în buzunar, o profesoară de limba engleză

cialis buy

care întreţine o atmosferă occidentală şi un profesor de sport alcoolist, căruia i-a vândut săptămâna trecută nişte bijuteri cu Swarovski pentru nevastă-sa. Că vine 8 martie. Are el o combinaţie, înţelegi. Altfel, se ţine de şcoală – a avut o singură corigenţă viagra anul ăsta – şi se gândeşte să dea la Psihologie. Sau la Sunet, la UNATC. Nu s-a hotărât încă, mai are timp…