Fotograf de plăcere, om obişnuit
de Matei Schwartz, aparut initial in rubrica „Lume de Bucuresti”
Împlineşte 24 de ani în aprilie şi îşi scrie prenumele ca prima mea iubită. Am văzut-o fie blondă, fie roşcată, cu pielea albă şi căutătură de rusoaică. O cheamă Anna (cu doi de “n”) şi de-acum va fi muză, sfătuitor şi fotograf pentru “Lume de Bucureşti”. Fără niciun motiv special, ci doar pentru că îi plac oamenii şi fotografiile. Faptul în sine că oricine altcineva ar fi putut să documenteze, să scrie şi să fotografieze rubrica de faţă este statementul acestui sub-proiect editorial.
Pe Anna am cunoscut-o întâmplător, în casa unor prieteni comuni, şi am mai întâlnit-o fugitiv în diferite conjuncturi sociale. Îi cunoşteam superficial istoria şi asta este ceea ce o deosebeşte, în ochii mei, de ceilalţi oameni despre care am de gând să scriu – îmi voi propune să fac cunoştiinţă cu aceştia şi să petrecem doar câteva ore împreună, cu maximum două săptămâni înainte să le public povestea. Să-ţi ofer doar prima mea impresie despre ei.
Voi scrie despre oameni obişnuiţi, care locuiesc sau tranzitează oraşul Bucureşti. Oraşul meu. Nu voi scrie despre persoane publice, despre artişti, sau despre învingători. Ci despre oameni care fac parte, fie şi pentru o scurtă perioadă de timp, din puzzleul bucureştean. Mi se pare frumos gândul de a cunoaşte şi arhiva săptămânal povestea unui alt om din oraşul în care trăiesc, la fel şi oportunitatea de a publica aproape în timp real viaţa lor trecută prin capul meu şi îndesată într-o pagină de Word. Povestea lumii de Bucureşti.
Anna este născută în Moldova de peste Prut şi mutată repede mai departe de Prut, la Moscova. A locuit în fosta capitală a Uniunii Sovietice până la vârsta liceului, când s-a mutat înapoi în Chişinău, cu gândul de a studia ulterior în Bucureşti. A făcut dans în şcoală, a făcut parte din cor, a cântat la vioară şi la ghitară – ca orice fata de familie bună din Rusia.
În România, a ajuns prima oară în 2003, iar în 2004 era deja la facultate. A absolvit “Jurnalismul”, în cadrul unei universităţi private, dar nu i-a plăcut să lucreze în presă, nici aici, nici la Moscova. În Bucureşti s-a obişnuit greu cu lipsa de organizare, mizeria sau crisparea oamenilor din jur. Nici astăzi nu poate suporta verile prea călduroase, nesimţirea şi aerul condiţioanat. Vorbeşte rusa cu tatăl ei şi româna cu maică-sa.
Pare o femeie puternică, lucru normal pentru orice om desprins repede din braţele părinţilor, pe care i-a lăsat la Moscova încă de la paisprezece ani. A cumpărat, acum vreo doi ani, un apartament superb, într-o curte interioară de pe Maria Rosetti, unde locuieşte împreună cu logodnicul ei. Român, nu rus. Îmi vorbeşte despre o depresie uriaşa de acum un an ca şi cum ar fi trecut de ea şi pare un om senin, dacă nu fericit. Are grijă ca un părinte hiper-atent de sora ei, mutată şi ea acum un an în Bucureşti.
Anna are un aparat foto digital, face poze pentru ea şi pentru un website care vinde pardoseli. Nu ştie dacă va face vreodată o meserie din dragostea pentru fotografie, pentru că nu ştie nimic despre viitorul ei profesional. Are de gând să se reapuce de muzică. Vreau să cred că îi va face plăcere să tragă, în fiecare săptămână şi la rezoluţie de print, portrete expresive, ale unor oameni obişnuiţi. Ca ea şi ca mine.
Anna e ca o gura de aer proaspat. Lupta cu convingere, isi sustine idealurile cu o putere uluitoare. Sunt sigura ca va ajunge acolo unde vrea.
Da…intradevar o luptatoare,este de apreciat faptul ca cineva care a petrecut „ani”in Moscova alege Bucurestiul pt bataliile vietii ei…mult succes.