All Stars For Outernational
La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe
Made in RO - Târg de design românesc, ediția #8
Lansare Catalog
Food & fun la Piua - 28 de ateliere pentru copii și părinți

S-a lansat TATAIA #4

de veiozaarte  |  14 martie, 2012  |  0 comentarii

TATAIA #4 refulează într-un mod simbolic indignări colective transformate în mesaje artistice, cu caracter personal. Un val de exprimări creative ale libertății individuale. A ieșit un număr viu, colorat, îndârjit și încrezător.

Această ediție a revistei concretizează o stare de spirit prezentă de ceva timp atât în țară cât și în afara ei, un puls continuu de framântări mai mult sau mai puțin exteriorizate. O perioadă în care oamenii au ieșit în stradă pentru a-și exprima punctul de vedere, în care au recalculat parametrii în care se definește pentru ei o viață ideală.

Coperta TATAIA #4 prezintă viziunea unei generații  care se dezice de datinile performate utilitar în interese personale, o generație în stare să își recunoască frustrările și să și le exprime în mod creativ, constructiv.

S-a construit în mod natural imaginea unei societăți civile care se revitalizează și responsabilizează. Aparent acest conglomerat de viziuni e un amalgam foarte divers ca preocupări, direcții și abordări. Tratând de la posibile scenarii ale unui viitor socio-politic al omenirii în perspectiva singularității (în articolul lui tausance, +om+om+om+om+) la posibilitatea reală de a transforma munca în joacă, adoptând o abordare mult mai naturală a activității în sine (etica jocului prin ochii Sandrei Ghițescu, Munca de-a joaca) sau analiza ironică-amară a situației „golurilor” din români și România, în proiectul Sorinei Vazelina și Lidiei Neagu, (de) mântuiala neamului. În TATAIA #4, sunt reunite lucrări literare și vizuale care se aseamănă prin atitudinea față de actuala „ordine prestabilită” a sistemului, și în același timp printr-o orientare a acestei porniri către interior, către introspecție.

Revoluția pare că se întâmplă deja în fiecare dintre noi. Vorba Mihaelei Brebenel, Fiecare cu ocupația și revoluția sa și astfel se întâmplă ca uneori să vorbim despre pasiunea devotată către cele bisericești și să ne amuzăm cu ironie ca pe vremea lui Ion Creangă (Kitul moaștengiului, de George Roșu), iar alteori să ne aplecăm cu seriozitate asupra condiției spiritului, Suntem singuri în univers de Miruna Vasilescu.

TATAIA #4 poartă amprenta vizuală a unei generații foarte tinere de artiști, Alina Anca, Dan Raul Pintea, Sorina Vazelina, Noper, Matei Branea, Ilinca Lăzărescu, coategoale și alții.

Pe lângă cei menţionaţi mai sus, în numărul 4 al revistei au mai contribuit:

A. C., Adrian Mihai Sandu, Alex Baciu, Alexandra Sandu, Alexandru Molico, Ana Elefterescu, Bogdan Grigore, Bogdan Iancu, Bogdan Susma, Claudia Rista, Codrina Cazacu, Cornelia Varlam, David Schwartz, Evensteven, Geosab, Ghica Popa, Gruia Dragomir, Ion Cotenescu, Isabela Hențiu, Jean-Lorin Sterian, M. Vocoban, Manu Băbescu, Maria Balabaș, Mihaela Michailov, Mihai Dobre, Mihai Zgondoiu, Mimi Ciora, Miruna Vasilescu, Noper, Peca Ștefan, Phillippe Guilet, Radu Afrim, reVoltaire, Rucsandra Pop, Sandra Ghițescu, Sorina Vazelina, tausance, Viviana Iacob, Vlad Ilicevici, Vlad Petri, Vladimir Taroi, Von Butch, Zichmannfose

Puteţi răsfoi un sample din TATAIA #4 pe tataia.net

TATAIA este o revistă construită prin contribuție colectivă și diferă ca formă și substanță de la un număr la altul, oglindind fragmente de realități subiective, ordonate de un ceva ce aparține subconștientului colectiv.

TATAIA este editată de Asociaţia NOI FACEM BINE, apare trimestrial, într-un format grafic şi editorial liber şi creativ, pe 128 de pagini de cultură contemporană românească. Mai multe pe tataia.net si pagina de Facebook TATAIA.

EVENIMENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *