All Stars For Outernational
La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe
Made in RO - Târg de design românesc, ediția #8
Lansare Catalog
Food & fun la Piua - 28 de ateliere pentru copii și părinți

Rom-anian Dream, expoziție personală Nona Șerbănescu

de veiozaarte  |  20 mai, 2014  |  0 comentarii

obiect, instalație, video, print

Dianei 4, subsol

Vernisaj: Eveniment special NAG, 23 mai, ora 19.0004.00

Durata expoziției: 23 mai15 iunie

Vineri, 23 mai 2014, vă invităm în cadrul Nopții Albe a Galeriilor la Dianei 4, subsol, la Rom-anian Dream, expoziția personală a artistei Nona Șerbănescu. Expoziția va fi deschisă pe durata evenimentului NAG între ora 19.00 și ora 04.00 și ulterior vernisajului până pe data de 15 iunie, în funcție de programul de funcționare al cafenelei Dianei 4. Vizual-Rom-anian-Dream-web700 Nona Șerbănescu propune la Dianei4 o serie de materiale video și audio, printuri și instalație plecând de la stereotipurile și locurile comune cu care se confruntă societatea contemporană românească în ceea ce-i privește pe romi. Rom-anian Dream este un proiect care interoghează construcții mentale colective, după cum și o proiecție a unui viitor implacabil, apăsător, acela al unei minorități supuse presiunii sociale, segregării și discriminării.

Știi unde e limita dintre observație personală și stereotip? Știi că în școlile din România segregarea etnică e o practică firească? Cât ești de conștient de rasismul care te înconjoară? Cât de obișnuit ești cu generalizările negative la adresa romilor? Este rasismul un fenomen alarmant în România? Oare există vreo legătură între situația de facto a majorității romilor din România și atitudinea românilor la adresa lor? De câte ori crezi că treci pe lângă oameni care contrazic prezumțiile apriorice pe care (poate) le ai despre romi? Îi observi vreodată?  acestea sunt doar o parte dintre întrebările pe care artista le propune publicului Dianei 4.

Nona Șerbănescu s-a născut la București unde și-a definitivat și studiile artistice în cadrul Universității de Arte București, Secția pictură, prof. Alexandru Chira. Activează în zona artelor vizuale atât ca artist cât și ca manager cultural sau curator . Cele mai recente expoziții sunt ”Urme de bebeluș | Scrisori pentru Indira” la ART HUB în aprilie 2013, participarea la proiectul alternativ Wicked din Transilvaniei 9 în iunie 2011. Ultimul proiect curatoriat de Nona Șerbănescu, unde a participat și ca artist a fost ”Grădina Suspendată” – expoziție colectivă de pictură și sculptură la Muzeul Țăranului Român, în cadrul Festivalului de Muzică Veche București, ediția decembrie 2013.

Rom-anian Dream este un eveniment organizat de Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, Asociația Translucid și Dianei 4, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor. Parteneri de presă: 121.ro, Modernism.ro, ArtClue.ro, VeiozaArte.ro, Vernisaje.ro, Artindex.ro, AgențiadeCarte.ro, BeWhere.ro

EVENIMENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *