LALELE, LALELE - prima premieră a anului la MACAZ
CinePOLSKA – filme poloneze la București
PEOPLE OF ROMANIA se lansează la galeria Simeza
All Stars For Outernational
La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe

Canibal, în cinematografele din România

de veiozaarte  |  23 iulie, 2014  |  0 comentarii

Transilvania Film anunță premiera în cinematografe a coproducției româno-spaniole – Canibal. Regia filmului ce va avea premiera în cinematografele din țară pe 11 iulie este semnată de cunoscutul regizor de origine spaniolă Manuel Martín Cuenca.

Carlos este cel mai prestigios croitor din Granada, dar şi un criminal în umbră. Nu simte nicio remuşcare ori vinovăţie până în ziua când în viaţa lui apare Nina. Ea îl va face să realizeze adevărata natură a actelor sale şi să simtă pentru prima oară fiorul dragostei.

Carlos este răul încarnat, inconştient. Nina este inocenţa pură. Iar Canibal este povestea de dragoste a unui demon.

Canibal - Afis

“Canibalismul – fiind un atât de mare tabu – mă face să mă gândesc că poate este ceva în natura lui care ne este de fapt atât de aproape, încât am decis să îl îndepărtăm. Cred că o interdicţie ascunde întotdeauna un subiect asupra căruia ar trebui să ne punem întrebări, fie doar şi pentru a ajunge la concluzia că interdicţiile sunt necesare” spune regizorul și continuă Jean Genet scria că <Sărutul este forma pe care a luat-o nevoia primitivă de a muşca, de a devora chiar>. Mă întreb ce voia să spună, care ar fi legătura dintre a devora şi un act precum cel al sărutului. În cele din urmă, Canibal este un film noir, dar, înainte de toate, e o poveste de dragoste.”

Manuel Martín Cuenca s-a născut în 1964 în Spania, este regizor, scenarist și producător.

Mai multe despre film puteți afla de pe website-ul www.canibal.ro

În rolurile principale spectatorii îi vor putea vedea pe Antonio de la Torre cunoscut pentru rolurile sale din Nuntă în ofsaid  (ce va avea premiera în curând și în cinematografele din România), Albastru închis aproape negru și Verii (r. Daniel Sánchez Arévalo), Baladă tristă de trompetă (r. Álex de la Iglesia), Volver  și Amanții pasageri (r. Pedro Almodóvar) și pe Olimpia Melinte.

Olimpia Melinte s-a născut la Iaşi și a debutat pe marele ecran cu rolul din filmul Cele ce plutesc în regia lui Mircea Daneliuc. Au urmat apoi lungmetrajele Sette opere di misericordia (r. Massimiliano și Gianluca de Serio), Killing Time (r. Florin Piersic Jr.), Selfie (r. Cristina Iacob) și scurtmetrajele Draft 7, My Baby și O lume nouă (r. Luiza Pârvu).

Canibal, o coproducție România (Libra Film) – Spania (MOD Productiones) cu participarea Rusiei și a Frantei, și-a început circuitul festivalier în 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto urmând apoi San Sebastian IFF unde a primit importante aprecieri din partea presei internaționale. Are 8 nominalizări la prestigioasele premii Goya – echivalentul spaniol al Premiilor OSCAR și alte 6 la Medaliile CEC (Círculo de Escritores Cinematográficos) dintre care amintim Premiul ‘Revelația anului’ (Olimpia Melinte) și Premiul pentru cel mai bun film.

Filmul este distribuit în România de Transilvania Film și va putea fi văzut în prima săptămână în București, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Piatra Neamț, Pitești și Vaslui.

Partenerii de promovare pentru acest titlu sunt: Cinemagia, TVR, Film Reporter, 220.ro, Cooperativa Urbană, Cinema Rx, Veioza Arte, Cinefan, Post Modern, București FM, Orașul Meu și Music Channel.

EVENIMENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *