Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
realizator Lucian Stefanescu pentru Radio Europa Libera
Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (UniversitateaAl.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă+societate. A activat în cadrul Fundaţiei Idea şi Fundaţiei Tranzit, Editura Idea şi Editura Polirom. În ultimii ani a ţinut rubrici de opinie în România Liberă şi HotNews, precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural.
OuiBaDa, mai mult decat un balet, este o piesa de teatru coregrafic. Un stil conceput de Gigi Caciuleanu si pe care l-a dezvoltat in Franta ca director artistic al unuia din primele Centre Coregrafice Nationale Franceze, cel din Rennes; gen de dans pe care continua sa-l cultive actualmente la Santiago in calitatea sa de coregraf al Baletului National Chilian dar si ca artist invitat in Brazilia, Romania, Uruguay, Italia, Israel, Japonia, etc.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
realizator: Lucian Stefănescu pentru RADIO “EUROPA LIBERĂ”Continue
Artanu (Adrian Plesca) s-a născut pe 31 martie 1961 si a studiat vioara la gradinita, pianul – clasa I – clasa a VII-a si contrabasul: clasa a VIII-a Intre octombrie 1982 – februarie 2001 a cantat cu trupa care l-a facut celebru – Timpuri Noi, pe care a fondat-o împreună cu prietenul său din copilărie, Răzvan Moldovan, proiect care include si formația Partizan. Artanu este, de asemeni si artist liric în Corul Radio si i-ar plăcea să predea rock la Conservator, dar din păcate ar trebui să le facă loc la catedră colegilor cu diplomă în stiințe muzicale.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
realizator: Lucian Stefănescu pentru RADIO “EUROPA LIBERĂ”
Spectacolul Supermarket, de Theo Herghelegiu se vrea a fi un manifest anti-consumism, un semnal de alarma la adresa mercantilizarii, a insingurarii la care te impinge societatea actuala. Asta in teorie. Spectacolul in sine seamana mai degraba cu o shusha de casa de cultura, facuta de niste amatori. Singura miza a textului pare a fi rima, de tip mare-soare, de la inceput pana la final (banuiesc. am stat doar pana la jumate) si bifarea unor cioace ieftine a la vacanta mare. Sintagma din prolog “jocul lor este voit debil” nu justifica tipul de actorie, cu adevarat crispant, pe care il practica artistii. De ce pentru a reliefa tipologii umane e nevoie de o actorie ca la teatrul de revista? Eu nu am vazut niciodata oameni reali care sa se manifeste asa. De ce pe scena sa vad manifestari pe care nu le pot identifica in realitate?
Muzeul National de Arta Contemporana in colaborare cu Graphic Design Museum din Breda, Olanda, organizeaza in perioada 23.01 – 3.10.2010 „Publica si tu!” , un program conceput special pentru copiii din grupa de varsta 8-14 ani.
Mitos Micleusanu s-a nascut in Ucraina. S-a mutat, impreuna cu familia, in Basarabia, iar la facultate a venit in Romania. Si a ramas. A studiat artele plastice la Cluj si a fost fascinat de lumea Ardealului. A pus bazele proiectului Planeta Moldova, impreuna cu Florin Braghis, si este autor al romanelor Tuba Mirum (Editura Pontica, 2004) si Kasa Poporului (Editura Polirom, 2008) dar si a unui volum de proza scurta, Organismecanisme (Editura Ziua, 2002).
Denuntand procesul oribil de ucidere a spiritului omului prin loviturile directe date celor mai firave exemplare ale speciei sale, copiii, lucrarile lui Schiau ilustreaza intr-un mod direct, sensibil si neasteptat cuvintele unuia dintre cei mai mari criminali ai secolului trecut, Iosif Visarionovici Stalin: “Moartea unui om este o tragedie, moartea a milioane de oameni este doar o statistica.”
Propunând o arheologie subiectivă a unor istorii private (fie ele biografii ale unor artişti precum Yves Klein ori Michele Basquiat sau a unor anonimi) lucrările lui Răzvan Boar chestionează modul lacunar şi distorsionat în care imaginile opereză ca locus al memoriei. Esteticii instantaneelor fotografice de la care artistul îşi incepe cercetarea îi va corespunde, în plan pictural, o anumită redundanţă a formei distorsionate, precum şi apetenţa pentru fragment
şi dislocare. Discursul lui Răzvan Boar oscilează între o logică a “obiectului parţial” atunci când imaginea presupune, în acelaşi regim, amputarea şi exhibarea şi o poetica a restului, a reziduului materiei picturale descompuse în ştersături studiate. Evocând adesea o dimensiune narativă, lucrările din expoziţie amintesc de structura labirintică a memoriei: pânza – palimpsest – conţine transparenţe ce lasă uneori să se vadă suprapuneri aleatorii de planuri, asociate maselor amorfe de negru sau sincopei pânzei albe. Senzaţia de claustrare, recurenţa griurilor şi a fizionomiilor indecise îl apropie pe Răzvan Boar de noul val figurativ al “Şcolii de pictură de la Cluj”.
Proiectul este propus de artistii Ion Dumitrescu si Florin Flueras si va fi gazduit de CNDB in perioada 21 – 31 ianuarie 2010. O saptamana de manifestari, dezbateri, spectacole care interogheaza pozitia coregrafului si creatorului de spectacol in societatea contemporana.
Continui cu autodisciplina. Scriu uneori texte minimaliste in care se pot vedea franturi din viata mea cotidiana, din timpul saptamanii, cum ar fi acesta: “Trebuie sa duc laptopul de pe birou pe pat. Ca sa ma uit la un episod din south park. Sau mai degraba citesc din cartea lui schiop. Ma gandesc in acelasi timp la Cum o sa arate ziua de maine. Stiu prima felie de panica. Stiu si primele ganduri de dimineata. Cand te scuturi de starea aia care te face sa vrei sa ramai cu fatza la perete- lumea pare coplesitoare.
Si afara ninge din nou. Port discutii cu prieteni virtuali. Totul mi se intampla in trecut sau in fictiune.
Prea sictirit sau prea nervos, mă găsesc de multe ori în imposibilitatea de a mă uita la televizor. Sunt sătul de minciuni, promisiuni, certuri, discuţii interminabile pe un fals fond de moralitate. PSD, PD-L, PNL, UDMR, toate rimează cu PCR. Mai zapez uneori după ceva mondenitate. Mă binedispune teribil să văd ce mai face Poponeţ, cu cine o mai arde Simona Senzual, sau care e noul domeniu de activitate al celebrei Sexy Brăileanca. Păi la ce să mă uit frate? La crime sau la Crin? La cultural sau la Hunor? La dezbateri despre veşnicele speranţe sau la Ponta? La ţepe sau la Boc?
Dar totuşi simt o nevoie acută de a şti ce se întâplă în jurul meu. Sunt masochist? Îmi doresc să aflu ce se întâmplă cu ţeapa de la Bechtel, să aflu ce se mai aude cu legea salarizării unice, să aflu dacă Ministerul Culturii va mişca ceva, în orice direcţie vrea el, numai să mişte…Lucruri de genul ăsta. De unde să le iau? De la TV? Cred că am răspuns mai devreme. Din presa scrisă? Cum discerni ce articol e comandat şi ce articol nu? Şi nici asta nu m-ar deraja foarte tare, dar măcar să fie bine scris, să mă mintă frumos, să nu am impresia că arunc banii pe geam. Şi se mai întreabă lumea de ce se închid ziarele româneşti!!!!???
De ce am ajuns ȋn anul 2010 şi ȋncă avem probleme la niveluri din cele mai de bază, de tipul privitul direct ȋn ochi? Există foarte multe argumente ȋmpotrivă de genul “pentru că ȋmi protejez intimitatea”, “pentru că e ceva mult prea personal”, “e hippie” etc., ȋnsă din păcate lumea se protejează pentru a nu ȋşi comunica direct şi sincer intenţiile? Nu am răspunsuri, ȋncerc să deschid o discuţie şi să ȋnţeleg. Mie personal ȋmi place. Îmi place să privesc direct ȋn ochi şi să ȋncerc să mă conectez. Nu cu toată lumea, dar atunci cȃnd nu o fac, ȋncerc să ştiu sau măcar să chestionez de ce evit să fac contact direct cu persoana respectivă.
Intr-un workshop de teatru făcut ȋntr-o puşcărie am ȋnvăţat că ȋn puşcărie e absolut interzis să te priveşti ochi ȋn ochi. E un semn de ameninţare şi agresiune. Cel mai ciduat e că aceşti puşcăriaşi jucau ȋntr-un spectacol de teatru ȋmpreună, ȋn care nu se priveau unii pe alţii. Privitul ȋn ochi a partenerului şi ascultarea lui reală sunt unele dintre primele lucruri pe care le ȋnveţi la actorie. Insă relaţionarea directă şi nemijlocită pierde ȋn faţa mentalităţilor, spaimelor şi tuturor lucrurilor care teoretic ne protejează şi de fapt ne incapsulează ȋntr-o sterilitate tristă (ȋn LA e cel mai evident, fiecare ȋn maşina lui, capsula e chiar reală - chiar poţi să trăieşti fără niciun obstacol şi fără nevoia de a interacţiona cu cineva vreodată).
(Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971, an în care se stinge din viaţă Hruşciov. În 1996 absolvă Facultatea de Filosofie, Universitatea Al.I Cuza din Iaşi, iar în 1997 masterul de filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă& societate. Are publicate pînă în prezent două romane: Născut în URSS, Ed. Polirom, 2006 (ediţia a II-a 2007, ediţia a III-a 2010) şi Ultimii eretici ai Imperiului, Ed. Polirom, 2009.)
- The Real News au un interviu în două părți (aici și aici) despre criza prin care trece jurnalismul american (dar nu numai el) cu autorii unei cărți cu titlul The Death and Life of American Journalism, Robert McChesney și John Nichols. O carte care, judecînd după ce spun cei doi autori în cele 20 de minute de interviu, i-ar putea interesa nu numai pe cei implicaţi direct în cîmpul jurnalistic, ci şi pe cei de acasă, care de obicei consumă media suspect de nereactiv.
Expanisv. Sau liniştit. Prea liniştit. Neglijent. Larg. Vorbăreţ. Mai degrabă povestitor. Fumător. De mic. Graffer. Skater. Alpinist. Hoţ. Mincinos. Deştept. Foarte şmecher. Rebel? Câte puţin din toate. Lucas merge cu tramvaiul ca să-l deseneze. Sau mergea, pentru că de ceva timp s-a liniştit. Parcă prea mult. Trece viaţa pe lângă el. De când? De vreun an. Înainte era altfel. Antura mai peste tot. Oriunde în Bucureşti ar fi avut unde să doarmă. Acum trebuie să se prezinte în anturaje în care înainte era cunoscut de toată lumea.
In luna martie 2010, Centrul de Introspectie Vizuala colaboreaza cu artistii Nicu Ilfoveanu, Razvan Botis, Arnold Estefan in realizarea unui nou program expozitional, intitulat 96×40x30.
96×40x30 este o initiativa ce-si afla sursa de inspiratie in conditia prezenta a scenei de arta din Romania si se adreseaza acelor artisti care traiesc, lucreaza si produc in acest context. 96×40x30 este o suma de episoadeindividuale ce se concentreaza asupra unor evenimente, teme, istorii orale, marcate de nespectacular, de obisnuit si care au ca punct comun o structura spatiala si formala rigida, reprezentata de un soclu de marmura cu dimensiunile de 96×40x30cm.
In perioada 11 – 14 martie, la Noul Cinematograf al Regizorului Roman (Intrarea Monetariei nr. 3, langa Piata Victoriei), va avea loc Festivalul Filmului German.
NCRR vă propune o călătorie unică în universul creativ al cinematografiei germane contemporane. Filme pentru toate vârstele: animaţie, documentare, poveşti de iubire. Personaje vii si pasionale. Descoperiri de sine. Un buchet de umanitate si libertate.
Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol vor susţine un atelier de actorie de film şi de televiziune, care are ca scop deprinderea tehnicii şi a disciplinei necesare pe platoul de filmare. Conceput într-un mod mai puţin tradiţional, proiectul este iniţiativa lui Bucur, care îi are ca asociaţi pe Papadopol şi pe Boguţăşi porneşte de la o idee sugerată de Radu Muntean acum câţiva ani. Atelierul se bazează pe experienţa celor trei actori, implicit pe rigorile şi nuanţele actoriei de film şi de televiziune, presupune două sesiuni a câte trei luni şi va începe în data de 29 martie.
“Miercurea lejera” propune un tip de spectacol in timp real, in care orice elaborare sau prestabilire este exclusa. In “Miercurea lejera” coregrafii vin cu laboratorul lor de preocupari si demersuri intime si il expun in fata celor dispusi sa participe la afirmatii si interogatii libere, lipsite de constringerile si stresul unui spectacol lucrat o perioada pentru a avea premiera intr-o anumita seara. Fiecare miercuri e o premiera destinsa intr-un concentrat de prezent activ, care exista de fiecare data complet altfel. “Miercurea lejera” mizeaza pe forta de improvizatie care devine cu atit mai puternic performativa cu cit e legata de momentul in care dansatorii aleg sa se expuna fara perioade de reflectie, doar cu ce au in cap in acele minute. Prezenta dansatorilor si prezentul lor nemediat devine materialul lejer al fiecarei zile de miercuri.
Continui cu autodisciplina. Scriu uneori texte minimaliste in care se pot vedea franturi din viata mea cotidiana, din timpul saptamanii, cum ar fi acesta: “Trebuie sa duc laptopul de pe birou pe pat. Ca sa ma uit la un episod din south park. Sau mai degraba citesc din cartea lui schiop. Ma gandesc in acelasi timp la Cum o sa arate ziua de maine. Stiu prima felie de panica. Stiu si primele ganduri de dimineata. Cand te scuturi de starea aia care te face sa vrei sa ramai cu fatza la perete- lumea pare coplesitoare.
