CinePOLSKA – filme poloneze la București
PEOPLE OF ROMANIA se lansează la galeria Simeza
All Stars For Outernational
La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe
Made in RO - Târg de design românesc, ediția #8

Artiști în Industrie. Rolul Designlui în Era Digitală

de veiozaarte  |  30 octombrie, 2012  |  0 comentarii

Abordarea critică a designului este o cale de a înțelege raporturile omului contemporan cu lumea și cu semenii săi: condițiile de producție și de asimilare a obiectelor produse. Și asta pentru că designul este astăzi o temă privilegiată de reflecție cuprinzând atât bunurile comercializate și intrate în uz, cât și practicile curente, definind cadrul vieții de zi cu zi. Dincolo de valențele sale estetice, designul este astăzi ecranul de proiecție al vieților noastre. Designul modern nu poate fi desprins și nu poate fi înțeles în afara evoluției tehnologice și industriale.

Proiectul „Artiști în industrie” este o platformă ce caută să pună în discuție statutul designului în contextul actual de care nu putem da seama fără o analiză a formelor istorice de producție artistică și industrială și a justificărilor teoretice care le-au însoțit. În același timp, globalizarea și digitalizarea sunt astăzi fenomene cu profunde implicații în ceea ce privește noile paradigme de producție și de consum.

Demarat în 2011 de către Asociația 2580 cu sprijinul Administrația Fondului Cultural Național, proiectul „Artiști în industrie” e motivat, pe de o parte, de lipsa unor instituții în România care să prezinte și să pună în valoare artele aplicate, dincolo de un interes pur etnografic (nu există muzee de artă decorativă sau centre dedicate arhitecturii și designului) și, pe de altă parte, de dorința de a încuraja dezbaterea teoretică privind designul atât în România, cât și într-un context mai larg est-european.

O prima etapă a proiectului a constat în realizarea arhivei on-line „Artiști în Industrie. Artele textile în România 1945-2000 (http://archive.artistsinindustry.com)”, arhivă dedicată designului textil și artelor textile din România din perioada mai sus amintită. Acest „muzeu virtual” dedicat designului românesc modern a căutat să ofere o „identitate” designului textil din România, identitate fără de care orice tentativă de abordare critică nu ar fi substanțială. Proiectul își propune să valorifice și să lărgească arhiva și spre alte forme de producție industrială (sticlă și ceramică, mobilă, obiect electric, etc.)

În dorința de a aprofunda dezbaterea critică legată de statutul și formele de manifestare ale designului contemporan Asociația 2580 organizează conferința internațională „Rolul Designului în Era Digitală ”. Conferința va avea loc în perioada 1-2 Noiembrie 2012 la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, și va pune în discuție relația care există între design, industrie și economie, între design și tehnologie. Problemele abordate sunt legate de impactul digitalizării asupra procesului de proiectare și de producției, de rolul designerului și de statutul noțiunilor de „consumator” și „utilizator” în contextul economiei digitale și cel al globalizării și, nu în ultimul rând, de provocările la care designul trebuie să răspundă în era digitală.

Invitați în cadrul conferinței sunt Janis Jefferies, (Goldsmiths University of London), Tom Bieling (UdK – Design Research Lab, Berlin), Zilvinas Lilas (KHM, Cologne), Sophie Pène (ENSCI, Paris). Programul conferinței este coordonat de Bogdan Ghiu, Tincuța Heinzel și Augustin Ioan.

Pentru mai multe detalii privind desfășurarea conferinței, vă rugăm să consultați : http://conference.artistsinindustry.com.

EVENIMENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *