All Stars For Outernational
La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe
Made in RO - Târg de design românesc, ediția #8
Lansare Catalog
Food & fun la Piua - 28 de ateliere pentru copii și părinți

COMOARA, un film de Corneliu Porumboiu din 29 mai în cinematografe

de veiozaarte  |  7 mai, 2015  |  0 comentarii

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai.

Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

Comoara_poster-oficial600

Costi lucrează la primărie și duce o viață liniștită, cum îi place lui să spună. Seara obișnuiește să-i citească povești fiului său de 6 ani. Preferata lor e Robin Hood.

Într-o seară, un vecin îl roagă să-i împrumute niște bani. E disperat, banca i-a scos apartamentul la vanzare. Costi ezită, l-ar împrumuta pe vecin, dar asta i-ar periclita liniștea, are și el credite la bancă. Îl refuză și se întoarce la fiul său și la Robin Hood. Vecinul revine. Îi spune că în satul bunicilor săi există o legendă: se zice că străbunicul său ar fi îngropat o comoară în curtea casei, înainte de venirea comuniștilor la putere. În cazul în care Costi va plăti pe cineva cu un detector de metale și vor găsi comoara, o vor impărți jumătate – jumătate. Costi nu stă prea mult pe gânduri. De a doua zi caută pe cineva cu un detector de metale…

Comoara-1_-foto-de-adi-Marineci850

foto de Adi Marineci

Rolurile principale sunt interpretate de Cuzin Toma (Aferim, Câinele japonez, Domnișoara Christina), Adrian Purcărescu și actorul amator Corneliu Cozmei, care au fost selecțati după un proces amplu de casting, care s-a desfășurat pe parcursul a 3 luni de zile. Cuzin Toma joacă alături de soția lui, Cristina și băiatul lor, Nicodim, în vârstă de 8 ani.

Corneliu este un regizor care știe foarte bine ce are de făcut și la fel de bine știe cum să-și facă echipa să înțeleagă ce își dorește. Este foarte atent la amănunte, la detalii, nimic nu este întâmplător. Este magician. Cu un calm și o răbdare incredibile te face să ințelegi și știe să scoată de la tine ce nici tu nu crezi că poți să simți. Pentru mine colaborarea cu el a fost o școală. Am învățat enorm de multe și destul de multe despre mine… “, a declarat Cuzin Toma

În alte roluri îi puteți vedea pe actorii: Florin Kevorkian, Laurențiu Lazăr, Ciprian Mistreanu, Marius Coandă, Dan Chiriac, Clemence Valleteau, Iulia Ciochină, Radu Bânzaru.

Întrebat fiind ce are în comun cu personajul pe care îl interpretează, Adrian Purcărescu a răspuns: „Încerc să desprind o latură a personalităţii mele şi să o dezvolt în direcţia personajului. Un punct comun cu personajul este tocmai această dorinţă de a căuta, această nelinişte permanentă de a săpa după adevăr.“

Imaginea filmului este semnată de Directorul de imagine Tudor Mircea, cu care Corneliu a colaborat și la Când se lasă seara peste București sau Metabolism, iar producția este asigurată de Marcela Ursu(42 Km Film), în coproducție cu Les Films de Worso și Rouge International. Proiectul este susținut de CNC România (Centrul Național al Cinematografiei), ARTE, EURIMAGES, CNC Franța (Centre national du cinéma et de l’image animée), cu participarea HBO România, Nestle și UPC România.

Mi-a fost întotdeauna teamă să urmez rețete. Când scriu un scenariu, îmi place mult să schimb la casting sau la filmare, etc. Filmele mele par a fi destul de conceptuale, dar vreau să am timp și libertatea de a improviza. Pentru mine un film se face doar pe platoul de filmare. Pentru acest film, provocarea a fost de a găsi „un ton” bun. Filmând căutarea comorii prea realist, aș fi putut cădea în comedia situației sau caricatură. Dar m-am eliberat lucrând. Acum, personajele mele sunt destul de rafinate, aproape ca arhetipuri, cu fețe suficient de puternice, sper eu, pentru a întruchipa poveștile lor fără prea multe explicații.“, a spus Corneliu Porumboiu într-un interviu despre film.

Premiera în România va avea loc în data de 29 mai 2015, iar 42 KM FILM este compania de distribuție a filmului în România.

Mai multe detalii: facebook.com/filmulcomoara

Corneliu-Porumboiu-_foto-de-Adi-Marineci850

foto de Adi Marineci

Corneliu Porumboiu este regizor și scenarist, cunoscut pentru lungmetrajele A fost sau n-a fost? (2006), Polițist, Adjectiv (2009), Când se lasă seara peste București sau Metabolism (2013) și documentarul Al doilea joc (2014), selectat la Festivalul International de Film de la Berlin în sectiunea Forum. A primit premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru A fost sau n-a fost?, iar în 2009, Poliţist, adjectiv a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard.

EVENIMENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *