La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe
Made in RO - Târg de design românesc, ediția #8
Lansare Catalog
Food & fun la Piua - 28 de ateliere pentru copii și părinți
Latin American Film & Experience in Bucharest - Un festival ca o fiesta! 14-18 Septembrie 2016

Swiss Guy meets Bucharest

de Matei  |  5 aprilie, 2010  |  0 comentarii

<img class="alignleft

uk viagra online

size-me

online pharmacy cialis

dium wp-image-1220″ title=”_MG_4310″ src=”http://veiozaarte.ro/wp-content/uploads/2010/04/MG_4310-300×200.jpg” alt=”” width=”300″ height=”200″ />de Matei Schwartz, aparut initial in rubrica „Lume de Bucuresti”

Am cunoscut un muzician născut în Elveţia, care a trăit zece ani în Los Angeles şi locuieşte de un an şi jumătate în Bucureşti. E ras în cap, cu pielea albă şi ochii adânciţi în orbite, ca ai unui călugăr buddhist. Preferă culorile închise, nu consumă droguri şi crede mai degrabă în mantre decât în spovedanie. M-a primit într-un apartament cu o cameră de pe Doctor Felix, nu foarte spaţios, dar atent amenajat – cu pupitru de mixaj la picioarele patului, pereţi albi şi un MacBook pe birou. L-a deschis şi mi-a arătat pe desktop un peisaj din sudul Franţei.

Antoine a fost născut în Elveţia francofonă, dintr-un cuplu format de un elveţian şi o suedeză. A locuit primii câţva ani din viaţă exact lângă casa de provincie franceză imortalizată acum pe ecranul computerului. Fotografia este făcută acum doi-trei ani şi locul arată exact ca pe vremea când a fost ales de taică-su ca loc de inspiraţie pentru lucrările sale. The light is very special there, îmi confirmă elveţianul.

S-a mutat înapoi în Geneva la începutul anilor ’80, înainte să înceapă şcoala primară. Şcoala elveţiană este una rigidă – there is a big gap between students and teachers. La fel ca la noi, zic eu. Mult diferit de Statele Unite, zice el. Mama lui a fost croitoreasă şi nevastă casnică, iar tatăl – pictor de profesie – cântă şi-acum jazz la trombon. Antoine s-a apropiat de muzica clasică şi a fost îndrumat de ai lui să urmeze o şcoală de specialitate. I didn’t take any decision at that time. Ar fi trebuit să studieze saxofonul, dar s-a specializat în clarinet, căruia i-a rămas fidel ani de zile, până când a dat de muzica rock. Trupa lui preferată a devenit AC/DC şi aşa a început să vrea să fie toboşar. Something very different from the clarinet, înţeleg.

A ajuns în Los Angeles în 1998, convins că numai acolo ar fi putut să dea cu nasul de adevărata lume a muzicii pe care începuse s-o iubească.

A lăsat un oraş din care simţise nevoia să fugă, pentru a îmbrăţişa cultura rock din America – I came to a different world. S-a adaptat până la urmă la L.A. – a mers cu trupe de rock în turnee în mai multe state americane, iar din 2003 a inceput sa mixeze si sa produca muzica electronica. După încă cinci ani, a combination of different things l-a făcut să se gândească la întoarcerea înapoi în Europa. Things somewhat came to an end, adică. Atât profesional, cât şi emoţional. Înapoi în Elveţia nu s-ar mai fi întors. Îi place ţara lui, dar nu se vede locuind din nou acolo prea curând. If ever. There are similarities between Los Angeles and Bucharest, îmi zice.

Bucureştiul lui Antoine este la fel de dinamic şi plin de neprevazut ca metropola californiană. Dar un pic mai murdar şi cu mult mai puţine oportunităţi pe scena muzicii rock (hahaha!). Nu i-a fost uşor la început – it is a very different Europe than the one I knew, dar oamenii l-au ajutat să se adapteze în vreun an. A ajuns aici convins să este purtat de destin – I didn’t actually choose to leave the States, this is how things happened. În Bucureşti a sărit direct în apele tulburi ale muzicii pop româneşti – cu ajutorul vechiului prieten Keo – iar de vreun an dezvolta un nou sound şi o carieră personală, ca dj. Îi poţi verifica munca pe djtwan.ro.

Am terminat conversaţia, ne-am mulţumit politicos şi m-a lăsat să mai privesc o dată peisajul de pe ecranul Mac-ului, destul de convins că acela este locul în care şi-ar putea petrece bătrâneţea. Până atunci, rămâne un om al Bucureştiului.

Rich Text AreaToolbarBold (Ctrl + B)Italic (Ctrl + I)Strikethrough (Alt + Shift + D)Unordered list (Alt + Shift + U)Ordered list (Alt + Shift + O)Blockquote (Alt + Shift + Q)Align Left (Alt + Shift + L)Align Center (Alt + Shift + C)Align Right (Alt + Shift + R)Insert/edit link (Alt + Shift + A)Unlink (Alt + Shift + S)Insert More Tag (Alt + Shift + T)Toggle spellchecker (Alt + Shift + N)▼
Toggle fullscreen mode (Alt + Shift + G)Show/Hide Kitchen Sink (Alt + Shift + Z)
FormatFormat▼
UnderlineAlign Full (Alt + Shift + J)Select text color▼
Paste as Plain TextPaste from WordRemove formattingInsert custom characterOutdentIndentUndo (Ctrl + Z)Redo (Ctrl + Y)Help (Alt + Shift + H)

de Matei Schwartz, aparut initial in rubrica „Lume de Bucuresti”
Am cunoscut un muzician născut în Elveţia, care a trăit zece ani în Los Angeles şi locuieşte de un

levitra price

an şi jumătate în Bucureşti. E ras în cap, cu pielea albă şi ochii adânciţi în orbite, ca ai unui călugăr buddhist. Preferă culorile închise, nu consumă droguri şi crede mai degrabă în mantre decât în spovedanie. M-a primit într-un apartament cu o cameră de pe Doctor Felix, nu foarte spaţios, dar atent amenajat – cu pupitru de mixaj la picioarele patului, pereţi albi şi un MacBook pe birou. L-a deschis şi mi-a arătat pe desktop un peisaj din sudul Franţei.
Antoine a fost născut în Elveţia francofonă, dintr-un cuplu format de un elveţian şi o suedeză. A locuit primii câţva ani din viaţă exact lângă casa de provincie franceză imortalizată acum pe ecranul computerului. Fotografia este făcută acum doi-trei ani şi locul arată exact ca pe vremea când a fost ales de taică-su ca loc de inspiraţie pentru lucrările sale. The light is very special there, îmi confirmă elveţianul.
S-a mutat

cialis online

înapoi în Geneva la începutul anilor ’80, înainte să înceapă şcoala primară. Şcoala elveţiană este una rigidă – there is a big gap between students and teachers. La fel ca la noi, zic eu. Mult diferit de Statele Unite, zice el. Mama lui a fost croitoreasă şi nevastă casnică, iar tatăl – pictor de profesie – cântă şi-acum jazz la trombon. Antoine s-a apropiat de muzica clasică şi a fost îndrumat de ai lui să urmeze o şcoală de specialitate. I didn’t take any decision at that time. Ar fi trebuit să studieze saxofonul, dar s-a specializat în clarinet, căruia i-a rămas fidel ani de zile, până când a dat de muzica rock. Trupa lui preferată a devenit AC/DC şi aşa a început să vrea să fie toboşar. Something very different from the clarinet, înţeleg.
A ajuns în Los Angeles în 1998, convins că numai acolo ar fi putut să dea cu nasul de adevărata lume a muzicii pe care începuse s-o iubească.
A lăsat un oraş din care simţise nevoia să fugă, pentru a îmbrăţişa cultura rock din America – I came to a different world. S-a adaptat până la urmă la L.A. – a mers cu trupe de rock în turnee în mai multe state americane, iar din 2003 a inceput sa mixeze si sa produca muzica electronica. După încă cinci ani, a combination of different things l-a făcut să se gândească la întoarcerea înapoi în Europa. Things somewhat came to an end, adică. Atât profesional, cât şi emoţional. Înapoi în Elveţia nu s-ar mai fi întors. Îi place ţara lui, dar nu se vede locuind din nou acolo prea curând. If ever. There are similarities between Los Angeles and Bucharest, îmi zice.
Bucureştiul lui Antoine este la fel de dinamic şi plin de neprevazut ca metropola californiană. Dar un pic mai murdar şi cu mult mai puţine oportunităţi pe scena muzicii rock (hahaha!). Nu i-a fost uşor la început – it is a very different Europe than the one I knew, dar oamenii l-au ajutat să se adapteze în vreun an. A ajuns aici convins să este purtat de destin – I didn’t actually choose to leave the States, this is how things happened. În Bucureşti a sărit direct în apele tulburi ale muzicii pop româneşti – cu ajutorul vechiului prieten Keo – iar de vreun an dezvolta un nou sound şi o carieră personală, ca dj. Îi poţi verifica munca pe djtwan.ro.
Am terminat conversaţia, ne-am mulţumit politicos şi m-a lăsat să mai privesc o dată peisajul de pe ecranul Mac-ului, destul de convins că acela este locul în care şi-ar putea petrece bătrâneţea. Până atunci, rămâne un om al Bucureştiului.
Path:

EVENIMENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *