La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe
Made in RO - Târg de design românesc, ediția #8
Lansare Catalog
Food & fun la Piua - 28 de ateliere pentru copii și părinți
Latin American Film & Experience in Bucharest - Un festival ca o fiesta! 14-18 Septembrie 2016

Colinde netemperate / Avant'n'Gard @ Dianei 4

de veiozaarte  |  21 decembrie, 2012  |  0 comentarii

Când mergeam din bloc în bloc, cu colindul, cântam mai degrabă chestii de împrumut. Săturându-ne de surogate, am ales firul intuitiv și, din carte-n carte, din om în om și chiar din an în an, am crescut aceste colinde și le-am zis „netemperate”: arhaicul se răstoarnă între sunete de synthuri și efecte și-n solo-uri venite din estetica sonoră a muzicii improvizate. O lume modală proprie, eclectic formulată, colaj meditativ și satisfacerea unei necesități sufletești de a nu uita senzația de colindare.

Le-am ales după liniile melodice, după cosmogonia dogorindă a versurilor, după starea de spirit pe care-o trezeau în noi. Colindele noastre sunt cele ale unei memorii accesibile doar prin cărți și prin câteva înregistrări. N-am crescut cu ele din păcate. Așa e generația noastră, de cartier, așa ne cântăm colindele: reinventându-le cu sensibilitatea noastră de acum, pe-alocuri intuind genuni psihedelice într-o floare dalbă și o silabă de completare, alteori rămânând cuminți într-o ritmică simplă și sufletește clară. Grupul funcționează în logica sa interioară și completează sonor performativ ceea ce în mod manifest a fost uitat prin transcrieri și prin trecerea timpului.

Continuăm să colindăm, ceea ce ne face să răsuflăm ușurați la gândul că n-am devenit niște adulți insipizi. Latent, ne lăsăm pe mâna unei nostalgii venite, poate, din accesarea imaginarului unei Românii insuficient cartografiate emoțional. Găsim din nou bucuria de a cânta împreună, într-o libertate pe care-o cultivăm cu fiecare alt concert Avant’n’Gard.

Dacă încă n-ați luat cadouri de Crăciun, poate vă face cu ochiul un album. E copt proaspăt, e „de casă”, n-are etichete, e-uri sau label-uri, e venit direct din studio, mixat manual, foarte posibil să miroasă a cozonac, dar nu garantăm în totalitate și acest feature.

Sâmbătă, 22 decembrie, vă așteptăm la Dianei 4. Ne-au primit fără să trebuiască să le îndrugăm minciuni la interfon!

Avant’n’Gard în formulă completă și-un vers de la Norzeatic.

EVENIMENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *