All Stars For Outernational
La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe
Made in RO - Târg de design românesc, ediția #8
Lansare Catalog
Food & fun la Piua - 28 de ateliere pentru copii și părinți

Have a break, trensformers

de veiozaarte  |  10 februarie, 2010  |  1 comentariu

Informațiile mele despre proiectul trensformers vin din ce am găsit pe net: materialele video ale evenimentului , un interviu de pe metropotam , o dare de seamă a artistilor implicați, în Observator Cultural.dav Trensformers a fost unul din proiectele de ‘arta neconventională’ (ador expresia asta) care a avut parte de o mediatizare destul de intensă spre sfârsitul anului trecut. În plus, cam tot pe atunci autorii se declarau satisfăcuți de reusita proiectului, căruia erau foarte hotărâți să-i facă un sequel. În rândurile care urmează, o să încerc să-i conving să se abțină, intervenția fiind mediocră din p de v al conceptului/scenariului si esuată ca realizare.

1. Un concept e misto în măsura în care are un spil, un skepsis care, într-un fel sau altul, iți provoacă o reacție afectivă sau te îndeamnă la reflecție. Nici chestionarea ‘stereotipurilor regionale’ dintre Ardeal si Bucuresti, nici punerea lor in contexte relevante ca trenul sau orasul Cluj nu-mi spune mare lucru – nu văd nici un mare skepsis aici, nici nu-mi provoaca vreo reactie afectivă relevantă. Impactul politic, dacă vorbim despre arta angajată, e iarasi, nul – inimicitia dintre ardeleni si bucuresteni e, într-un sens, benignă (dacă nu o centrezi pe discuțiile despre federalizare), mai relevantă politic mi s-ar fi părut o punere în discuție a discriminării moldovenilor în Bucuresti sau în Ardeal. Conceptul are si o parte secundă – a face oamenii sa intre in dialog pe tren, folosind diverse joculețe (‘Demersul nostru se poate formula ca reconstrucție a spațiului social, transformarea trenului din non-spațiu sau non-loc in spațiu public’ – Constantin Vică). Presupoziția că oamenii nu ar intra in discuții pe tren si că ar avea nevoie de niste artisti care sa-i învețe să facă asta e cam hazardată. Femeile in special, mai ales cele maritate cu copii, sporovaiesc destul de mult între ele, din ce am văzut.

2. Dar nu toate actele artistice stau pe concepte ingenioase – ‘artisticitatea’ iese mai ales din înscenarea conceptului, mai exact din scenariile si strategiile prin care este pus la lucru. Din păcate, in cazul trensformers, discuțiile, chestionarele si panourile cu stereotipurile regionale (citate dintr-o discutie de pe realitatea.net si aratate trecătorilor/călătorilor) nu au nici un skepsis artistic. Ceva mai multă ingeniozitate au avut alcatuirea portretului vestimentar robot al bucuresteanului din decupaje de haine sau imitarea accentului celui care vorbeste – dar si asta, in ultimă instanță, are nivelul problematic al unei glume ; nu adânceste tema stereotipurilor/diferențelor, nu aruncă o lumină refreshing asupra temei si nici nu dislocă subversiv sensuri vechi. În plus, are un iz neplăcut de cliseu pedagogic ‘neconvențional’ de workshop (toate workshop-urile, oricât de cretine, stau pe strategii neconvenționale de predare) – iz pe care `l păstrează si joculețele de comunicare (de-a baba-oarba, să fii intermediar in schimburile de flecustețe intre oameni etc).

3. Însă chiar si asa un proiect mediocru ca înscenare si concept se poate scoate ca performance, trezind in spectatorii-participanți diverse reacții – pe cazul trensformers întrebarile/jocurile/discuțiile să fi scos de la spectatori răspunsuri interesante, să fi provocat reacții neasteptate sau situații insolite de comunicare. Dar asta nu s-a întamplat, atat spectatorii cât si trensformersii progresisti au debitat platitudine după platitudine despre stereotipuri regionale, iar interacțiunea, per total, a lăsat o impresie de forțat si fals – cu niste artisti-intelectuali care se screm sa fie populari si cu niste spectatori-adulți care-i privesc cu neîncredere amabilă. Filmulețele de pe vimeo dedicate evenimentului lasă să se vadă o atmosfera  destul de căcăcioasă, pe care o stiu atat de bine din Ardealul natal – gen ‘domnisori de la oras / studenți care fac o chestie de-asta, intelectuală, hai să vedem ce vor’, un fel de tolerare politicoasă a intervenției, pe stil ardelenesc: filmele nu arată mai deloc discuții stârnite între spectatori, ci mai mult oameni supusi de catre artisti unor interviuri destul de crispate (care nu se prelungesc ca discuții de grup); în plus, oamenii nu-si abandonează masca oficială si răspund la întrebări „cum trebuie“. Distanța dintre artisti si spectatori a fost vizibil prea mare, încât acțiunile trensformersilor nu s-au putut însera firesc si plauzibil in discuțiile obisnuite din tren (la faza cu chestionarul abordarea a fost de comis voiajor care te agață pe stradă, „bună ziua, aveti 5 minute libere ?“). Nu cred că vinovat de asta a fost conceptul cu stereotipurile, ci mai repede că trensformersii s-au bagat într-o chestie pentru care nu aveau abilități. Degeaba vrei să faci un proiect artistic în tren, dacă nu te pricepi la oamenii care-l populează si nu stii să vorbesti pe limba lor. Vorba aia, de unde nu-i, nici dumnezeu nu cere – déci, fie faci intervenții artistico-pedagogice pe creierul oamenilor la care te pricepi, fie iei o pauză în care te pui la curent cu modul de a gandi al celor cărora te adresezi si înveți să interacționezi cu ei… So, have a break, trensformers.

EVENIMENTE

Un răspuns la “Have a break, trensformers”

  1. cic_cic spune:

    foarte frumos spus adi: „artisti-intelectuali care se screm sa fie populari si spectatori adulti care-i privesc cu neincredere amabila”

    indeed

    e adevarat ca insuccesul proiectului fost evident, dar si schelambaiala urbancolioasa in goana nuda dupa „a face ceva
    vara asta”

    mai bine huligan
    decat
    artist
    coolist
    si fara statement

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *