Iepure la marinat intr-o oala imensa apa ulei cimbru otzet doo linguri de zahar sare. Iepurele e rupt in doua si are capul infipt cumva intre pulpele de la spate. Pe masura ce se dezgheatza ii vezi ochii si dintzii din fatza. O alta oala cu linte si spanac. Un covor vishiniu cu modele tip covor oriental. Un prieten care ni-l introduce pe dan draghici, un manelist din ferentari. Il ascultam incontinuu in timp ce mancam iepure pe covor si bem vin. Ultimele sticle de vin sunt cele de la murfatlar, tratate chimic, stiu ca a doua zi o sa ma doara capu. Ma gandesc la sinceritate sentiment prietenie adevarata prieteni.

In timpul saptamanii trec pe la niste prieteni. Joaca wow. Le cumpar pe drum tetraciclina, o folie. Bem pepsi. Glumim despre calculatorul care are viatza si ma saluta cand intru in camera. Povestim ce am mai facut. Pe fundal televizorul cu stiri din egipt, dat pe mute. Ma gandesc ca trebuie si eu sa imi repar televizorul. Ma gandesc ca sunt unele lucruri pe care nu le poti vorbi cu toti oamenii. In casa acestor prieteni e mereu o atmosfera de simti ca sta timpul in loc. Conversatia se dicteaza cumva de la inceput pe- trecut, prieteni pe care i-am mai vazut/ nu i-am mai vazut, evenimente exceptionale. Daca nu sunt evenimente exceptionale si am terminat de trecut in revista ceilalti prieteni, se aseaza o tacere lunga, si ne mai umplem paharele de pepsi. Daca fumam, asta ar fi fost momentul cand mai aprindeam o tigara. Acesti prieteni ai mei nu mai ies din casa, joaca wow si viseaza sa se mute in danemarca. Spun ca nu mai suporta sa vada lumea de pe strada cu fetzele alea cazute. Lui i-a crescut barba. Ea s-a mai ingrashat. Inca mai au ceva bani si nu se gandesc la momentul cand si astia se vor termina. Nu stim ce o sa facem. Pur si simplu nu ne gandim.

Cand traversez pe magheru incoace si incolo vad din cand in cand o jumatate de om pe un skateboard care trece in fuga strada, impingandu-se in maini. Uneori fumeaza o tigara. Nu are mai mult de 50 de centimetri inaltime.

Intr-o noapte aud ca prin vis vecina care urla la una din fetitze: las-o in pace sa planga daca plange! Nu o mai linisti! Las-o!! las-o sa planga daca vrea sa plangha!! Nu pune man ape ea!! si cealalta se aude plangand pe fundal.

Peste alte cateva zile ma vad cu alta prietena pe care n-am mai vazut-o demult, povestim despre ce planuri avem pe viitor, primavera, vara, spatii, ateliere, scoli de dans, teatru. Bem o bere, pe caiet, in clubul unde lucreaza unde observ ca au cazut pretzurile si ca servesc dimineatza castraveciori muratzi din partea casei. Mi se spune ca celalalt dj a renuntat sa puna muzica pentru ca saptamnana trecuta au venit unii din galeria steaua si au batut o domnisoara. El a oprit muzica si a refuzat sa mai puna. Colegii spun ca nu trebuia sa opreasca muzica. Asta nu face decat sa genereze panica. Orice, dar sa nu opresti muzica. Mergem in cabina ei, unde de obicei stateam sa punem muzica la oamenii care se imbata progresiv, eu practic un fel de animatzie ca sa vad daca danseaza sau nu- scopul fiind sa ajunga totzi un fel de masa informa de carne care se misca in acelashi ritm, cu mainile ridicate catre cabina dj-ului, si atunci stii ca ai avut o seara buna. Ii prezint prietenului meu cu mandrie clubul unde mi-am petrecut copilaria, aceshti peretzi, aceshti stalpi, si evident prietena mea buna, de la muzica, si prietenia noastra se manifesta prin numarul de shoturi/pahare de vin/beri pe care il bem. Bere nu. Baiatul de la bar care ne face prietenos cu mana pe care nu l-am mai vazut nici pe el de atata vreme, ne toarna din cand in cand bautura si ne zambeste. Prietenia noastra se manifesta prin zambetul adresat reciproc cu aerul ca noi avem asha o legatura dincolo de timp care ne face sa ne recunoashtem unul pe altul ca si cum am avea foarte multe de impartit. Stam la muzica oamenii incep sa se miste dansez se mai anima lucrurile luam inca o sticla de vin, si trei pahare, pe care le umplem le ciocnim bucuria noastra se manifesta prin cat de repede dam peste cap alcoolul din pahar, dau din mana si un pahar se varsa cu totul peste laptop. Muzica se opreste. Eu si pretenul suntem aruncati afara in timp ce o fata vine si ia laptopul din care inca mai curge vin, ne luam hainele si ma intorc in cabina la prietena mea care intre timp a dat drumul la alt calculator si care imi arunca o privire cum n-am mai vazut niciodata, si ma da din nou afara- ce mai vrei? pleaca! striga la mine. Plec si dau frau liber sentimentului poate ca dan draghici cand canta m-a umilit iubirea ta, si eu despre prietenie adevarata si prieteni si cat de mult conteaza un laptop vs cat de mult conteaza un om.

A doua zi merg cu un prieten spre atelier, pe teancuri de gheatza murdara si moloz/baltzi, eu mahmura si ranita, el vorbind despre fakeuiala si caracterul fetelor de bucuresti, care exact asa fac- itzi dau afectiune si te simt cat vrei sa fii de pacalit, te pacalesc cat duci, cu vrajeala, cu afectiune, cu candoare, cu exact ce ai nevoie, si la un moment dat te ard de iti rup capul si nu stii ce ti s-a intamplat. Ma gandesc daca eu fiind din bucuresti am facut asta vreodata. Nu imi dau seama. Sper ca nu, desi faptul ca sunt din bucuresti poate fi o fatalitate ca in tragedia greaca. Apoi imi aduc aminte de genul de gandire fatalista care te face sa faci exact ce ti-e frica ca o sa ti se faca si alte idei/ erori de judecata care apar cand nu vrei altceva de la omu de langa tine decat sa hraneshti o fictiune care sa-ti alimenteze tie confortul si parerea buna pe care o ai despre tine. Ma gandesc sa fac o lista cu fictiunile din viatza mea pe care le-am hranit vs. chestiile care se intampla in prezent si nu se leaga de amintiri din trecut/planuri de viitor.

Ajungem la atelier. Un gurp de oameni hiperprezenti,  atenti unul la celalalt. Un sentiment bun, ca acasa.

http://www.experienceproject.com/index.php

http://soundcloud.com/b0g/ma-umilit-iubirea-ta