Last days in ro, first day in Berlin

Germania pe strada steaguri fluieraturi un turc a inscris golul care a calificat Germania. am mancat un kebab la Yuppi, o fetita blonda m-a auzit vorbind in romana si a vorbit si ea tot in romana apoi taica-su i-a spus ce te uiti asa ca vita, am stat la masa si au tacut cat timp am vorbit in romana langa; in Bucuresti era ploaie, lumea adunata la poarta 4 pt. Berlin, dupa care s-a aflat ca de fapt trebuia sa se stea la poarta 2, dupa care s-a aflat ca trebuia sa se stea la poarta 4. Aeroportul Baneasa. Dupa ce am trecut de poarta 4, am ramas in autobuzul care trebuia sa ne duca 20 de metri mai incolo, blocati, vreo 20 de minute, cu motorul pornit si fara aerisire. Langa mine, o doamna cu aspect de nemtoiaca, imbracata in alb, la vreo 70 de ani, intreaba senin- “autobuzul nu are aer conditionat?” apoi incepe sa deseneze o foaie de trifoi pe geamul aburit. Autobuzul tot nu porneste, incepe sa miroasa din ce in ce mai mult a gaz. Ma gandesc cum ar fi, ca metoda de exeterminare, sa te gazeze asa, in autobuz, cand tu esti pe punctual de a iesi din tara, si tocmai te pregatesti sa te urci in avion. Pe drum spre aeroport, in taxi, ni s-a povestit despre un roman, un tip din Moldova, spunea soferul, care era sa piarda avionul, si atunci s-a agatat de o roata a avionului si a zburat asa pana la Londra. Si nu a murit pentru ca avionul a zburat mult mai jos din cauza unor probleme meteorologice. Soferul sustinea ca povestea e adevarata. In urma cu 3 zile in Bucuresti ne-a miruit cineva la o shaormerie. La kogalniceanu, pe colt, langa cea mai ieftina shaorma, un grup de 3 tipi beti pe marginea trotuarului, care par ca au dormit cateva nopti pe strazi. Dinspre grupul lor se aude foarte des cuvantul “teatru”, si la un moment dat unul dintre ei mormaie ceva despre “mobila si durere”. Ma duc si ii intreb despre ce vorbesc, dar nu mai tin minte. Un tip barbos care e cu ei incepe sa vorbeasca cu mine si aflu ca e preot si ca el vrea sa stea cu saracii, de aia e aici la shaormerie la kogalniceanu pe trotuar. Beau toti spritz cu vin alb dintr-o sticla de 2 litri. La final, preotul ne miruieste pe toti.

Fusion Festival, Berlin. Felix Kubin canta cu o veioza langa aparatul de mixat. In fata mea 2 japonezi in transa. O tipa cu mustata se impinge in oameni. Un reflector rosu cald langa mine. Suntem intr-o padure. Felix kubin iti da sunete. Ca si cum te-ar hrani cu ele. Wevie stonder isi vopseste fundul, apoi se aseaza pe cate un carton pe care il arunca in public. Un tip imi povesteste- muzica m-a ranit. Si am invatat ceva. Eu vreau sa ii ranesc pe oameni ca sa ii fac sa sufere. Numai prin suferinta inveti ceva. Muzica mea e zgomot. Cineva trebuie sa ia o decizie pentru oameni. Oamenii sunt nehotarati. Oamenii sunt fericiti cand altcineva ia o decizie pentru ei. Oamenii au nevoie sa sufere. Hitler a luat o decizie pentru oameni si de aia l-au ascultat. Viseaza sa ajunga la o ferma undeva intr-un loc linistit, la tara, unde sa aiba grija de animale si sa isi faca muzica. Vrea cateva oi si cateva capre, dar neaparat mici. Seamana cu Gerard Depardieu la scara un pic mai mica. Sunt nazi cand aleg muzica pe care o ascult, spune. Hitler era pe speed.

Suntem pe o fosta baza NATO, inchiriata pentru festival. Tabara e marginita de un gard, iar dicolo de el e “NO GO AREA”. Strazile au nume gen “che Guevara road”, karl marx intersectie cu lenin. Steaguri rosii peste tot. Felix Kubin tipa “raus aus mainem traum Disneyland. Raus aus meinem traum Donald Duck. Raus aus meinem traum Thomas Mann.”. Disneyland, iesi din visul meu. Face curatenie. Seara la cort vine un tip sa spuna salut. A vazut ca suntem vecini si s-a gandit sa ne anunte. E din rusia, din caucaz. A fugit din tara acum ani. A castigat bilet la Bingo. Bingo e o tragere la sorti organizata pentru cei care nu au mai apucat sa cumpere bilete la festival. Singurii care au pierdut la bingo sunt cei din Germania.

Londra. Charlie Chaplin din nou pe southbank. E de o saptamana in londra, si-a gasit cazare. Se apuca de lucru in curand. Vrea sa-si termine casa in Argentina. A facut burtica. Primele zile mergem in covent garden. Un politist ne directioneaza pe o strada unde sunt 5 locuri pentru artisti. Trebuie sa negociem cu ceilalti ca sa impartim locurile. Ne intalnim si cu statuia din vrancea Marcela, care e si ea inapoi.

La Gay pride. Stau cu Charlie chaplin si niste prieteni la o bere, el e trist, incerc sa il inveselesc. Cant la acordeon, chralie inghite un balon. lumea incepe sa aplaude. Spune ca e trist in timp ce traversam o mare de oameni in Soho- gay pride. Rauri de alcool. 2 tipi frecandu-si penisurile pe furis langa un taxi, pe sub mana cumva, doar varfurile, discret. Poarta niste tricpuri gen Lacoste si zambesc cu ochii inchisi. Vezi, zice Charlie, asta fac englezii. Dimineata ora zece covent garden, dupa o noapte in Clapton pond, la marginea orasului. 50p pentru apa, si 3 lire pentru senvis si cafea. Piata pustie, marks & spencers inchis. Tesco inchis. Soare. Prêt a manger, deschis. Aleg un senvis la 1.99 si o cafea la 99p. Tipul de la casa ma intreaba de unde sunt si imi da un croissant gratis cand aude ca sunt din Romania. E Italian. “aaaa, Romaniaa!” Un croissant cu unt. Iau micul dejun in covent garden, senvisul si cafeaua. Croissantul pentru mai tarziu. Performerii din piata principala isi incep programul. Ordinea se trage la sorti, asa ca cine incepe de la 10 este si cel care trebuie sa adune publicul, si de obicei are vreo 3-4 oameni in fata pe care trebuie sa ii distreze. Sunt si eu printre ei, cu cafeaua si senvisul meu, dar eu sunt dintre colegi cum ar veni, asa ca performeru ma lasa sa mananc in liniste si nu face eye contact. Mananc, ma schimb si ma duc sa imi gasesc loc printre cei 5 de pe straduta. Ceilalti tocmai isi pregatesc locurile. Ma asez in fata lui jack sparrow, care arata exact ca Johnny depp. El se uita la mine, eu zambesc sfioasa. Fac un balon, scot pusculita. Apare un tip care imi zice- “you can’t stay here”. Ii explic ca stiu deal-ul, putem imparti spatiul etc. se mai inmoaie. Valentino din italia. Dam mana si zambeste. Pleaca. Jack sparrow se mai uita din cand in cand spre noi, eu zambesc la fel de sfioasa. Mai tarziu cand il vad mai de aproape imi dau seama ca e gras, are burta, gusha si un fund imens. So much for the Johnny Depp story. Vin si sorin cu anto, ne gasim un loc mai bun. Sorin pleaca in Trafalgar, noi ramanem in covent garden. Copiii incep sa vina. Se uita tinta la baloane. Vreo 40 de lire in primele 2 ore. Sorin la Trafalgar- zece. Ne ducem sa il luam, sta chiar langa Marcela din vrancea. Ea ne face cu ochiul de pe soclul ei. Continuam sa lucram toti trei in covent garden pana pe la 6- 150 de lire. Prima zi buna. Sorin isi aduce aminte the secret- sa te joci cu copiii si sa nu te gandesti la bani.

Marti dupa doua zile, lucram in acelasi loc, apucam sa facem 40 si apare un alt politist care ne zice ca nu avem voie sa dam baloane acolo. Daca ne mai prinde in covent garden, ne confisca lucrurile. Isi noteaza ceva pe un carnetel si ne explica ca pe toata portiunea City of Westminster , care e un sector intreg, nu ai voie cu baloane punct. Plecam, impreuna cu Charlie chaplin, care isi ia lucrurile si face primul show pe southbank. Are emotii. Stam cu el la primul show, se costumeaza si machiaza pe pajistea de langa trotuarul cu performeri. Showul iese foarte bine, oamenii se aduna, copiii rad. Miercuri caut alte locuri in care am putea sa dam baloane in timp ce anto si sorin cauita party-uri pentru copii si fac un blog. Cobor la Holborn, unde politistul care ne-a dat afara din covent garden ne-a zis ca e o piata mare cu artisti de strada. Nu vad nici o piata si nici un artist de strada. Ma plimb pana la Piccadilly Circus, trec prin China town, for some strange reason evit orice eye contact cu orice politist. Am baloane in geanta si ma simt ca un traficant. In Leicester square incep sa le umflu si imi umplu geanta cu baloane. Copiii trec pe langa mine si se uita lung la mine, eu ma uit lung la ei dar nu le zic nimic. Ma deplasez spre Trafalgar, unde ma asez in fata unui grup de chinezi care canta despre dumnezeu. Stau juma de ora si plec. Nu sunt copii. Merg spre embankment bridge, pe pod, unde o chinezoiaca imi zice ca nu prea trece lume pe podul asta, mai bines a ma duc pe celalalt, Westminster bridge. Ma duc acolo, langa unii care vand alune prajite. Acum ma simt exact ca una din vanzatoarele de piatra ponce care trec pe litoral. Stau un pic, plec de acolo. Ma duc sa ma culc pe pajistea de langa southbank. Intre timp, e meciul Spania- Germania. Sunt obosita. Cand merg spre casa, ocolesc sa iau zahar de la magazinul de langa. Vanzatorul se uita la mine si zice- do you have balloons in your bag?? Si eu zic- da. Wow, zice. Wow. Can I see you making one? Scot pompa si fac un iepuras. Se uita fascinat- “wow, man, it’s taking shape!! Look!!” isi cheama si un coleg sa vada. Imi da zaharul in schimbul balonului. Seara ne hotaram sa facem un how cu clowni si sa mergem de azi incolo cu show-ul pe southbank.