Continui cu autodisciplina. Scriu uneori texte minimaliste in care se pot vedea franturi din viata mea cotidiana, din timpul saptamanii, cum ar fi acesta: “Trebuie sa duc laptopul de pe birou pe pat. Ca sa ma uit la un episod din south park. Sau mai degraba citesc din cartea lui schiop. Ma gandesc in acelasi timp la Cum o sa arate ziua de maine. Stiu prima felie de panica. Stiu si primele ganduri de dimineata. Cand te scuturi de starea aia care te face sa vrei sa ramai cu fatza la perete- lumea pare coplesitoare.

Si afara ninge din nou. Port discutii cu prieteni virtuali. Totul mi se intampla in trecut sau in fictiune.

Frica este o mare felie din tortul asta. ” sau- mi-a trecut vanataia de pe picior. Nu am osul fisurat. Nu mai beau de peste zece zile.”

Cand traversez spatiul public, mai aud- la un targ de antichitati de la Universitate, niste pustoaice intrebandu-l pe vanzator- “ce-s astea?” si vanzatorul spune- “cum ce? Discuri cu cantarea Romaniei. Nu stiti ce e aia?” Nu, spun fetele. “Noi suntem mici.” Ma bucur si le sorb din ochi, cum sunt cu adidasi descheiati, sireturi cu sclipici si tot restul. O fata negociaza pentru o tabachera si o camee. Doi tineri se uita la niste sticlutede plastic- “mama ce misto sunt”. Lumea are chef sa se bucure de diverse lucruri. Si – mai ales- exista pusti care habar n-au ce-i aia cantarea romaniei. Asta e semn bun.

Iau metroul, cu un buchet de toporasi in mana. Parte din autodisciplina mea sunt- flori, plante. Si daca ma simt foarte jos, promisiune sa-mi pun o rochita, sa-mi pensez sprancenele, sa ma fac la ochi, sa-mi fac unghiile. Ma gandesc ca in cazul asta inseamna ca femeile foarte aranjate sunt si foarte deprimate. Merg la caminul de batrani, unde fac un workshop foarte frumos in care toata lumea se distreaza si batranii sunt mai playful decat toti ceilalti participanti cu care am facut workshopul asta. Domnul Pompiliu explica- e o arta sa imbatranesti. Doamna Ardeleanu spune ca e clar ca femeile care nu au facut copii la viata lor raman niste copii si se infantilizeaza de tot la batranete. Imi povestesc ca s-au vopsit pe fata cu o ocazie speciala acum cateva zile si s-au distrat extrem. Apoi mai aflu ca de la camin pot iesi mai degraba cei care nu sunt in carucior. Pentru ca exista o singura rampa pentru carucioare cu rotile, care se termina intr-un zid. De asemenea, se pare ca e o problema cu pampershii, care sunt un lux, de aceea batranii care au probleme isi improvizeaza singuri plastice sau tot felul.

Particip la o intalnire despre corporatisti si corporatii, unde vad diverse tipuri de haine, care povestesc diverse tipuri de oameni. Un costum cu cravata, o pereche de pantofi cu toc nou nouti, un lant atasat la o pereche de blugi de firma. Un tricou negru mulat care ma face sa ma uit la un prieten al meu ca si cum ar fi un dansator sau oricum ceva cu multa gratie. Hainele mele din care cineva deduce ca ma ocup cu proiecte din zona artei. Hainele altui tip din care altcineva deduce ca el nu e un socialist asa cum a afirmat, ci un corporatist pur sange- lantul cu blugii de firma, un tricou verde puternic cu ceva desen alternativ, ochelari, par tus scurt.  Se mai discuta si ce insemna un corporatist pe langa definitia simpla- cineva care lucreaza intr-o corporatie.

Discut cu prietenii despre posibilitatea de a popula muzeul satului cu exponate umane, adica sa fie si oameni care traiesc atashati de acele case, si despre cum ar arata mame din diverse regiuni plantate la muzeul satului.

La un pranz in familie aflu ca  in Praga a aparut o noua afacere turistica- si anume sa iti trimiti animalele de plush in excursie. Exista autocare si excursii speciale in care poti sa iti trimiti ursuletzul sau iepurashul sau ce mai ai. Nu stiu amanunte, dar se pare ca afacerea a avut un boom neasteptat pe piata.

Aflu ca persoanele predispuse catre alcoolism sau dependenta de droguri sau depedenta de jocuri de noroc au un nivel scazut de dopamina. Iau o pastila cu multa dopamina si privesc bucurestiul din taxi, noaptea, traversand dinspre berceni inspre drumul taberei. Imi dau seama ca nu am cum sa ma mai intorc niciodata in Bucuresti si acasa ma asez la birou si scriu- “cu entuziasm catre o noua zi strange semintele de pe birou si aseaza-te pentru a-ti trage creierul in teapa intr-o lume fictiva si te mai intrebi de ce atatea depresiii daca mereu lumi fictive lumi fictive si organismul meu care reactioneaza dur si se simte tradat cand prietenii se transforma in taxi imi sopteam nu te vei mai intoarce niciodata in Bucuresti asa cum a fost el asa cum ai fost tu Bucurestiul este orasul meu dar eu nu ma voi mai putea intoarce niciodata niciodata niciodata asa cum eram”.

http://varstapatru.blogspot.com/

http://www.youtube.com/watch?v=ZjH8_hHtumo

http://www.youtube.com/watch?v=Pin8fbdGV9Y

http://textedinmydocuments.blogspot.com/2009/05/tolerate-ur-shit-maturitate-2009.html

http://www.southparkstudios.com/episodes/103208/