Conferinta "Evacuarea Centrului Comunitar laBOMBA"

de Veioza Arte  |  25 iulie, 2011

Sâmbătă, 23 iulie 2011, Calea Rahovei 194, ora 19:00 – conferință de presă și prezentarea proiectului de Artă Activă FĂRĂ SPRIJIN – proiect de educație creativă și artă activă pentru comunitate versus proprietate, pentru spații comunitare și culturale, pentru reprezentare directă, împotriva statului român care și-a abandonat cetățenii, împotriva distrugerii sistematice a țesutului social din România. Nu ne împotrivim evacuarii din spațiul fizic, ne împotrivim evacuării conceptului de artă activă – artă comunitară, comunitate si lucru împreună, educație creativă și dezbatere publică, chiar dacă spațiul fizic în care aceste lucruri s-au întâmplat în ultimii 3 ani nu va mai exista de luni dimineața – 25 iulie 2011.
În perioada iulie – septembrie vor continua în stradă activitatile proiectului FĂRĂ SPRIJIN – repetiții pentru spectacolul de teatru FĂRĂ SPRIJIN, ateliere cu copiii și dezbateri publice. În aceași perioada vor avea loc expoziții și prezentari video ale proiectelor de artă activă derulate în ultimii cinci ani de către Inițiativa Ofensiva Generozității în spațiul Centrului Comunitar laBOMBA

#off.the.rec

RIMARU & NORZEATIC & PHLO & VD - Se lasa seara @ Train Delivery

de Veioza Arte

:::HQ AUDIO::: live @Gara de Nord, Bucuresti Train Delivery, 2013 organizatori CFR, Street Delivery, Fundatia...

RIMARU & NORZEATIC & PHLO & VD - Lingvistica @ Train Delivery

de Veioza Arte

:::HQ AUDIO::: live @Gara de Nord, Bucuresti Train Delivery, 2013 organizatori CFR, Street Delivery, Fundatia...

RIMARU & NORZEATIC & PHLO & VD - Gara de Nord @ Train Delivery

de Veioza Arte

:::HQ AUDIO::: live @Gara de Nord, Bucuresti Train Delivery, 2013 organizatori CFR, Street Delivery, Fundatia...

RIMARU & NORZEATIC & PHLO & VD - Pace Cartierului @ Train Delivery

de Veioza Arte

::::HQ AUDIO::: live @Gara de Nord, Bucuresti Train Delivery, 2013 organizatori CFR, Street Delivery, Fundatia...

promo Made in Ro - Targ de design romanesc, by DESIGNIST

de Veioza Arte

Cea de-a doua ediție Made in RO – Târg de design românesc va face parte din programul de evenimente alRomanian Design...

PUNKS, ep. 16 - Matei Branea

de Veioza Arte

Matei Branea deseneaza de cand era mic. A urmat cursurile Liceului de Arta "Nicolae Tonitza", din Bucuresti, la sectia Scenografie,...

Creative Fitness Studio, by Friends for Friends Foundation

de Veioza Arte

Creative Fitness Studio este un curs intensiv de descoperire, stimulare și dezvoltare a creativității ce pune accentul pe...

One World, 2013 - Interviu Andrea Kuhn

de Veioza Arte

Director al Festivalului International de Film de la Nuremberg; s-a nascut in 1971 in Erlangen. A absolvit Teatru, Media Studies...

One World, 2013 - Interviu Raluca Racean Gorgos

de Veioza Arte

- regizor THE BED IS BROKEN - nascuta la Cluj-Napoca, in 1986, studiaza arta actorului inca din liceu. Se muta la Bucuresti...

7  |  8  |  9  |  10  |  11 ...
Pagina 9 din 29