Dictionar de sunete rare | Select Cuts From Blood & Fire

de Veioza Arte  |  10 aprilie, 2010

Realizator Lucian Stefanescu pentru Radio Europa Libera
La microfon Lucian Stefanescu, doamnelor si domnilor bine v-am gasit
la o editie speciala de sarbatori a Dictionarului de Sunete, dedicata
in intregime unei colectii cu totul speciale, antologia „Select Cuts
From Blood & Fire”, aparuta in Marea Britanie la Inceputul anilor
2000.
In muzica moderna, spune Steve Barker in prezentarea primului volum al
colectiei, exista straturi asemanatoare celor geologice. O multime de
material zace in strafunduri, transformindu-se intr-un sediment bogat
ce asteapta sa fie scos cindva la suprafata. Multe din sunetele
acestor straturi muzicale, continua Steve Barker, se afla la
suprafata, impietrite, si deseori plictisitoare. Dar cu cit sapam mai
adinc, vedem cum fiecare strat se amesteca cu cel de deasupra si cu
cel dedesubt.

O comparatie perfecta, as spune eu, pentru ca sedimentul la care se
refera Steve Barker este muzica reggae asa cum se putea auzi ea pe
albumele scoase la Manchester de casa de discuri „Blood & Fire” la
inceputul anilor 90. Cei de la „Blood & Fire” au facut atunci un lucru
simplu – au relansat pe piata britanica melodii reggae clasice – cu
mare succes in tara de bastina a acestei muzici, Jamaica.

Spun ca aceasta comparatie este perfecta si pentru ca muzica reggae
are ea insasi o poveste stranie. A inceput prin a avea un succes
comercial masiv, cum spuneam, la ea acasa, in cluburile de dans, si pe
discurile de vinil, si mai apoi un succes enorm in topurile din toata
lumea.

A avut un atit de mare succes, incit a a influentat si a ajutat la
aparitia mai multor genuri muzicale din ceea ce numim mainstream. Si
nu numai atit.

Muzica reggae s-a transformat ea insasi de mai multe ori, plonjind in
subterane, prima oara in dub, dupa aceea in jungle si mai apoi in
drum’n’bass, ba chiar si in hip hop, si cel mai recent in grime si
dubstep – confirmindu-şi de fapt, în acest fel propria traditie.

Propria traditie pentru ca reggae se trage si ea dintr-o alta muzica,
ska, acea muzica pe care o cintau Roland Alphonso si alti muzicieni
jamaicani pe la sfirsitul anilor 50, combinind doua dansuri caraibiene
(mento si calypso) cu jazz-ul si cu rythm’n’bluesul importate din
America de Nord.

Si la începutul anilor 2000, Dom Sutgiu, Bob Harding, Steve Barrow,
Steve Barker şi Uwe Adelfang au scos la iveala proiectul numit „Select
Cuts From Blood & Fire”, in trei volume, cuprinzind 43 de cintece
reggae clasice din generoasa arhiva „Blood & Fire” reconstruite,
recitite de muzicieni, de disc-jockey, ingineri de mixaj si alti
manipulatori de sunete.

Piese lansate si interpretate de Horace Andy, King Tubby, Glenmore
Brown, Prince Alla, Pablo Moses Gregory Isaacs si altii sint recitite,
recontate, reconstruite in această colecţie de Smith&Mighty, Pressure
Drop, Stereo MC’s, Groove Corporation si Appollo 440 şi alţii

Colectia este exemplara din mai multe motive, cel mai important dintre
ele fiind insa in opinia mea acela ca reprezinta un mod artistic
inedit in muzica de azi, la care m-am referit intr-o alta fila a
dictionarului dedicata unui proiect similar, cel mumit Verve Remixed,
pornind de la o idee a regretatului Matei Calinescu, din cartea sa
„Rereading” (tradusa în limba româna de profesorul Virgil Stanciu de
la Cluj sub titlul „A citi, a reciti”).

„Încărcătura termenilor lectură şi relectură e temporală, spune Matei
Călinescu. Primul desemnează parcurgerea unui text literar pentru
prima oară; al doilea, parcurgerea unui text literar a doua, sau a
treia, sau a n-a oară, deci repetarea lecturii şi shimbările de
percepţie pe care le aduce cu ea”.

Poate că la aceste schimbări de percepţie aduse de repetarea lecturii
s-au gîndit, exact ca autorii seriei Verve Remixed, şi cei care au
gîndit „Select Cuts From Blood & Fire”, atunci cind au oferit
publicului acele cintece reggae „re-citite” de artişti contemporani.

Aparenta diferenţă dintre relectura de care vorbeşte Matei Călinescu
şi recitirile partiturilor muzicale amintite aici este că, în timp ce
textul literar recitit se modifică doar la nivelul percepţiei, deci
într-o mod mai degrabă abstract, partitura muzicală re-lecturată,
re-cîntată, pare să-şi modifice şi forma concretă, dacă se poate vorbi
de o concreteţe a sunetului muzical. Mai precis – rearanjarea
partiturii pare de multe ori să aibă ca rezultat crearea unei cu totul
alte piese.

Restul e, cum se spune, istorie. Una fara cuvinte, dar cu multa
muzica, in care va invit sa ramineti in continuare.