All Stars For Outernational
La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe
Made in RO - Târg de design românesc, ediția #8
Lansare Catalog
Food & fun la Piua - 28 de ateliere pentru copii și părinți

Sedinta 1

de Jean Lorin Sterian  |  18 aprilie, 2011  |  0 comentarii

O sedinta de psihoterapie este o intilnire dintre un om confuz si un om si mai confuz (Semrad)

Printre tovarasii mei de bloc din Constanta era un tip care-si construise o filosofie de luptator bazata pe lecturi din Nietzche si albume Manowar. A terminat psihologie, dar nu stiu daca a ajuns sa profeseze. Frate’su a dat la teologie si stiu in ultimul an isi cauta nevasta ca sa ajunga sa profeseze. Locuiau cu mama lor, separati de tatal lor betiv si violent. Prima mea iubita, cunoscuta intimplator prin cel mai mare dintre frati, provenea dintr-o familie ultrareligioasa. Crescuse fara tata. A ajuns psiholog pentru copii. In perioada mea cea mai neagra, pe vremea cind profesam ca jurnalist de life-style, ma imprietenisem cu o tipa care era psiholog despre care am realizat rapid ca are mai multe probleme ca mine. Printre altele, isi mirosea tot timpul miinile. Pe ale ei si pe ale altora. Nu-i de mirare ca atunci cind m-am dus pentru prima oara la psihoterapeut, m-am intrebat care-i treaba cu omul din fata mea. Cam asta se si intreaba Michael B. Sussman in cartea lui: care-i treaba cu psihoterapeutii? Mai précis, cauta sa identifice motivatiile care-i mina pe cei care lucreaza in aceasta bransa de a-si petrece viata ascultind nefericirile celorlalti. Ar fi motivatiile declarate, asa zis altruiste: de a face bine celor din jur, de a vindeca, de a ajuta la dezvoltarea celorlalti, la care se adauga si altele, intelectuale sau pragmatice: curiozitatea cu privire la functionarea mintii umane, sentimentul de fi util social si dobindirea sigurantei financiare. Printre motivatiile inconstiente, Sussman decanteaza incercarea de a stapini propriile conflicte, de a trai prin procura, voaierismul inconstient, nevoia personala de autoterapie. S-a stabilit clar ca un determinant major pentru a alege aceasta meserie este dorinta constienta sau nu de a-si rezolva propriile conflicte emotionale. Suferinta personala e o conditie preliminara pentru dezvoltarea empatiei si compasiunii care-i caracterizeaza pe terapeutii competenti. Desigur, nu toate persoanele pe care le-am cunoscut si au ajuns sa lucreze sau lucrau deja in aceasta profesie sint dezechilibrati in viata personala. Una dintre cele mai stabile persoane pe care le cunosc (si singura prietena cu care nu m-am certat vreodata) e psihoterapeut. Nu stiu nimic despre viata personala a persoanei cu care am facut psiho-terapie acum 6 ani. Stiu sigur, dupa ce l-am citit pe Sussman, ca si ea a avut de cistigat din intilnirile cu mine nu doar pe plan financiar. Daca as mai merge acum la terapie, prima intrebare pe care i-as pune-o omului in fata caruia m-as decide sa ma deschid ar fi: de ce a ales sa devina terapeut? Pentru ca motivele care l-au facut sa aleaga aceasta profesie i-au modelat felul de a aborda pacientii. Daca-mi va spune ca din dorinta de a face bine si nu pentru ca a cautat cindva solutii pentru propriile probleme (si ca le-a rezolvat) in mod cert nu am avea o relatie prea lunga.

O chemare curioasa. Motivatia pentru a deveni psihoterapeut. Michael B. Sussman – Editura Trei

 

EVENIMENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *