Dicționar de sunete rare | Amon Tobin
de Veioza Arte
| 24 februarie, 2010
realizator: Lucian Stefănescu pentru RADIO “EUROPA LIBERĂ”
Aminteam zilele trecute de stilul big beat despre care mulți
comentatori susțin că a salvat comunitatea techno de la a cădea în
prăpastia căscată de propriile sale experimente, fiind partea „mai
puțin inteligentă” a muzicii dance. O reacție, adică, la toate acele
experimente intelectualiste, în primul rînd drum’n’ bass, care au
caracterizat sfîrșitul secolului 20.
Astăzi ne oprim la un astfel de experiment, albumul „Permutation”, al
unuia din cei mai interesanți compozitori ai acelei perioade,
brazilianul Amon Tobin. Am spus „compozitor”, deși e posibil ca mulți
dintre dumneavoastră să fiţi contrariaţi, atunci cînd veţi afla că
Amon Tobin lucrează numai cu mostre sonore, aşa cum se întîmplă în
atît de multele stiluri ale muzicii techno.
Prea des, ne spune Robert Whiteman de la Audiogalaxy, se vorbeşte
despre muzica electronică – şi despre muzică în general – folosind
termeni categorizanţi, descriptivi. Whiteman îl dă ca exemplu pe Bob
Dylan, despre care spune că e poate important că a practicat o fuziune
între folk şi rock (şi mai tîrziu între country şi gospel), dar ce
contează cu adevărat e doar că a compus cîntece extraordinare.
Acesta este şi cazul lui Amon Tobin, care îşi scrie realmente muzica,
folosind o adevărată „magazie de sunete”, în cazul de faţă tot
instrumentarul jazz-ului, şi am spus intenţionat instrumentar, pentru
că ceea ce face aici Amon Tobin este întrucîtva asemănător cu munca
unui botanist care studiază, clasează, imortalizează plante rare.
Jazz noir, sau noir-ish drum’n bass, sau jazzy drum’n’ bass, sau
intersecţia dintre jazz şi, ţineţi-vă bine, breakbeat science, oricare
din aceste descripţii, categorii, i se potrivesc foarte bine lui Amon
Tobin.
Născut în Brazilia, Tobin s-a mutat în Marea Britanie la mijlocul
anilor 80, o perioadă cînd hip-hop-ul începea să se închege, cînd
ritmurile „rupte” ale electro-funk-ului înlocuiau încet încet
reggae-ul şi punk-ul în preferinţele muzicale undreground al
tinerilor.
Un element interesant din biografia lui Amon Tobin este faptul că,
pentru a se dedica muzicii, a părăsit studiul fotografiei, şi asta se
vede, sau se aude, foarte bine în muzica lui. Albume ca acelea ale lui
Amon Tobin i-au făcut pe mulţi comentatori să exclame că mixajele, sau
remix-urile, sau pur şi simplu ceea ce face un DJ se ridică deseori la
condiţia artei.
Lasă un răspuns