ep. 1 - Antoaneta Ralian (part 1)
Despre Antoaneta Ralian se pot scrie multe cărți, poate chiar la fel de multe câte a și tradus în limba română. Numai datorită ei, autori ca Henry James, James Joyce, Henry Miller, Virginia Woolf, Iris Murdoch, Saul Bellow sau Lewis Carroll sună așa de bine în românește, așezați pe consistentele rafturi de biblioteci umplute cu mii de pagini acoperite de scrisul Antoanetei Ralian.
Nu doar una dintre cele mai impunătoare voci, poate chiar cea mai impunătoare, din ce înseamnă traducerile literare, Antoaneta Ralian este la rândul ei un personaj de o înțelepciune din care ne-am putea hrăni cu toții, ani la rândul, învățând din poveștile sale de viață și, desigur, din felul în care și-a decantat o filosofie de viață.
De la copilăria parfumată cu literaturi străine pe filieră maternă, până la Proust citit în fața sobei pe vreme de război, trecând prin atrocitățile și pierderile esențiale pricinuite de mutațiile și conflictele politice, Antoaneta Ralian a traversat cap-coadă întreaga epopee comunistă, pentru ca, de peste douăzeci de ani, să asiste la schimbarea la față a lumii, prin lentilă capitalistă. Aproape un secol de viață și istorie, pe care, dintre pagini citite cu o atenție și o subtilitate greu de egalat, Antoaneta Ralian l-a cunoscut și trăit și din care astăzi, la scurtă vreme de la publicarea volumului ”Toamna decanei”, în care sunt cuprinse convorbirile sale cu Radu Paraschivescu, ni se povestește cu deschiderea-i caracteristică. (Andra Matzal)
"UN SECOL" prezintă, începand cu 20 ianuarie 2012, mai multe filme document cu valoare istorică şi biografică realizate prin interviuri cu personalitaţi culturale, observatori direcţi ai istoriei secolului trecut in Romania şi martori ai evoluţiei tehnologice şi socio culturale.
În vremuri incendiare la propriu, când pensionarii se unesc cu punkiștii în piețele publice, devine esențial să învățăm de la cei care au trăit istoria pe propria piele de ce nu trebuie să mai pierdem timpul. Nu e nevoie decât să apreciem că avem bătrâni de valoare și că nu trebuie, potrivit clișeului, să ni-i cumpărăm. Și să-i ascultăm.
Interviu de: Andra Matzal & Laura Albulescu
O productie: veiozaarte & think outside the box
5 răspunsuri la “ep. 1 – Antoaneta Ralian (part 1)”
Lasă un răspuns
[Eu sunt un copil urat - basm]
Eu sunt un copil urat. Sunt unul dintre copii pe care nu ii vedeti niciodata pentru ca nu am iesit niciodata din casa, pentru ca stiu ca lumea s-ar supara prea tare pe mine. Nu, nu trebuie sa va para rau... (...) 650 afisari | 0 comentarii |
Hai la nunta! (II)
Pe cand credeam ca am terminat-o cu nuntile, cel putin pe anu asta, m-am trezit ca merg iar la una si asta in decurs de numai o luna. Eram in Timisoara in vizita la varul meu si intr-o vineri seara imi... (...) 1770 afisari | 0 comentarii |
Valea Mare
OBSERVÁTIE, observatii, s. f. 1. Procedeu al cunoasterii stiintifice care consta in contemplarea metodica si intentionata a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦... (...) 1048 afisari | 0 comentarii |
Insert - By Veioza Arte
"ROGVAIV" - premiul pentru cel mai bun spectacol in cadrul FDR-FEST 2012
ROGVAIV - proiect de ARTĂ ACTIVĂ împotriva oricărei forme de discriminare PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL în cadrul FEST-FDR 2012 (Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul... (...) 118 afisari | 0 comentarii |
Bibliotherapy #5 - Un tumult de ginduri
Am terminat de citit Calea Victoriei in octombrie si mi-a luat mai bine de cinci luni sa scriu aceasta pseudocronica. M-am apucat de roman pentru ca, alaturi de alte carti de autori romani, l-am primit... (...) 288 afisari | 0 comentarii |
Nu daţi în politicieni. Poate că unii fac legi favorabile marilor producători de conţinut ca să-şi găsească mai apoi un loc călduţ la firmele pe care le-au ajutat, dar sunt destui care sunt... (...) 612 afisari | 0 comentarii |



















[...] Primul episod poate fi vizionat aici: UN SECOL cu Antoaneta Ralian (part 1) [...]
[...] Antoaneta Ralian Din Povești de pretutindeni, Viața ca o poveste scris de hurdis Rubrica “UN SECOL”, realizata de veiozaarte & think outside the box, prezinta, incepand cu 20 ianuarie 2012, [...]
Interesant interviul si personajul in sine. Deranjeaza putin covorul sonor. Inteleg ca ati vrut sa ii dati dinamism, dar sigur exista si alte modalitati filmice pentru asta. Succes in continuare!
mersi de feedback alina. o sa tinem cont la urmatoarele episoade.
[...] putem începe răsfoirea blogurilor fără a vă recomanda un interviu video excelent, în două părți, făcut de cei de la Veioza Arte cu traducătoarea Antoaneta Ralian. Nu doar una [...]