Galeria de artă contemporană

„Traumatic Area – Cutia Paleologu” este o etapă importantă a proiectului UMAN, concepută de Ciprian Paleologu ca pe un termen mediu între etapa a V-a – „Pretraumatic Area” (2008) şi a VII-a  – „Postraumatic Area” (2012). Cele trei etape alcătuiesc împreună un discurs analitic asupra traumei şi nu sunt deloc întâmplătoare includerea Paştelui în desfăşurarea evenimentului din 2010 şi încheierea acestuia în ziua Înălţării.

„Traumatic Area – Cutia Paleologu” relevă în 6 + 1 episoade constitutive faţa neşlefuită, adevărată, a traumei profunde. Deschiderea expoziţiei este gândită astfel încât vizitatorul să parcurgă individual, o singură dată şi în sens unic expunerea. Regia paşilor săi îl conduce către cele 6 momente ale expoziţiei: „Bunavestire”, „Ridicarea din Mormânt”, „Treimea – Judecata de apoi”, „Crucificarea”, „Cina cea de taină”, „Infernul”, plus al şaptelea (+1): „Cutia Paleologu”. Individul se vede nevoit să se recunoască astfel ca factor traumator. Omuleţul, eroul proiectului UMAN, îi va releva încă o dată rolul într-un scenariu al traumei pe care o reactivează fiecare dintre noi.

Spre deosebire de cele 6 episoade, al şaptelea – „Cutia Paleologu” – este un obiect aparte. Este pentru prima dată când într-o expunere de acest fel un obiect de artă şi vin face parte integrantă din conceptul expoziţiei. Ciprian Paleologu şi Carl Reh Winery – Crama Oprişor au construit „Cutia Paleologu”, ca ediţie limitată de vinuri ansamblată în 33 de „Cutii–Ciocan”, numerotate şi înseriate, purtând  etichete cu imagini ale omuleţilor din etapele anterioare ale Proiectului UMAN.

Fiecare din cele 33 de „Cutii-Ciocan” conţine şapte sticle de vin şi este unicat. Această calitate e atestată şi de certificatele de autenticitate (realizate ca digigraphie pe o faţă şi ca desen original pe cealaltă), care alcătuiesc prin imagini o poveste în sine despre existenţa umană. Restul celor 3862 de sticle din colecţie sunt ambalate individual.

Cele două creaţii – arta şi vinul – merg împreună de la începutul până la sfârşitul proiectului, fiecare oferind corp şi suport celeilalte.

18 martie – 13 mai 2010

Deschiderea expoziţiei 18 martie 2010, ora 17.00

Fine tuning between me and the universe in a black box
O piesa de/cu: Eduard Gabia

Spectacol realizat in cadrul proiectului “Cooperativa perfomativa” (co – productie Centrul National al Dansului Bucuresti si Administratia Fondului Cultural National)

Descriere: „Propunem un cadru in care colaborarea, contaminarea si impartasirea propriei viziuni artistice sint mai importante decit apararea si protejarea unui teritoriu artistic. Ne inspira modelul open source, un model liber, opus ierarhiei, descentralizat, bazat pe colaborare – contrar politicilor bazate pe proprietate, putere, ierarhie, concurenta si centralizare. Sintem 5 coregrafi cu backgrounduri si perspective diferite asupra dansului si coregrafiei si ne-am propus ca in loc sa mergem spre o colaborare clasica ce implica o uniformizare si o cadere de acord in vederea obtinerii unui produs, sa dezvoltam un proces axat pe interactivitatea dintre participanti, pe forme alternative de colaborare, in care fiecare directie personala sa fie potentata.” Cooperativa performativa

cooperativaperformativa.blogspot.com/

Seara de gală şi ceremonia de premiere a câştigătorilor celei de-a IV-a editie a Premiului Internaţional “Arte Laguna” a avut loc, sâmbătă, 6 martie 2010, la Veneţia, în spaţiul expoziţional Tese di San Cristoforo (zona Arsenale din Veneţia).

Lucrarea Silviei Trăistaru, “My Mom at a funeral”, a fost selectată ca finalistă pentru cea de-a IV-a ediţie a Premiului Internaţional “Arte Laguna”, la secţiunea pictură, din peste 7.000 de aplicaţii si apoi castigatoare a unui Premiu special, constand intr-o expozitie colectiva la Institutul Italian de Cultură din Viena (perioada 12-28 aprilie 2010) si o expozitie colectiva la  Institutul Italian de Cultură din Praga (perioada 20 mai – 3 iunie 2010).

Participarea Silviei Traistaru la eveniment s-a realizat si cu sprijinul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia.

Premiul Internaţional “Arte Laguna” este decernat în urma unor concursuri cu participare internaţională, destinate artiştilor din variate domenii ale artelor vizuale contemporane şi este organizat începând cu anul 2006 de Asociaţia MoCA – Studio Arte Laguna.

Silvia Trăistaru, născută pe 12 februarie 1979, locuieşte şi lucrează in Bucureşti si Algarve, Portugalia. A absolvit Liceul de Arte “Nicolae Tonitza” din Bucureşti şi Universitatea Naţională de Arte – Facultatea de Istoria şi Teoria Artei, Departamentul de Conservare şi Restaurare. A avut o expoziţie personală la Bucharest Financial Plazza şi a participat la mai multe expoziţii de grup, dintre care, cea mai recenta este: Cursul experimental de arta contemporana si expozitia ´´Mobilehome´´ in Portugalia, curatoriata de Nuno Faria; in 2009, lucrarea ´´My Mom at a Funeral´´a fost selectata ca finalista in concursul international  ´´The Artist´s Magazine 26th Annual Art Competition´´. Lucrarile ei se gasesc in colectii private din Romania, Franta, Italia, Germania, Olanda, SUA, Canada.

Pentru mai multe informatii, va rog sa accesati pagina web:

http://www.artelagunaprize.com/index.php/winners/collective-exhibitions.html

Bianca este director de comunicare al uneia dintre cele mai mari instituţii bancare din ţară şi lucrează la etajul 15 al cele mai înalte clădiri funcţionale din Bucureşti – turnul din Piaţa Victoriei. Nu se îmbracă şi nu se comportă ca un funcţionar bancar, deşi este angajată de un an şi jumătate. Înainte, a lucrat trei ani, tot într-o poziţie de management de comunicare, pentru o companie de telefonie mobilă. Iar şi mai înainte a muncit alţi trei ani (trei pare să fie cifra ei magică în profesie) pentru un reseller auto important pe piaţă şi s-a  ocupat – între altele – de brandul Honda. Care a tentat-o într-atât, încât şi-a cumpărat o motocicletă de 600 centimetri cubi, pe care abia o călărea şi despre care nu le-a spus nimic părinţilor până după ce a vândut-o, anul trecut.

S-a născut în Făgăraş,  într-o familie cu un singur frate, mai mic cu doi ani decât ea. A plecat acum paisprezece ani la Bucureşti, pentru Facultatea de Jurnalism şi păstrează o relaţie foarte bună cu ai ei. Se mândreşte că are părinţi tineri, în putere. Călătoreşte împreună cu prietenii, atât cât îi permite timpul, iar din străinătate se întoarce cu tot felul de lucruri care întreţin pasiunile efemere ale fratelui ei – anul trecut, fotografia. Cele mai bune prietene ale Biancăi lucrează, ori au lucrat cu ea în diferitele companii prin care a trecut. A construit relaţii puternice în jurul profesiei, deşi recunoaşte că este mai degrabă o şefă dură, care nu acceptă uşor compromisuri.

Locuieşte singură într-un apartament din centrul vechi, în apropierea Căii Victoriei. Am invitat-o săptămâna trecută la o cafea, oricând şi oriunde ar fi avut ea timp. Ne-am văzut între 9:30 şi 11 dimineaţa, la Starbucks-ul din America House – la două minute de biroul ei. Nu şi-a comandat nimic, iar seara mi-a reproşat elegant că am obligat-o la un program de nefumător. Consumă un pachet în vreo două-trei zile, dar a avut şi perioade mai proaste. Merge la sală apropape zilnic şi este slabă ca o alergătoare de cursă lungă. O deprimă fulgii de zăpadă căzuţi în martie, la început de primăvară. “M-aş bucura mai mult de soare şi lalele…”, mi-a scris într-un mesaj.

Un specialist în comunicare ar trebui să spună întotdeauna numai ce şi cât vrea, oferind interlocutorilor impresia unei deschideri absolute. Sâmbătă, am luat un prânz târziu cu Bibi (am impresia că aşa îi spun prietenii), la Galeron (pentru că se fumează înauntru), şi am vorbit vreo trei ore despre ea. Nu am reuşit să aflu (ba chiar am şi omis să o întreb) detalii despre relaţiile ei personale, altele decât cu fratele, părinţii ori prietenele cele mai bune. Pot spune fără să exagerez că a aflat mai multe despre viaţa mea intimă, decât am aflat eu despre a ei. Nu m-a lăsat să plătesc şi nu ne-am despărţit înainte de a mă ruga să-i trimit textul de faţă pentru validare. Deci i-am rămas dator nu doar cu o masă, ci şi cu o scriitură care să-i fie pe plac. Şi ne ştim doar de vreo două săptămâni.

ora 14: Le fond de l’air est rouge (Franţa 1977), regia Chris Marker

ora 18.30: La chinoise (Franţa 1967), regia Jean-Luc Godard

ora 20.30: Baisers volés (Franţa 1968), regia François Truffaut

Duminică,  14 martie

ora 14: Mourir à 30 ans (Franţa 1982), regia Romain Goupil

ora 16: The Dreamers (Franţa-Marea Britanie-Italia 2003), regia Bernardo Bertolucci

ora 18.30: Les amants reguliers (Franţa 2005), regia Philippe Garrel

Sound clash session: Bitum sound system vs. Mitos Micleusanu sound system

Se va da cu banul pentru a decide ordinea in care vor fi jucate aceste doua selectii componistice. Fiecare da acces catre opusuri inedite ce insumeaza zeci de ore de atenta constructie a unor “sisteme de sunet” gandite la rece, dar parca facute sa se intalneasca. Doua pozitii de compozitor intr-un peisaj cu masini, bucle, sample-uri, reguli nescrise si niciun interpret. Din ambele pozitii, acelasi vis al maretiei viitoare pentru tehnica bine temperata.

13 martie, ora 20.00, Sala Ronda
http://sambatasonora.blogspot.com/

Sambata sonora este un program al asociatiei Jumatatea plina in parteneriat cu CNDB.
Sponsor : Corcova Vineyards

Intrare libera.

In februarie 2005, este cooptat in trupa Cristi Botan (tobe) si grupul isi da numele de `GRIMUS`. Se nasc cateva piese noi si trupa incepe sa repete intens.

Grimus iese pentru prima data pe scena intr-un concert la Music Pub, Cluj Napoca, alaturi de Hangar si Luna Amara, in cadrul balului facultatii de arhitectura.

In iunie 2005, Vali Rauca ia o pauza ca instrumentist, dar continua sa compuna noi piese si basul este preluat de Adriana Stan.

In octombrie 2005, Paul Patras paraseste formatia si Vali Rauca trece in locul lui la chitara.

In luna decembrie a aceluiasi an, Adriana este inlocuita cu Cristi Andries.

In februarie 2006 la bas se instaleaza Robert Forgacs, iar din august 2006, noul basist al trupei este Istvan Kovacs.

text source

grimus website

realizator Lucian Stefanescu pentru Radio Europa Libera

La microfon Lucian Ştefănescu, bine v-am găsit la o nouă ediţie a
“Dicţionarului de Sunete Rare” – o combinaţie cu totul inedită astăzi,
punk şi jazz african, adică trupa olandeză “The Ex” şi saxofonistul
etiopian Getatchew Mekuria, cu albumul “Moa Anbessa”, înregistrat în
aprile 2006, într-un studio din Olanda şi în concert în Franţa.

Steve Taiclet – unul din comentatorii muzicali de pe reţea – ne spune
despre Getatchew Mekuria că e un legendar “ethio jazz saxophonist”.

Explicaţia acestei clasificări – “ethio jazz saxophonist” – e relativ
simplă – Mekuria e unul din muzicienii ce apar în vestita colecţie
“Ethiopiques”, care adună – în cele peste 20 de volume, dacă nu mă
înşel, ale sale – jazz-ul cîntat în Etiopia din anii 70 încoace.

După ce i-au ascultat albumele din anii 70, “The Ex” l-au invitat în
2004 pe Mekuria în Olanda, pentru ca să ia parte împreună cu ei la un
proiect numit “The Instant Composers Pool”, un grup de improvizaţie
liberă – un fel de jam session instituţionalizat, dacă vreţi.

Rezultatele colaborării dintre “The Ex” şi Mekuria la “The Instant
Composers Pool” au fost atît de spectaculoase încît olandezii l-au
chemat pe etiopian din nou în Olanda în 2006 şi aşa apărut “Moa
Anbessa”, albumul pe care îl ascultaţi azi, o colecţie de piese
etiopiene înregistrate parte într-un studio din Olanda, parte în
concert undeva în Franţa de Mekuria, The Ex şi cîţiva prieteni la
bass, clarinet, sax, trombon, şi orgă.

… Punk, free jazz şi … incantaţii războinice etiopiene, într-o
combinaţe perfectă a ghitărilor hard de la “The Ex” cu instrumentele
de suflat, în special saxofonul lui Mekuria …

Aflăm din fila de prezentare a albumului “Moa Anbessa” că Mekuria a
avut o adevăartă revelaţie cînd a încercat să transcrie partitura unei
astfel de incantaţii războinice – pe numele ei SHELLELA – pentru
saxofon, şi ni se spune că un bun exemplu al acestei revelaţii este
piesa numărul 10, Tezaleg Yewtentu, whatever that means. O ultimă
informaţie, Getatchew Mekura are peste 70 de ani.

Si afara ninge din nou. Port discutii cu prieteni virtuali. Totul mi se intampla in trecut sau in fictiune.

Frica este o mare felie din tortul asta. ” sau- mi-a trecut vanataia de pe picior. Nu am osul fisurat. Nu mai beau de peste zece zile.”

Cand traversez spatiul public, mai aud- la un targ de antichitati de la Universitate, niste pustoaice intrebandu-l pe vanzator- “ce-s astea?” si vanzatorul spune- “cum ce? Discuri cu cantarea Romaniei. Nu stiti ce e aia?” Nu, spun fetele. “Noi suntem mici.” Ma bucur si le sorb din ochi, cum sunt cu adidasi descheiati, sireturi cu sclipici si tot restul. O fata negociaza pentru o tabachera si o camee. Doi tineri se uita la niste sticlutede plastic- “mama ce misto sunt”. Lumea are chef sa se bucure de diverse lucruri. Si – mai ales- exista pusti care habar n-au ce-i aia cantarea romaniei. Asta e semn bun.

Iau metroul, cu un buchet de toporasi in mana. Parte din autodisciplina mea sunt- flori, plante. Si daca ma simt foarte jos, promisiune sa-mi pun o rochita, sa-mi pensez sprancenele, sa ma fac la ochi, sa-mi fac unghiile. Ma gandesc ca in cazul asta inseamna ca femeile foarte aranjate sunt si foarte deprimate. Merg la caminul de batrani, unde fac un workshop foarte frumos in care toata lumea se distreaza si batranii sunt mai playful decat toti ceilalti participanti cu care am facut workshopul asta. Domnul Pompiliu explica- e o arta sa imbatranesti. Doamna Ardeleanu spune ca e clar ca femeile care nu au facut copii la viata lor raman niste copii si se infantilizeaza de tot la batranete. Imi povestesc ca s-au vopsit pe fata cu o ocazie speciala acum cateva zile si s-au distrat extrem. Apoi mai aflu ca de la camin pot iesi mai degraba cei care nu sunt in carucior. Pentru ca exista o singura rampa pentru carucioare cu rotile, care se termina intr-un zid. De asemenea, se pare ca e o problema cu pampershii, care sunt un lux, de aceea batranii care au probleme isi improvizeaza singuri plastice sau tot felul.

Particip la o intalnire despre corporatisti si corporatii, unde vad diverse tipuri de haine, care povestesc diverse tipuri de oameni. Un costum cu cravata, o pereche de pantofi cu toc nou nouti, un lant atasat la o pereche de blugi de firma. Un tricou negru mulat care ma face sa ma uit la un prieten al meu ca si cum ar fi un dansator sau oricum ceva cu multa gratie. Hainele mele din care cineva deduce ca ma ocup cu proiecte din zona artei. Hainele altui tip din care altcineva deduce ca el nu e un socialist asa cum a afirmat, ci un corporatist pur sange- lantul cu blugii de firma, un tricou verde puternic cu ceva desen alternativ, ochelari, par tus scurt.  Se mai discuta si ce insemna un corporatist pe langa definitia simpla- cineva care lucreaza intr-o corporatie.

Discut cu prietenii despre posibilitatea de a popula muzeul satului cu exponate umane, adica sa fie si oameni care traiesc atashati de acele case, si despre cum ar arata mame din diverse regiuni plantate la muzeul satului.

La un pranz in familie aflu ca  in Praga a aparut o noua afacere turistica- si anume sa iti trimiti animalele de plush in excursie. Exista autocare si excursii speciale in care poti sa iti trimiti ursuletzul sau iepurashul sau ce mai ai. Nu stiu amanunte, dar se pare ca afacerea a avut un boom neasteptat pe piata.

Aflu ca persoanele predispuse catre alcoolism sau dependenta de droguri sau depedenta de jocuri de noroc au un nivel scazut de dopamina. Iau o pastila cu multa dopamina si privesc bucurestiul din taxi, noaptea, traversand dinspre berceni inspre drumul taberei. Imi dau seama ca nu am cum sa ma mai intorc niciodata in Bucuresti si acasa ma asez la birou si scriu- “cu entuziasm catre o noua zi strange semintele de pe birou si aseaza-te pentru a-ti trage creierul in teapa intr-o lume fictiva si te mai intrebi de ce atatea depresiii daca mereu lumi fictive lumi fictive si organismul meu care reactioneaza dur si se simte tradat cand prietenii se transforma in taxi imi sopteam nu te vei mai intoarce niciodata in Bucuresti asa cum a fost el asa cum ai fost tu Bucurestiul este orasul meu dar eu nu ma voi mai putea intoarce niciodata niciodata niciodata asa cum eram”.

http://varstapatru.blogspot.com/

http://www.youtube.com/watch?v=ZjH8_hHtumo

http://www.youtube.com/watch?v=Pin8fbdGV9Y

http://textedinmydocuments.blogspot.com/2009/05/tolerate-ur-shit-maturitate-2009.html

http://www.southparkstudios.com/episodes/103208/

96×40x30 este o initiativa ce-si afla sursa de inspiratie in conditia prezenta a scenei de arta din Romania si se adreseaza acelor artisti care traiesc, lucreaza si produc in acest context. 96×40x30 este o suma de episoade individuale ce se concentreaza asupra unor evenimente, teme, istorii orale, marcate de nespectacular, de obisnuit si care au ca punct comun o structura spatiala si formala rigida, reprezentata de un soclu de marmura cu dimensiunile de 96×40x30cm.

Nicu Ilfoveanu, Razvan Botis, Arnold Estefan sunt invitati sa raspunda provocarilor acestui format de expunere, sa-l reinterpreteze, aducandu-l intr-o relatie directa cu preocuparile lor curente. Noile productii artistice, prezente in spatiul CIV pe durata a patru zile, dincolo de raportul adesea critic cu contemporaneitatea, repun in valoare necesara practica a contemplarii.

Proiectele vor fi arhivate intr-o publicatie post-eveniment ce include si o serie interviuri realizate cu artistii.

…………………….

Episodul #2

Razvan Botis “Idiotul”

Deschidere: Miercuri, 10 martie ora 19.00

“Cred că a fost o moda in arta plastica din Romania, cartea-obiect. Era o metafora pe masura unei generatii, ce a dus la transformarea cartii intr-un fetis local.

Ca si romanul “Idiotul”, blocul de piatra este sublim si, in acelasi timp, ridicol de greu si masiv. In plus caram in spate raportul contradictoriu fata de marea cultura rusa. Nu vrem sa invatam rusa, dar citim aceasta literatura cu nesat. Coperta romanului imbratiseaza postamentul, pentru a dubla ironia situatiei, fara sa o poata clinti din loc…”

(Razvan Botis, extras din textul de prezentare al lucrarii “Idiotul”,

Courtesy Galeria Andreiana Mihail Bucuresti)

………………..

Razvan Botis (n.1984) este absolvent al Universitatii de Arta din Cluj. Traieste si lucreaza in Cluj. In noiembrie 2009 este prezent la Bucuresti cu expozitia “Dealul era un munte”, organizata de galeria Andreiana Mihail. Botis isi propune sa transforme aparentele incoerente, rutina zilnica, basmele/povestile clasice in unelte pentru a produce lucrari.

Eveniment desfasurat cu sprijinul Marmosim.

In parteneriat cu UAP, Sato Art.

Parteneri media: Arhitectura, 9am, hipmag.ro, modernism.ro, WebPR, studentie.ro, feeder.ro, port.ro, veiozaarte.ro

………………………

Dar totuşi simt o nevoie acută de a şti ce se întâplă în jurul meu. Sunt masochist? Îmi doresc să aflu ce se întâmplă cu ţeapa de la Bechtel, să aflu ce se mai aude cu legea salarizării unice, să aflu dacă Ministerul Culturii va mişca ceva, în orice direcţie vrea el, numai să mişte…Lucruri de genul ăsta. De unde să le iau? De la TV? Cred că am răspuns mai devreme. Din presa scrisă? Cum discerni ce articol e comandat şi ce articol nu? Şi nici asta nu m-ar deraja foarte tare, dar măcar să fie bine scris, să mă mintă frumos, să nu am impresia că arunc banii pe geam. Şi se mai întreabă lumea de ce se închid ziarele româneşti!!!!???

Păi în cazul ăsta aş mai rămâne cu online-ul. Prietenul de nădejde al viitoilor hemoroizi. Şi uite aşa încep să deschid tab după tab. Deschid tot felul de bloguri şi reţele sociale, dar când vine vorba de ştiri din sfera social-politică, nu prea mai sunt aşa de multe opţiuni. Deschid o pagină nouă pentru asta. Am pe de o parte cotidianele şi fluxurile de ştiri şi pe alta site-urile celor două televiziuni Realitatea şi Antena 3. Şi cam atât pentru România.

Şi cum spuneam, apelez la online ca ultimă redută de info. Deschid taburile mai sus amintite şi ajung şi la site-urile celor două televiziuni de ştiri de la noi. De fiecare dată sunt uimit de monumentul de neprofesionalism, de lipsă de estetică, de durere în cur pentru ceea ce înseamnă respectul pentru utilizatoru şi câte şi mai câte. Eu mă opresc aici cu comentariile.

Vă propun un mic joc. De genul găsiţi deosebirile. Pe de o parte avem print screen-uri de la Realitatea şi Antena 3, iar pe de altă parte print screen-uri de la BBC, CNN, Euronews şi Al Jazeera.

….

….

….

….

…

E ceva care vă izbeşte?

Cam aşa se face jurnalism în România – printre genţi, silicoane, shopping, reduceri şi promoţii. Tot să creşti generaţii de jurnalişti şi să îi înveţi ce înseamnă deontologie şi morală.

Bineeeeeeeeeee de toooot.

din “Trilogia postspectacol” de Ion Dumitrescu & Florin Flueras vineri, 12 martie, ora 19.00, Sala Ronda

twitter.com/florinflueras twitter.com/IonD “neocatarsis – spectacolul adus catre esenta sa si o transgresie binevenita catre postspectacol, m-a incantat sa vad asta” 
”o demonstratie matematica dar si iritabila a ceea ce inseamna azi spectacol si postspectacol, asta e ‘neocatarsis’, aveti grija” 
”dar celalalt cu estetica youtube e prea mult, nu e adevarat, doar reprezentare, prea apocaliptic pentru mine, sunt o persoana fericita” 

stere popescu pe twitter despre postspectacol
twitter.com/sterepopescu

Seara se incheie cu o discutie cu publicul

Pretul unui bilet pentru acest spectacol este de 10 lei (7 lei cu reducere pentru studenti, elevi, pensionari). Biletele se pot achizitiona de la sediul CNDB inainte de inceperea spectacolului.

Rezervari se pot face la adresa rezervari@cndb.ro fiind valabile doar dupa confirmarea scrisa din partea org ani zatorilor. Nu se pot face rezervari prin e-mail in ziua reprezentatiilor.

NCRR vă propune o călătorie unică în universul creativ al cinematografiei germane contemporane. Filme pentru toate vârstele: animaţie, documentare, poveşti de iubire. Personaje vii si pasionale. Descoperiri de sine. Un buchet de umanitate si libertate.

Festivalul Filmului German este un proiect de promovare a creativităţii cinematografice europene şi a dialogului intercultural. Vă aşteptăm la NCRR să vizionaţi proiecţii ale unor producţii cinematografice recente din Germania; animaţie pentru 5-7 ani, filme pentru adolescenţi 12+, filme de ficţiune si documentare.

Evenimentul este organizat de NCRR, Ambasada Germaniei la Bucureşti si Institutul Cultural Român.

programul festivalului:

Joi 11 martie

11:00 Micul Rege Macius/ Der kleine König Macius film de animatie de Lutz Stützner si Sándor Jesse, 2008, Germania, 83 min. Pentru 4+.

18:00 Toti ceilalti / Alle Anderen un film de Maren Ade, 2009,Germania, dramă, 119 min.

20:30 Ciresii infloriti / Kirschblüten – Hanami un film de Doris Dörrie, 2008, dramă, 127 min.

Vineri 12 martie

11:00 Rudy, purcelusul vitezoman / Rudi rennt wieder de Peter Timm, 2007, Germania, 97 min. 7 +.

18:30 Pianomania un film de Lilian Franck, Robert Cibis, 2009, Austria-Germania, documentar, 93 min.

20:30 Toti ceilalti / Alle Anderen un film de Maren Ade, 2009, Germania, dramă, 119 min.

Sambata 13 martie

11:00 Micul Rege Macius / Der kleine König Macius film de animatie de Lutz Stützner si Sándor Jesse, 2008, Germania, 83 min. Pentru 4+.

14:00 Puicute salbatice / Die wilden Hüehner (Wild Chicks) de Vivian Naefe, 2007, Germania, 105 min. 12+

www.wildehuehner.de

16:00 După muzică / Nach der Musik un film de Igor Heitzmann, 2007, Germania, documentar, 105 min.

18:00 Recupereaza-ti mintea / Free Rainer un film de Hans Weingartner, Germania – Austria, dramă, 120 min.

20:30 Căini de vânătoare / Jagdhunde un film de Ann-Kristin Reyels, 2007, Germania, dramă/romantic, 86 min.

Duminica 14 martie

11:00 Rudy, purcelusul vitezoman / Rudi rennt wieder de Peter Timm, 2007, Germania, 97 min. 7 +.

14:00 Puicute salbatice indragostite / Die wilden Hüehner und die Liebe (Wild Chicks in Love ) de Vivian Naefe, Germania, 2008, 105 min. 12+

16:00 Ciresii infloriti / Kirschblüten – Hanami un film de Doris Dörrie, 2008, dramă, 127 min.

18:30 Pianomania un film de Lilian Franck, Robert Cibis, 2009, Austria-Germania, documentar, 93 min.

20:30 Toti ceilalti / Alle Anderen un film de Maren Ade, 2009,Germania, dramă, 119 min.

Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (UniversitateaAl.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă+societate. A activat în cadrul Fundaţiei Idea şi Fundaţiei Tranzit, Editura Idea şi Editura Polirom. În ultimii ani a ţinut rubrici de opinie în România Liberă şi HotNews, precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural.

A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom 2006, ediţia a II-a în 2007), care apare în anul 2007 şi la Editura Ad Marginem din Rusia. Cartea este în curs de apariţie la Editura Akal din Spania,Editura Hacca din Italia, Editura KX – Critique & Humanism din Bulgaria şi la EdituraL’Harmattan din Ungaria. Cartea a fost nominalizată la Premiul de debut al revistei Cuvîntul, Premiul pentru Roman şi Memorialistică al revistei Observator cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul. Anul acesta a apărut editia a 3-a a romanului.

Volumul a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

În 2009 publică la Editura Polirom volumul Ultimii eretici ai Imperiului.

Vasile Ernu (alături de Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea şi Ovidiu Ţichindeleanu) este coordonatorul volumului Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu, Editura Cartier 2008.

www.ernu.ro

Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol vor susţine un atelier de actorie de film şi de televiziune, care are ca scop deprinderea tehnicii şi a disciplinei necesare pe platoul de filmare. Conceput într-un mod mai puţin tradiţional, proiectul este iniţiativa lui Bucur, care îi are ca asociaţi pe Papadopol şi pe Boguţă şi porneşte de la o idee sugerată de Radu Muntean acum câţiva ani. Atelierul se bazează pe experienţa celor trei actori, implicit pe rigorile şi nuanţele actoriei de film şi de televiziune, presupune două sesiuni a câte trei luni şi va începe în data de 29 martie.

“Cred în actorie ca profesie, dincolo de talent şi noroc”, spune Dragoş Bucur. Scopul acestor ateliere nu este de a descoperi talente şi de a dezvolta arta interpretării actoriceşti, ci de a ajuta cursanţii să stăpânească tehnica atât de utilă actorului în colaborarea cu echipa de filmare.

În cadrul fiecărei sesiuni vor fi invitaţi şase profesionişti din majoritatea departamentelor producţiei unui film: regizori, operatori, sunetişti, make-up artişti, pictori de costume, scenografi, sharf-euri, editori, cascadori. Primii invitaţi sunt regizorul Radu Muntean, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile şi sunetistul Cristian Tarnoveţchi.

“Vom discuta cu participanţii atât despre ce înseamnă asumarea unei situaţii în film, cât şi despre elementele tehnice pe care le presupune munca pe un platou de filmare”, spune Dorian Boguţă, “şi ne vom axa în principal pe practică. Încercăm să îl învățam pe cursant să se simtă în largul lui pe platoul de filmare. Sunt multe profesii în sistemul producţiei unui film. Ca să faci meseria asta, trebuie să știi foarte bine rolul fiecărui membru al echipei de filmare şi să-l ajuți pentru ca el să te ajute, la rândul său.”

“Rigoarea, concentrarea şi disponibilitatea de a lucra în echipă definesc un actor profesionist”, spune Alexandru Papadopol. “Cursurile noastre se vor baza pe aceste lucruri şi vom încerca să îi familiarizăm pe participanţi cu diverse situaţii, pe care sigur le vor întâlni la casting sau pe platoul de filmare.”

Atelierul este împărţit în două sesiuni a câte trei luni, între 29 martie – 28 iunie 2010, respectiv 20 septembrie – 20 decembrie 2010. Cursanţii vor forma trei grupe, a câte maxim 10 persoane, pentru a crea o atmosferă confortabilă şi o interacţiune cât mai directă. Cursurile presupun discuţii, dezbateri, implicarea individuală, provocări, criticile constructive, situaţii concrete, în faţa camerei de filmat. Pentru fiecare săptămână sunt programate două cursuri, a câte trei ore. Atelierul va avea loc în aceeaşi vilă cu o agenţie de casting.

Fiecare sesiune se va încheia cu un exerciţiu filmat, sub forma unui scurtmetraj, realizat de operatorul Alex Trăilă.

Filmografia lui Dragoş Bucur include roluri principale în lungmetrajele Poliţist, adjectiv (R: Corneliu Porumboiu, Premiul Juriului şi Premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Presei de Cinema), în cadrul Un Certain Regard, Cannes, 2009), Boogie (R: Radu Muntean, selectat pentru Quinzaine des Réalisateurs, Cannes, 2008), Furia (R: Radu Muntean), Marfa şi banii (R: Cristi Puiu, Quinzaine des Réalisateurs, Cannes, 2001). Dragoş colaborează cu Radu Muntean şi pentru Hârtia va fi albastră (2006) şi Marţi, după Crăciun (2010). În televiziune, Bucur a jucat în Băieţi buni şi seria Contratimp. Cel mai recent lungmetraj este The Way Back, în regia lui Peter Wire, în care are rol principal alături de Colin Farrell, Ed Harris, Jim Sturges etc. În 2010, Bucur a fost selectat în programul Shooting Stars din cadrul Festivalului de film de la Berlin, program care promovează în fiecare an cei mai buni zece tineri actori europeni. Între 2000-2003, Dragoş a fost asistent universitar la UNATC şi la Universitatea Hyperion.

Dorian Boguţă a jucat în Portretul luptătorului la tinereţe (R: Constatin Popescu), recent prezentat cu succes de critică şi de public la Festivalul de la Berlin, Francesca (R: Boby Păunescu, Festivalul de film de la Veneţia), în care are rol principal alături de Monica Bârlădeanu, Caravana Cinematografică (R: Titus Muntean, Festivalul de la Pusan, 2010). Doru a colaborat cu Radu Muntean la Hârtia va fi albastră, cu Cristi Puiu la Moartea Domnului Lăzărescu, cu Anca Damian pentru “Întâlniri încrucişate” etc. În televiziune, a jucat în serialul Efect 30, având-o ca parteneră pe Andreea Raicu, şi în Lombarzilor 8. Între 2001-2002 a fost asistent universitar la UNATC, la clasa lui Florin Zamfirescu.

Cu o experienţă de peste patru ani în filmul de televiziune (Aniela, Războiul sexelor, Daria, iubirea mea, Păcatele Evei, Numai iubirea), Alexandru Papadopol a avut rolul de debut în cinema, în Marfa şi Banii (regia Cristi Puiu, Quinzaine des Réalisateurs, Cannes, 2001). A urmat rolul principal din Occident-ul lui Cristian Mungiu (2002). Cea mai recentă peliculă în care apare este Amintiri din Epoca de Aur, seria de scurtmetraje produsă de Cristian Mungiu şi selectată pentru Un Certain Regard, Cannes, 2009.

>>> Miercurea lejera – idei afirmate performativ

Un concept de Maria Baroncea si Eduard Gabia

Produs de „Feldefel” Production si CNDB>>>miercuri, 10 martie, ora 20.00, Sala Ronda

Pentru propuneri scrieti la adresa de mail: miercurealejera@yahoo.com

Intrare libera.

Parteneri media: 24Fun, Liternet, veiozaarte, Port.ro, HotNews,Onlinegallery.ro, Thechronicle.ro, Bucuresti.tonight.eu, Metropotam.ro,WebPr.ro, Hip Mag, Modernism.ro

Un spectacol de Madalina Dan
Interpretare: Carmen Cotofana, Paul Dunca, Florin Flueras, Madalina Dan
Colaj muzical: Puccini, Arvo Part, Cut Copy
Costume: Andrada Chiriac, Mara Grigoriu

marti, 9 martie, ora 19.00, Sala Ronda
<“Dedublarea”, lucrarea mea de licenta, este o auto-reflectie asupra dansului, a felului in care acesta poate fi inteles, accesat si practicat.Mi-am permis sa abordez anumite problematici tabu ale dansului contemporan cu detasare si ironie, am incercat sa vorbesc despre acestea din interiorul discursului coregrafic, plasindu-ma lucid in mijlocul citatului, al cliseelor si al conventiilor, transformind contraexemplul in material de lucru si sursa de inspiratie. Intr-un cuvint «sa il pun sub semnul intrebarii», sa il desacralizez. Rezultatul a fost disimularea si crearea unei alte identitati.> Madalina Dan

Pretul unui bilet pentru acest spectacol este de 10 lei (7 lei cu reducere pentru studenti, elevi, pensionari). Biletele se pot achizitiona de la sediul CNDB inainte de inceperea spectacolului.

Rezervari se pot face la adresa rezervari@cndb.ro fiind valabile doar dupa confirmarea scrisa din partea org ani zatorilor. Nu se pot face rezervari prin e-mail in ziua reprezentatiilor.

Parteneri media: 24 Fun, Liternet, veiozaarte, Port.ro, HotNews, Onlinegallery.ro, Thechronicle.ro, Bucuresti.tonight.eu, Metropotam.ro, WebPr.ro, Hip Mag, Modernism.ro

Expoziţia are ca punct de pornire legendara afirmaţie “There is no alternative” a fostului premier britanic Margaret Thatcher. Folosind mijloace de exprimare artistică variate, de la performance şi film la text şi desene, artiştii din expoziţie problematizează felul în care fenomenele sociale şi economice caracteristice ultimelor decenii generează imagini şi concepte ce influenţează la rândul lor modul în care percepem realitatea înconjurătoare.

Prima versiune a proiectului THERE IS NO ALTERNATIVE a fost prezentată la galeria The Drawing Room din Londra în octombrie 2008 şi a avut vernisajul la o zi după ce a fost anunţată criza financiară. Proiectul se modifică odată cu schimbarea contextului în care este prezentat. Proiectul include, pe lângă expoziţie, o serie de seminarii şi un performance ce vor fi anunţate ulterior. Cele două instituţii partenere, Institutul Cultural Român de la Stockholm şi centrul de artă Konsthall C, vor edita în toamna 2010 o publicaţie având ca punct de pornire această etapă a proiectului.

Persoană de contact: Simona Buzatu   e-mail: simona.buzatu@rkis.se telefon: +46 (0)8 20 76 00.

1. Funk 4 Free, Fort Knox Five

2. Dodge City Rockers, Fort Knox Five

3. Copshow, Skeewiff

4. Blast, Boozoo Bajou

5. Circus, C-Mon & Kypski (Feat. Amsterdam Klezmer Band)

6. Autobahn, LaBrassBanda

7. Swing för Hyresgästföreningen, Movits!

8. Dope Shit, Russkaja

9. Del Ray, Sola Rosa

10. Danger Buds, Chris Joss

11. The Groovy Booty, Timewarp inc.

12. Fever 99, Mo’Horizons