All Stars For Outernational
La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe
Made in RO - Târg de design românesc, ediția #8
Lansare Catalog
Food & fun la Piua - 28 de ateliere pentru copii și părinți

"Ceea ce ne propunem noi prin spectacolele de teatru este un demers de a realiza o istorie care e a pierzătorilor, a oamenilor obișnuiți" - Interviu cu David Schwartz

de Andrei Ionita  |  17 octombrie, 2014  |  0 comentarii

David Schwartz este regizor de teatru, trăiește și lucrează în București. Este interesat de performarea istoriei recente, istorii subiective ale tranziției post-socialiste, arta ca mijloc de emancipare politică.

Lucrează la proiecte de teatru politic care implică: comunități de mineri și alți muncitori; vârstnici instituționalizați; refugiați.

Este coinițiator al Gazetei de Artă Politică și doctorand la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, cu o cercetare despre aspectele etice și politice ale interacțiunilor dintre artiști și grupurii de marginalizați.

În 2013 a realizat spectacolul „Moldova independentă. Erată”, în cadrul unei rezidențe la Teatrul Spălătorie, din Chișinău. Piesa a fost prezentată în cadrul stagiunii Teatrul Istoriilor Recente.

– Interviu cu David Schwartz

Vorbește-mi despre stagiunea de teatru politic, Teatrul Istoriilor Recente!

Deja de patru, cinci ani, suntem mai mulți artiști care lucrăm la proiecte legate de teatru și istorie recentă. Pentru mine, ca experiență personală, au fost destul de multe deja. De la proiectul de artă comunitară de la căminul de persoane vârstnice Moses Rosen – proiectul Vârsta4, coordonat împreună cu rezidenții de la cămin – în care, cel puțin primele două-trei spectacole au fost foarte mult calate pe istoria lor personală, care se lega direct de perspectivele lor despre evenimente din istoria recentă, de exemplu despre 23 august ’44. Apoi alte spectacole de teatru – “Capete înfierbântate” despre evenimentele din iunie ’90 cunoscute sub numele de „mineriadă”; “Sub pământ” despre istoria schimbării de sistem economico-politic și felul în care trecerea de la capitalismul de stat, așa numit socialist, la capitalismul de piață privată a afectat comunitățile minerești.

Demersurile noastre, și prin noi înțeleg un grup de artiști care lucrăm de mult timp împreună: Mihaela Michailov, Monica Marinescu, Alex Potocean, Andrei Șerban, Katia Pascariu plus Ionuț Sociu și Marius Tudor, colaboratorii de la Gazeta de Artă Politică, toate proiectele astea comune se încadrează în niște demersuri mai largi din spațiul de limbă română-moldovenească. Și Teatrul Spălătorie de la Chișinău a avut o serie de inițiative similare în ultimii ani și mai sunt și altele în contextul dramatugiei contemporane românești. Și cumva am simțit nevoia să concentrăm unele dintre spectacolele astea de teatru – să se joace într-o anumită perioadă de timp determinată, să zicem o lună de zile și să încercăm să organizăm și dezbateri, discuții în jurul lor, să le legăm și cu alte evenimente, de exemplu proiecții de film, care explorează subiecte similare. Sau lansarea unui număr din Gazeta de Artă Politică dedicat special acestui subiect, în care o serie de antropologi, sociologi, filosofi, cuplează perspectivele lor socio-politice cu perspectivele abordate în spectacolele de teatru.

Până la urmă am ajuns la o formulă în care vor fi nouă reprezentații a șase spectacole. E vorba de “Capete înfierbântate”, “Sub pământ”, “Nu ne-am născut în locul potrivit” (despre situația refugiaților de pe teritoriul românesc, în care fiecare vine cu o componentă foarte importantă de istorie recentă și cu povestea refugiului din țara de proveniență), “După Traian și Decebal, din filele istoriei gay în România” (despre istoria comunității gay atât în perioada socialistă cât și în perioada post 1989) și cele două spectacole de la Teatrul Spălătorie din Chișinău – “Clear History” un spectacol despre holocaustul instrumentat de statul român asupra populației evreiești în Basarabia și Trasnistria și “Moldova independentă. Erată” – spectacol despre o instorie alternativă, de obicei nespusă, a Republicii Moldova din 1991, de la înființare și până astăzi.

Stagiunea Teatrul Istoriilor Recente a fost finanțată de ARCUB, prin programul București 555.

De ce ți se pare important de transpus istoria recentă în teatru?

Istoria pe care o învățăm noi din manualele școlare în principal, pe canalele cele mai vizibile și care ne influențează, este, ca orice istorie, trunchiată, subiectivă și ideologizată. E trunchiată în sensul că, evident, nu poate să acopere toate faptele și complexitatea lor; e subiectivă, fiind în mod clar scrisă din perspectiva de multe ori unilaterală a autorilor respectivi; și e puternic ideologizată pentru că este scrisă în acord cu o anumită direcție pe care o asumă cam fiecare stat național, fiind în general mai degrabă o perspectivă a elitelor asupra istoriei. Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, în general este o istorie macro, o istorie a regilor, a președinților, a războaielor, a acordurilor bilaterale, o înșiruire a așa-ziselor evenimente macro, care schimbă istoria. Ceea ce ne propunem noi prin spectacolele de teatru este un demers exact opus, acela de a realiza o istorie care e la fel de subiectivă, dar este istoria pierzătorilor, a oamenilor „obișnuiți”, istoria celor care nu apar în manuale și care suferă de fapt cosecințele deciziilor și faptelor „importante”. Este și cazul victimelor mineriadei, este și cazul minerilor disponibilizați în ’97, este și cazul pierzătorilor tranziției, ca să zic așa. Și cumva lucrurile astea se repetă în toate spectacolele care apar în stagiune. De fapt, teatrul oferă un mediu foarte propice pentru asta pentru că, pe de o parte, oferă și o componentă emoțională care este foarte necesară, exact ca un contrapunct sau un contra balans la ideea asta că istoria ar fi o disciplină foarte teoretică și foarte factuală – o înșiruire de date, când, de fapt, pe lângă date, este și o înșiruire de emoții – de situații violente și de situații opresive și de situații care sunt foarte emoționale și foarte puțin „statistică”. Și din punctul ăsta de vedere, teatrul este un mediu foarte bun. Și pe de altă parte, mai ales un teatru cuplat cu discuții post spectacol, oferă și un cadru de dezbatere și discuție.

Discutie cu publicul la Stagiunea Teatrul Istoriilor Recente. foto Madalina Branduse

Discutie cu publicul la Stagiunea Teatrul Istoriilor Recente. foto Madalina Branduse

De exemplu, prin spectacolul din seara aceasta “Moldova Independentă. Erată” nu ne-am propus să spunem noi cum a fost istoria Moldovei, ci mai degrabă să dăm o perspectivă asumat subiectivă de la care să pornim o discuție. Asta a fost și ideea spectacolului – ca fiecare să poată contribui cu bucata lui de istorie. Și lucrul ăsta chiar a funcționat, am avut discuții, chiar la premieră, în care oamenii au spus: “da, dar în 7 aprilie am trăit altceva și uite cum s-a întâmplat, hai să discutăm despre asta”. Și cumva asta e ideea, nu să impunem noi istoria ci să deschidem discuția și să retransformăm istoria în procesul fluid de intrigi care este ea de fapt. Să o scoatem din șablonul ăsta al faptelor și al datelor universal valabile.

Cum a decurs colaborarea cu Teatru Spălătorie?

Echipa Teatru Spălătorie m-a invitat să fac un spectacol la Chișinău. La început mi-au dat libertate absolută, ce subiect vrei tu, ce text vrei tu, hai să vedem cum facem. Pentru mine era o miză foarte importantă să nu fie un spectacol cu părerea mea despre Moldova sau despre moldoveni, având în vedere toate pornirile, să zic așa, colonizatoare, atât ale statului român cât și ale multor români, în general, în raport cu moldovenii. Noi tot timpul știm ce sunt moldovenii sau „basarabenii”, ce vor ei de fapt, unde vor să fie, ce le place, ce nu le place și în principiu noi vorbim despre ei. Și am vrut mult să evit chestia asta și atunci, de la început, modul de lucru a fost unul foarte orizontal. Am lucrat foarte mult împreună cu echipa de actori și actrițe de acolo și cu Nicoleta Esinencu și Nora Dorogan și a fost foarte important ca demersul să fie colectiv. Ca părerile să fie în primul rând ale lor, am ascultat foarte mult și am încercat să interpretez cât mai puțin și mai întâi să încerc să învăț. Am ascultat nu numai părerile și poveștile lor personale ci am urmat o serie de direcții de cercetare și documentare, de la interviuri cu personalități publice la link-uri pe youtube cu materiale istorice, până la diferite materiale de istorie oficială, cărți, filme, manuale școlare ș.a.m.d.

În paralel cu asta am încercat să dau și câteva direcții concrete de documentare – pe de-o parte, o sondare a istoriilor personale ale actorilor și actrițelor, pe de altă parte o cercetare printr-o serie de interviuri pe anumite subiecte și o revizitare a materialelor de istorie oficială cum este de exemplu Marea Adunare Națională care apare în spectacol. Multe dintre acestea se găsesc în arhive, unele se găsesc și pe youtube, sunt destul de accesibile. Când am început lucrul, am pornit mai degrabă de la subiectul identității moldovenești, de la ce înseamnă Moldova, ce înseamnă moldovean, român, rus sau vorbitor de rusă sau vorbitor de română sau vorbitor de moldovenească ș.a.m.d. Dar, treptat, ne-am dat seama că întrebările astea sunt niște întrebări conexe sau niște întrebări secundare, care de fapt ascund în spate o istorie a tranziției foarte dură, foarte violentă, o istorie cu foarte multă suferință și cu niște transformări sociale despre care nu se vorbește absolut deloc. Cumva reprezentarea scenică a acestei „tranziții” a devenit miza principală și din punct de vedere politic, dar și din punct de vedere foarte personal, din punctul de vedere al istorilor personale ale actorilor, care fiind toți copii crescuți în anii 80-90, au suferit pe pielea lor aceste transformări.

Ai simțit că tinerii moldoveni sunt într-o criză de identitate?

Nu. Ideea asta a crizei de identitate mi se pare o chestie contrafăcută care vine dinspre elite către oamenii obișnuiți, spre populație, și este foarte mult indusă. Oamenii poate sunt într-o criză, dacă se poate numi criză faptul că nu valorizezi foarte mult idealul național, dar, din punctul meu de vedere, asta nu e o criză, e un lucru care se întâmplă în multe locuri din lume, în general în statele periferice. E un fenomen global. Nu cred că moldovenii vorbesc diferit despre Moldova față de cum vorbesc românii despre România sau cum vorbesc bulgarii despre Bulgaria. Sigur că de multe ori înjură sau de multe ori zic “aoleu, mi-e rușine că sunt moldovean” – dar este un context istoric care a dus la chestia asta și această permanentă, sa-i zic așa, autoflagelare, este o caracteristică est-europeană și o caracteristică în general a zonelor periferice și semi-periferice.

Mai degrabă anumite procese economice și politice conduc la un astfel de comportament. Deci nu cred că există o criză reală de identitate pentru că în primul rând toate identitățile naționale sunt contrafăcute, nu sunt ceva „natural”, de care să spui că avem nevoie și, da, suntem în criză.

Deși Moldova sigur că e foarte săracă, sigur că salarile sunt foarte mici, sigur că problemele sunt destul de mari, sigur că problema migrației este enormă – peste un sfert din populație este plecată la muncă în străinătate sau a emigat de tot. Dar, în același timp, situația nu e mult mai proastă decât în România, lucrurile sunt perfect comparabile, mai mult decât atât, formele de sărăcie extremă care există în România, în Moldova sunt mult mai rare. Locuințe fără curent electric, fără apă curentă, măcar la o fântână, nu prea există. Chișinău, la fel, e un oraș exact cum e și Bucureștiul, mare, cosmopolit, în care se întâmplă foarte multe lucruri și cultural și economic, un oraș bogat și sigur cu inegalitățile sociale specifice. Și de fapt asta e proiecția noastră, a celor din România, că moldovenii sunt ăia mai proști, mai săraci etc, or când mergi și vezi lucrurile acolo, devine clar că nu e deloc așa.

Spectacolul se termină cumva la fel cum începe. Ți s-a părut că Moldova s-ar afla într-un cerc vicios?

Nu. Din punctul meu de vedere, el se termină la fel cum începe dar de fapt e o oglindă întoarsă, adică spectacolul începe cu niște copii mici care au niște părinți care au un loc de muncă și se termină cu niște oameni maturi ai căror parinți sunt ori plecați, ori șomeri, ori se descurcă destul de greu. Din punctul meu de vedere, a fost o degradare progresivă a situației sociale a majorității cetățenilor moldoveni în ultimii două zeci și cinci de ani – aici e o diferență importantă față de România. În România, în anii ‘80 sărăcia a fost foarte mare și situația obiectivă a oamenilor a fost foarte proastă, iar oamenii care iși amintesc “ce bine a fost pe vremea lui Ceaușescu” se gândesc la anii ’70, nu se gândesc la ’88 sau ’89, când nu mai era caldură în casă și se întrerupea curentul zilnic. În Moldova n-a fost așa. În Moldova, anii ’80 au fost încă rezonabili. În Moldova dezastrul adevărat a început în ’91, după destrămarea Uniunii Sovietice. Și de atunci schimbările sociale și economice au fost flagrante și oamenii nu și-au dat seama de ele. Adică au pierdut tot într-un timp foarte scurt, peste noapte, efectiv fără să-și dea seama.

Acum, după două zeci de ani, se uită și zic ”ia uite ce înterprinderi de stat aveam, ia uite ce producea Moldova, ia uite ce se întâmpla cu agricultura. A, dar stai că aveam tutun, stai că produceam asta sau asta, și acum nu mai producem nimic, nu mai există locuri de muncă, acum nu ai unde să gasești serviciu”. Oamenii nu s-au trezit din șocul ăsta, e vorba despre un șoc economic care a fost generat de acest așa-zis șoc politic al destrămării Uniunii Sovietice. A fost într-adevar o criză de identitate, dar a omului sovietic care dintr-o dată devenea complet inutil, irelevant și văzut ca model negativ mai degrabă decât ca model pozitiv. A fost un șoc care a permis unor agenți economici să pună mâna pe o țară întreagă, cum am încercat să arătăm și în spectacol – o mică gașcă de agenți de antreprenoriat, agenți de business, care sunt și politicieni, tot ei, își împart lucrurile între ei și practic conduc toată economia țării și toate structurile sociale, politice și economice.

EVENIMENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *