All Stars For Outernational
La drum cu tata, un road movie plin de candoare, din 3 februarie în cinematografe
Made in RO - Târg de design românesc, ediția #8
Lansare Catalog
Food & fun la Piua - 28 de ateliere pentru copii și părinți

[11.10-27.12]

de Vera Ion  |  28 decembrie, 2011  |  1 comentariu

Craciun orasul gol, o doamna in autobuz – ochelari, caciula pe sub basma, sprancenele desenate cu negru si o imensa haina de blana- intram in vorba- intreaba unde opreste 91 etc, lungeste vorba apare stresul- a inceput sa vorbeasca nu mai scapam de ea- are un accent din alt oras si in loc de feminin zice toate adjectivele la masculin. Vorbeste de una de alta pana la urma fac eye contact ma gandesc sa sprijin conversatia – gandurile invalmasite – la dracu tot timpul se intampla de te hacuiesc total de atentie de ce nu se pot opri si ele la o fraza – doo apoi pe de alta parte e craciunul poate nu are cu cine sa vorbeasca. pe fundal trei scaune mai in spate se vad cativa tipi roshii la fatza maini groase murdare geci stil pufoaica mananca si beau cu mancarea intinsa pe scaunele de autobuz- masa de craciun probabil – revin la babutza cu haina – ”am avut noroc iarna asta – zice – nu a fost asa frig eu sunt foarte foarte friguros la miercurea ciuc au fost minus 7 grade” are o fatza senina ochi verzulii multe riduri un zambet larg vorbeste politicos cumva occidental de unde sunteti? ”din brasov da am venit demult in bucuresti pot zice ca sunt din bucuresti de fapt am venit acum 30 de ani pe vremea aceea oamenii veneau in bucuresti ori daca se casatoreau ori la facultate alte metode nu erau mi-am luat o haina groasa dar ceea ce nu am stiut este ca are proprietatile astea”- in timp ce vorbeste imi dau seama ca mirosul persistent de pishat care vine e chiar de la ea, nu eram sigura exact de unde- ”nu stiam vedeti dumneavoastra ea este facuta din animalul acela din vidra stiti vidrele au 50-60 de centimetri lungime sunt mai lungi asa si au manutzele acelea de copil, au niste manutze de copil, nu stiu daca stiti, exact ca de copil, cu degetele si liniile in palma si tot, si, ei bine, vidrele acestea au o proprietate pentru ca ele traiesc in apa, atunci cand se usuca se provoaca o reactie astfel incat incep sa elibereze foarte mult amoniac. Prin urmare haina mea elibereaza un miros foarte puternic de urina. Eu nu stiam asta cand am luat-o o am de vreo 14 ani, vedeti si dumneavoastra, dar e foarte calduroasa. Nici nu se compara. E calduros, nu e ca cele sintetice. Cu ea nici nu simti frigul. Doar ca miroase. Doar ca vedeti lumea nu se gandeste sa faca diferenta intre mirosuri. Si te judeca, zice ca mirosi. Nu stiti de cate ori am fost umilit, zice. Lumea pur si simplu nu isi da seama. Si te judeca. Vedeti dumneavoastra, ei nu isi acorda timpul necesar sa isi dea seama ca nu este acelasi miros de urina ca urina obisnuita. ”

La mine in statie la Orizont pe gaura de canal pe unde iese fum sunt doi sau trei oameni care nu au unde sa stea. Unul are o sapca e mai batran/adult doi sunt mai pusti la 18-20 de ani au aparut acum vreo 2 luni si de fiecare data ma intreb daca o sa ma taie cu cutitul sau nu spaima omului alb invie in mine mai ales seara cand ei imi cer bani eu pun privirea in pamant si murmur un ”nu am ” si apoi intru in alimentara de unde ies cu sacosele pline. Vreau sa precizez ca toate convingerile mele imi spun ca vreau sa le dau si bani si mancare, spaima omului alb ma impiedica insa sa fac contactul, ma gandesc daca o sa se ia dupa mine stiu unde stau ma vad in fiecare zi daca le dau doar o data pe urma o sa vina dupa mine mereu ma gandesc si spaima creste. Spaima asta nu m-a impiedicat sa plang de suparare ca ei nu au ce sa manance si se pare sa le opresc niste praz cu morcov si jumatate de carnat ce mai ramasese dupa o vizita nocturna la hanul drumetul unde impresionata de atata opulentza si bani aruncati am inceput sa sufar si sa plang de jale pentru durerea lumii. A doua zi le-am lasat langa capul sprijinit de canal si un ecler pe care il folosisem pentru o filmare in statie. Camera de filmare a creat mare senzatie in statie la Orizont, cum am scos-o s-au adunat vreo 3-4 batrani, o doamna cu o haina de blana (alta decat cea din autobuz) care se apropiase mai tare si murmura ceva spre mine uitandu-se la ecler (eu il tineam strans hotarata sa nu il dau decat celor de pe canal). O batranica s-a apropiat de prietenul care tinea camera in mana si a zis, privindu-i: ”saracii, oare asa dorm ei? Cu capul pe gaura de canal”? Apoi cand am inchis camera toti au plecat cum venisera.

Ca si eu sunt doar o boschetara mi-am tot repetat de la inceputul toamnei de cand m-am intors in bucuresti, si pana cand am inceput sa castig cat de cat sustinut din munca proprie. Spiritul boschetar l-am simtit foarte acut mai ales la primele intalniri ”de afaceri” din toamna asta, cu diversi oameni care vor sa faca bani de pe urma altor oameni cu bani. Primele contacte au fost cu o organizatie care vrea sa faca divertisment/workshopuri pentru angajati in companii. Loc de intalnire: van gogh. Central. Tipa cu care ma intalnesc soarbe o bautura cremoasa, plina de seminte de zmeura sau fructe de genul, zdrobite, amestecate, si peste care e un strat gros de ceva alb + miere. Stie pe dinafara meniul. Singurul meu scop este ca voi sa va indepliniti visul ne spune ea zambind, mie si colegului meu. Privindu-mi visul cu mai multa incredere acum (desi nu stiu care e visul asta mai exact), imi sparg bugetul pe toata saptamana si comand o cafea de 7 lei. Discutam despre independentza. Cuvinte vehiculate- tedx, steve jobs, educatie alternativa, inovatie, growing, sa iti vezi scheletii din dulap. Sa fii un bun leader inseamna sa stii sa iti aliniezi scheletii din dulap, ne mai spune ea. Vorbeste despre cum atunci cand ei nu au mai avut sef, la inceput nu se puteau obisnui cu ideea asta, asa ca au infiintat un sef fictiv- o mica papusa careia ii dadusera un nume si se intrebau unul pe altul oare x ce parere are, x fiind papusa. Papusa statea pe masa la toate sedintele si ii privea cu ochii-i de plastic, iar ei se intrebau daca ea o sa fie sau nu de acord cu hotararile luate. Intre timp la aceeasi intalnire mai apare o tipa, degajata, relaxata, cu strangere puternica de mana, cu rochie cu flori si picioare lungi, se consulta timp de cateva minute cu cealalta in legatura cu ce sa isi comande- ”hai ma ca tu stii tot meniul pe dinafara, zi-mi cu ce sa ma rasfatz si eu”. Pana la urma ia acelasi lucru. Acum sorb amandoua din fresh-ul de zmeura si ne privesc dand din cap si punctand cate un cuvant cheie. Este foarte foarte interesant ce faceti voi. Sunt prietenoase si calde. Van gogh e ca un birou extins, cu oameni prietenosi deschisi si care rad mult, iti strang mana si isi noteaza tot ce vorbesc in organizere sau pe hartii de pe care apoi isi transcriu totul in organizere, si isi arata unul altuia pe laptopuri fragmente din conferinte de pe tedx, cumva silitori si niciodata pe negativ. Circula vorba ca a murit steve jobs, toata lumea il pomeneste, il aminteste, il strecoara in discutie, toti au aerul ca l-au cunoscut personal si ca au invatat fiecare cate ceva foarte important de la el. Se vorbeste despre faptul ca a refuzat sa fie operat pentru ca a crezut ca se va vindeca singur prin metoda lui – daca iti doresti ceva si iti iti plasezi dorinta destul de puternic, ea ti se va indeplini. Numai ca lui nu i s-a indeplinit si a murit de cancer.

EVENIMENTE

Un răspuns la “[11.10-27.12]”

  1. Cosmi spune:

    Tipa din autobuz e chiar tare. Despre homeleshi, da, si eu trec pe langa multi in fiecare zi, sunt cam infricosatori, dar trecem peste (sau pe langa). Mediul corporatist.. e foarte trist 😀
    Imi place ce ai scris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *