Kickstart Limanu

Kickstart Limanu este un proiect de educaţie creativă şi culturală în care copii cu vârste între şase şi cincisprezece ani au participat în ateliere de teatru, dans, desen şi educaţie vizuală, explorând realitatea din care fac parte, dezvoltându-şi potenţialul creativ, puterea de reprezentare şi de liberă exprimare prin produse culturale generate de ei şi experimentând pentru prima dată implicarea civică în viaţa comunităţii. Iniţiativa civică a copiilor s-a materializat printr-o vizită la primărie, unde au depus cereri semnate de către părinţi pentru continuarea activităţilor iniţiate în proiect.

Kickstart Limanu a început în luna august a acestui an şi se va finaliza în prima zi de şcoală. Timp de o lună copiii din Limanu şi-au desenat visele şi dorinţele, au dansat, au făcut prezentări, au documentat poveşti reale din comună, au filmat ştiri despre comuna Limanu, au relaţionat prin exerciţii de teatru, au construit din plastilină macheta ideală a centrului lor comunitar. Toate aceste activităţi au avut ca scop crearea unui reflex în programul lor zilnic de utilizare a unui spaţiu comunitar precum căminul cultural, lipsit de orice activitate până în prezent, atât recreativ cât şi educaţional.

Proiectul are ca scop facilitarea accesului la cultură pentru toată lumea, deschiderea de noi perspective şi posibilităţi pentru tinerii din comunităţi rurale fără un număr ridicat de evenimente cultural educaţionale, promovarea creativităţii copiilor din comunitatea Limanu ca model de bună practică pentru implementarea demersului şi în alte cămine culturale şi crearea de programe integrate cultural educaţionale încurajând dezvolatarea culturală în zone în care este subprezentată ca producţie şi acces. Scopul întregului demers este acela de a transforma cu adevărat căminul cultural într-un CENTRU COMUNITAR EDUCAŢIONAL ŞI CULTURAL, esenţial oricărei comunităţi.

„Am dansat, am băut apă, m-am jucat, am avut pauză, am dansat, am văzut când s-a dărâmat scena, m-am jucat cu plastilină, am povestit ce s-a întâmălat în Limanu şi cum am căzut în ghiol. Aş vrea la cămin pe viitor să desenez, să scriu, să ma joc cu plastilină, să fiu îmbrăcat frumos şi să fiu fericit.” (Marius Encuţă – 8 ani)

„Noi la atelier am făcut o grămadă de lucruri frumoase, de aventură cum ar fi: am desenat, am dansat, am făcut teatru, ne-am jucat , am făcut gimnastică, am făcut machete din plastilină, am scris ştiri, am mers la peşteră, la pădure, la ghiol, la biserică, la podul de fier, am jucat un joc numit Dorinţele-inelul Arabelei.”   (Roxana Foca – 13 ani)

Proiectul Kickstart Limanu face parte din strategia pe termen lung a Ofensivei Generozităţii, de dezvoltare, implementare şi diseminare a metodei proprii de Artă Activă. Proiectul Kickstart Limanu este continuarea şi dezvoltarea pe termen lung a proiectului cadru Turneu la Ţară (www.turneulatara.blogspot.com), prima intervenţie în acest demers având loc vara trecută în comuna Limanu.

Proiectul Kickstart Limanu este o iniţiativă Ofensiva Genorizităţii realizată cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Primăria comunei Limanu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Veioza Arte şi Scot and Company Consulting.

Coordonatori proiect: Andreea Eşanu şi Bogdan Georgescu

Traineri: Andrei Ioniţă şi Tania Cucoreanu

Consultant management: Ioana Tamaş

O garsoniera de 30 de metri pătrați în Antwerpen, Belgia. Gașca lui Scarface face haiducie în vest. Scarface: „ Dacă au, trebuie să dea și la cei care n-au. Așa e legea firii. Aici, în Casa Poporului, pentru că nenorocita asta de garsonieră e adevărata casă a poporului, primim pe oricine vrea să-și refacă viața, să scape din sărăcia aia chioară din România. Noi îi cazăm aici, îi aranjăm. Bine, lucrează pentru noi o vreme. Dar e spre binele lor.” Însă, Scarface a pierdut mulți oameni în ultimele intervenții și așteaptă întăriri din România, pentru a da lovitura la cel mai important magazin de bijuterii din oraș. Doar că cei pe care îi așteaptă și se bazează îi dau complet planurile peste cap, încât Casa Poporului va fi abandonată.

cu: Dragoș Măru Bran, Alex Calangiu, Iulia Lazăr, Sorinel Diță, Irinel Neaga, Dumitru Pandele, Cristi Pătru și Raluca Păun

coordonator din partea Penitenciarului Craiova – Ramona Dinu

autor proiect – Bogdan Georgescu

Proiectul Artă Activă și Teatru Comunitar Casa Poporului este o inițiativă a Ofensivei Generozității de diseminare și implementare a artei active / artei comunitare și educației creative în penitenciar. Artiștii implicați în proiect sunt voluntari în programul de management al voluntariatului pentru reabilitare și reintegrare socială desfășurat de Penitenciarul din Craiova. Proiectul este realizat în parteneriat cu Penitenciarul Craiova, alături de Centrul pentru Cultură Contemporană  - Club Electro Putere, Universitatea din Craiova – Departamentul de Teatru, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Cragiale” București, Veioza Arte și produs de Asociația I. S. Drăgulescu

LUNI 2 AUGUST ora 17.00

CLUB ELECTRO PUTERE – Centrul pentru Cultură Contemporană

Adresa: Calea București, nr. 56, CRAIOVA

MARȚI 3 AUGUST ora 17.00

STUDIOUL “SF. ANDREI” – Departamentul de Teatru – Facultatea de Agronomie

Adresa: Str. Transilvaniei, nr. 1, CRAIOVA

MIERCURI 4 AUGUST orele 11.00 și 14.00

CLUBUL PENITENCIARULUI DIN CRAIOVA

Adresa: Str. Vasile Alecsandri, nr. 89. CRAIOVA

Ca să fiu şi mai clar, pe lȃngă prezentarea pe care am postat-o ȋn primul articol, scopul acestor articole e să genereze proiecte colective, documentate sau nu, de intervenţie şi schimbare socială prin artă activă. Mai simplu, dacă fiecare din cei care au citit articolul precedent nu mai blochează partea stȃngă a scării rulante şi le explică de exemplu şi altora cȃt de important e să se poată mişca lumea cȃt mai repede, sunt toţi participanţi ȋn acest proiect de circulaţie mai bună ȋn metroul Bucureştean, rezultatele fiind cu siguranţă pozitive.

Pas cu pas, rezolvate aceste probleme de bază şi altele care apar, pentru ca la un moment dat, chiar viaţa noastră de zi cu zi să devină o operă de artă. Prin contribuţia fiecăruia. Prin conştientizarea individuală a capacităţii creative a fiecăruia şi a nevoii absolut organice de a se exprima creativ, şi-apoi efortul de-a depăşi orgoliul individual şi descoperirea bucuriei de a se implica ȋntr-un proces creativ colectiv.
Sȃmbătă, după un spectacol de teatru extrem de lung şi de neinteresant, cu excepţia a două momente de cinci minute, am plecat de la teatru super enervat că mă aşezasem ȋntr-un loc din care nu aveam cum să ies ȋnainte de a se termina şi-am fost prizonierul unui eveniment monden care pur şi simplu nu mă implica ȋn niciun fel. Spre metroul de la universitate. Am trecut cu grijă pe lȃngă universitatea pe care atȃrnă nişte ţurţuri de zeci de metri şi cu siguranţă foarte grei. Mi-a sunat telefonul. Era bunica mea care mă sunase deja de vreo 4 ori. Acum i-am şi răspuns. Trebuia să-mi explice despre nişte borcane cu zacuscă şi miere pe care vroia să mi le trimită neapărat, plus o surpriză pe care am ghicit-o din prima. Vorbea repede şi foarte mult, ȋncercam să ascult, să-mi ţin echilibrul, pentru că pe jos era un polei ȋngrozitor, să ȋnţeleg toate indicaţiile de depozitare şi ordinea ȋn care ar trebui să consum alimentele ce urmau să fie livrate, să ghicesc surpriza, să uit spectacolul pe care tocmai ȋl văzusem, să ajung mai repede la metrou şi acasă. Ajung la statui, pe trecerea de pietoni, polei pe jos, bunica la telefon de mult prea mult timp deja, un claxon foarte puternic şi ceva care mă loveşte din stȃnga ȋn şold, alunec şi cad pe spate, taxiul trece mai departe, ȋl bag de pe jos ȋn pizda mă-sii, el mă ȋnjură la rȃndul lui şi trece mai departe, bunica la telefon nu ȋnţelege ce se ȋntȃmplă, pentru că nu am scăpat telefonul din mȃnă, ȋi explic că m-a lovit unul cu taxiul şi că tre’ să mă ridic de pe jos şi ea ȋmi spune: “dar tu nu te uiţi pe unde mergi?” I-am ȋnchis instantaneu. M-am cules de pe jos şi-am plecat mai departe spre metrou. Am reluat discuţia după vreo cinci minute, ȋnsă pe scurt, că eram la metrou şi nu aveam semnal, teoretic.
Taximetriştii din Bucureşti sunt ȋngrozitori. Am cunoscut şi oameni cu care se putea vorbi, am cunoscut şi femei taximetrist şi m-am simţit mult mai confortabil decȃt cu şoferi bărbaţi, chiar dacă stereotipul urban spune că femeile conduc foarte prost. Insă e incredibil de cele mai multe ori, cȃt de ȋnfiorători pot fi şoferii de taxi. Am ajuns pȃnă la secţia de poliţie de două ori din cauza unor taximetrişti, ne-au luat ȋnsă tot pe noi, reclamanţii, la poliţie, nu şi pe ei. Iar asta cu prostit clientul e un fel de hobby, e un fun intern al lor. Aş lăsa bacşiş mult mai mult decȃt prosteala de zece mii pe care şi-o scoate el “ȋncurcȃnd” din greşeală străzile, ȋnsă pur şi simplu aşa se face taximetria ȋn acest oraş. Iar faptul că te lovesc cu maşina şi trec pur şi simplu mai departe, este pentru că sunt ȋn misiune, ei au treabă şi tu freci menta pe strada la zece seara, sȃmbăta. Cel mai enervant ȋnsă e felul ȋn care ȋşi aleg ei destinaţiile. Dacă nu mergi spre casa lor, nu sunt liberi, pur şi simplu. Sunt sigur că ştiţi toţi asta, mai interesant ar fi de adunat poveşti cu taximetrişi, pe care fie le puteţi lăsa ca şi comenturi la acest articol, fie mi le puteţi trimite pe mail şi le postăm.
Proiectul propus ȋnsă e reclamarea fără nicio excepţie a acestor situaţii, ȋn primul rȃnd companiei de la care e taximetristul şi-apoi protecţiei consumatorului (0800.080.999 – număr gratuit, autoritatea naţională pentru protecţia consumatorului, e bine să-l aveţi ȋn telefon, pentru asta şi pentru multe alte situaţii) (să nu vă sperie 999 din coadă, e doar de intimidare). Vă ia cinci minute, zece minute, poate un sfert de oră, ȋnsă dacă ȋncepem cu toţii un bombardament de sesizări legat de acest comportament sinistru, poate se schimbă ceva. Si-apoi, sigur vor fi nişte poveşti care merită share-uite cu ceilalţi, despre supravieţuire ȋn metropola de pe Dȃmboviţa.

foto source

De cinci luni circul cu metroul. În fiecare zi. Singurele zile în care nu am circulat cu metroul au fost cele două zile de grevă.  N-am ieșit din casă, pur și simplu. Și n-a fost deloc rău. Mă uitam la televizor cum unii merg zeci de kilometri pe jos, alții se chinuie să se îndese în mașini de suprafață și foarte mulți singuri în mașină (însă asta întru-un proiect viitor).

scara rulantă – un gadget senzațional pe care îl deține metroul, supermagazinele și aeroporturile. Pentru ca lumea să se miște mai repede, pentru ca traficul de oameni să fie manipulat mai ușor, pentru că lucrurile sunt la ore fixe și pentru că unii oameni se grăbesc. Prima dată când am urcat cu o scară rulantă (și-mi amintesc exact că urca) a fost înainte de ’89 în magazinul Tomis din Constanța. Și-mi amintesc exact că urca, pentru că mi-a rămas în minte imaginea capătului de scară care înghițea treptele, care dispăreau pur și simplu, panica mamei mele trăgându-mă de mână – eram în aer deja – să nu-mi prind piciorul. Am aflat recent că la Vaslui s-a deschis un mall cu scară rulantă și că e gadgetul de maxim entertainment pentru copiii din oraș, fericiți că e pe gratis.

Acum câțiva ani, la metrou la universitate, au apărut niște tălpi galbene pe treptele scării rulante. Două paralele pe dreapta și câte una alternativ pe stânga. Inițial am crezut că e vorba de o campanie publicitară. Am tot așteptat să apară sloganul, sau treptele respective pe un poster alături de un produs, însă nu s-a întâmplat. Am descoperit apoi, într-un aeroport, că pe stânga nu se stă, se circulă. Însă, în metroul din București nimeni nu ține cont de asta. Și nu că ar fi vreun motiv de grabă în orașul ăsta, doar că, întradevăr, scara rulantă are rolul de a elibera mai repede peronul și de a face loc altor oameni care așteaptă în spatele tău. În plus, conceptul e și mai generos, îți lasă jumătate de spațiu să stai și să urci cu viteza scării, să ajungi exact în același timp cu cei care urcă pe scările nerulante, însă nu pe stânga, pe partea dreaptă a scării. Doar că e nasol să stai în spatele cuiva, să îi privești spatele, să se lovească de tine cu bagajele și plasele lui. Așa că te ferești pe stânga. Și-atunci totul se blochează și scara rulantă devine o scară normală pe care oamenii nu trebuie să facă niciun efort.

instructiuni

Cea mai sinistră  poveste legat de cât de important e să lași liberă partea stângă s-a întâmplat cu ceva timp în urmă, când un vagon de tren a luat foc, trenul a intrat în flăcări în stația piața Victoriei, lumea a ieșit repede din vagoane și s-au îndreptat cu viteză spre salvatoarea scară rulantă. Însă, în momentul în care au pășit pe ea, pe sânga și pe dreapta, erau deja salvați și s-au oprit. Scara se mișca, deci ei nu mai aveau nimic de făcut decât să stea pe scară și să privească spectacolul oferit de vagonul în flăcări, în timp ce alte sute de oameni așteptau jos, lângă vagonul arzând, ca lumea care stă pe scara rulantă să ajungă sus și alți spectatori să le ia locul, privind de sus, din ce în ce mai sus.

Astfel, tălpile galbene de la universitate nu sunt decât o nouă campanie ratată, social – educațională, a statului român, a primăriei sau a cui o fi, campanie de tipul alcoolul dăunează grav sănătății pe tv, fără niciun efect. Sper însă ca voi care citiți asta și vă imaginați vagonul ăla în flăcări și catastrofa care se putea întâmpla, să vă surprindeți blocând stânga pe scara rulantă și să vă mutați discret sau să pășiți pe ea și să urcați mai repede decât toți ceilalți, pentru că e gratis și pentru că nu e atât de periculoasă pe cât pare.

_____________________

definiție: Arta Activă este forma de artă generată de ȋntălnirea dintre membrii unei comunităţi şi artiştii care propun comunităţii respective posibilitatea de reprezentare prin produse artistice şi evenimente comunitare.

Arta Activă porneşte din observaţie şi intuiţie care, prin procesul de lucru în comunitate – documentare informală, ateliere de educaţie creativă, dezbateri publice şi proiecte artistice. Oricine poate crea şi are dreptul de a se reprezenta prin artă, rolul activiștilor prin artă fiind sprijinul, încurajarea şi schimbul de tehnici cu acei oameni din cadrul comunităţilor care aleg să se implice şi să îşi utilizeze abilităţile artistice.

Arta Activă este o artă care are ca resursă dorinţa de a fi împreună cu alţi oameni, de a schimba poveşti şi experienţe, curiozitatea şi nevoia de a descoperi mereu noi mijloace, noi tehnici şi perspective, important în acest tip de proces creativ pentru artă activă fiind grija unuia faţă de celălalt, dorinţa de a fi împreună cu ceilalţi şi estomparea pornirilor generate de orgoliu,  estomparea nevoii de a crea ierarhii şi a nevoii de putere și transformarea vieții de zi cu zi într-o operă de artă.

(aceasta este definiția mea pentru Arta Activă, o altă definiție a Mariei Drăghici, cea alături de care am inițiat întregul concept, putând fi consultată pe www.labombastudios.ro )