lume de Bucuresti recipes
Swiss Guy meets Bucharest
Rubrica: lume de Bucuresti
Am cunoscut un muzician născut în Elveţia, care a trăit zece ani în Los Angeles şi locuieşte de un an şi jumătate în Bucureşti. E ras în cap, cu pielea albă şi ochii adânciţi în orbite, ca ai unui călugăr buddhist. Preferă culorile închise, nu consumă droguri şi crede mai degrabă în mantre decât în spovedanie. M-a primit într-un apartament cu o cameră de pe Doctor Felix, nu foarte spaţios, dar atent amenajat – cu pupitru de mixaj la picioarele patului, pereţi albi şi un MacBook pe birou. L-a deschis şi mi-a arătat pe desktop un peisaj din sudul Franţei.
Antoine a fost născut în Elveţia francofonă, dintr-un cuplu format de un elveţian şi o suedeză. A locuit primii câţva ani din viaţă exact lângă casa de provincie franceză imortalizată acum pe ecranul computerului. Fotografia este făcută acum doi-trei ani şi locul arată exact ca pe vremea când a fost ales de taică-su ca loc de inspiraţie pentru lucrările sale. The light is very special there, îmi confirmă elveţianul.
Muncitor la înălţime (revizuit de personaj)
Rubrica: lume de Bucuresti
Am cunoscut-o la un training de comunicare, acum câteva weekenduri. Sâmbătă a purtat nişte jeanşii 7 For All Mankind, în ton cu o vestă din blană artificială, aruncată peste un tricou Mango, foarte simplu. Vineri fusese mai elegantă – cu cămaşă albă, pantaloni de stofă, o centură parcă roşie, din lac şi botine cu toc de vreo 8. Am nimerit colegi de bancă şi ne-am trezit gălăgioşi, vorbind neîntrebaţi, ori hlizindu-ne fără motiv. M-am prins că are ceva de copil rebel în ea, iar “ceva”-ul ăsta pare să fie secretul care o ţine tânără, frumoasă şi plină de viaţă, deşi munceşte douăsprezece ore pe zi într-o companie multi-naţională. De unsprezece ani.
Bianca este director de comunicare al uneia dintre cele mai mari instituţii bancare din ţară şi lucrează la etajul 15 al cele mai înalte clădiri funcţionale din Bucureşti – turnul din Piaţa Victoriei. Nu se îmbracă şi nu se comportă ca un funcţionar bancar, deşi este angajată de un an şi jumătate. Înainte, a lucrat trei ani, tot într-o poziţie de management de comunicare, pentru o companie de telefonie mobilă. Iar şi mai înainte a muncit alţi trei ani (trei pare să fie cifra ei magică în profesie) pentru un reseller auto important pe piaţă şi s-a ocupat – între altele – de brandul Honda. Care a tentat-o într-atât, încât şi-a cumpărat o motocicletă de 600 centimetri cubi, pe care abia o călărea şi despre care nu le-a spus nimic părinţilor până după ce a vândut-o, anul trecut.
Bucureştean, cincisprezece ani
Rubrica: lume de Bucuresti
Expanisv. Sau liniştit. Prea liniştit. Neglijent. Larg. Vorbăreţ. Mai degrabă povestitor. Fumător. De mic. Graffer. Skater. Alpinist. Hoţ. Mincinos. Deştept. Foarte şmecher. Rebel? Câte puţin din toate. Lucas merge cu tramvaiul ca să-l deseneze. Sau mergea, pentru că de ceva timp s-a liniştit. Parcă prea mult. Trece viaţa pe lângă el. De când? De vreun an. Înainte era altfel. Antura mai peste tot. Oriunde în Bucureşti ar fi avut unde să doarmă. Acum trebuie să se prezinte în anturaje în care înainte era cunoscut de toată lumea.
La mulţi ani, doamnă Ardeleanu!
Rubrica: lume de Bucuresti
Are mintea ageră, ca un copil. Vorbeşte mult şi-i face plăcere să-şi amintească de trecutul ei, ca de un roman foarte bun pe care-i este dor să-l răsfoiască. Nu numai de-asta îmi aminteşte de mătuşă-mea – sora bunicului meu – care s-a prăpădit acum doi ani, la fel de elegantă, îngrijită şi frumoasă ca în tinereţe. Judith Ardelanu şi-a sărbătorit astăzi cea de-a şaptezeci şi noua iarnă, iar textul de faţă reprezintă un cadou, atât pentru ea, cât şi pentru mine.
Fotograf de plăcere, om obişnuit
Rubrica: lume de Bucuresti
Împlineşte 24 de ani în aprilie şi îşi scrie prenumele ca prima mea iubită. Am văzut-o fie blondă, fie roşcată, cu pielea albă şi căutătură de rusoaică. O cheamă Anna (cu doi de “n”) şi de-acum va fi muză, sfătuitor şi fotograf pentru “Lume de Bucureşti”. Fără niciun motiv special, ci doar pentru că îi plac oamenii şi fotografiile. Faptul în sine că oricine altcineva ar fi putut să documenteze, să scrie şi să fotografieze rubrica de faţă este statementul acestui sub-proiect editorial.
Pe Anna am cunoscut-o întâmplător, în casa unor prieteni comuni, şi am mai întâlnit-o fugitiv în diferite conjuncturi sociale. Îi cunoşteam superficial istoria şi asta este ceea ce o deosebeşte, în ochii mei, de ceilalţi oameni despre care am de gând să scriu – îmi voi propune să fac cunoştiinţă cu aceştia şi să petrecem doar câteva ore împreună, cu maximum două săptămâni înainte să le public povestea. Să-ţi ofer doar prima mea impresie despre ei.















































































![[LCL02] Minus - 95 cover](http://veiozaarte.ro/wp-content/uploads/2010/07/LCL02-Minus-95-cover-300x269.jpg)



