Fear Us
Acum o săptămână lumea a ieșit în stradă. Mare miting mare. Revoluție ziceau unii. Eu unul am fost foarte entuziasmat de toată treaba asta. Am făcut pe dracu în patru și la ora 10 eram acolo. Mă uitam disperat în stânga și în dreapta după oameni pe care să îi cunosc. Nimeni și nimic însă. Era, până la urmă, o mișcare organizată de sindicate. Scenă mare, microfoane, cântece, îndemnuri, nemulțumiri, microbuze din toată țara. 50.000 de oameni au zis că au fost în piață. Din toți aceștia dacă au fost 1.000 de tineri au fost mulți. E drept că majoritatea sindicatelor care au ieșit în stradă miercurea trecută sunt aceeași care primeau bani de la diverse partide pentru o ștampilă de vot.
Știam toate aceste lucruri însă am vrut să fiu acolo, să văd și eu, cu ochii mei, cum se manifestă lumea din toată țara, cât de mult le-a ajuns cuțitul la os și cât mai pot răbda. La un moment dat speram la mai mult, nu neapărat la violențe, ci la lucruri mai practice – un document cu cereri, un marș către Cotroceni (era aproape, nu de alta), un manifest…nimic „Jos Guvernul, jos Boc, jos Băsescu, nu ne luați banii etc”. Ok, am înțeles asta, dar mai mult se poate? Ceva mai aplicat, fără prea mult bla bla.
Continue
VN:F [1.8.7_1070]
Rating: +6 (from 10 votes)
Gânduri asupra stării de contemporaneitate
M-am născut prea devreme. Sau poate prea târziu? Sau poate a fost momentul potrivit. Gânduri fără sens, până la urmă. Oricum ar fi, mă bucur că sunt și sunt fericit că sunteți. Om printre oameni. Fiecare cu trăirile lui, cu spaime și bucurii, cu frustrări și împliniri, cu neajunsuri și împliniri – ființe cuvântătoare ce se cred nemuritoare, zei fără de prihană, ființe ce transced timpul și moralitatea – oameni contemporani.
Așa suntem noi, oameni. Creaturi prinse într-o imensă sală de oglinzi unde suntem absorbiți de propria imagine supradimensionată. Omul nostru trăiește din propria reflexie și se supune numai propriilor idei și evaluări. Realitatea imediată, acest construct social ce îi repugnă cu desăvârșire, nu vrea decât să îl scoată din al său microcosmos. Omului contemporan i se opune omul tradițional, în raportarea la realitate. Pentru cel dintâi, ea, realitatea, este o sumă de legi naturale severe, combinate cu obscure episoade aleatorii, în vreme ce pentru omul tradițional lumea e ordine fără rest, ansamblu armonic de evenimente providențiale.
Continue
VN:F [1.8.7_1070]
Rating: +3 (from 13 votes)
Noi şi presa
Prea sictirit sau prea nervos, mă găsesc de multe ori în imposibilitatea de a mă uita la televizor. Sunt sătul de minciuni, promisiuni, certuri, discuţii interminabile pe un fals fond de moralitate. PSD, PD-L, PNL, UDMR, toate rimează cu PCR. Mai zapez uneori după ceva mondenitate. Mă binedispune teribil să văd ce mai face Poponeţ, cu cine o mai arde Simona Senzual, sau care e noul domeniu de activitate al celebrei Sexy Brăileanca. Păi la ce să mă uit frate? La crime sau la Crin? La cultural sau la Hunor? La dezbateri despre veşnicele speranţe sau la Ponta? La ţepe sau la Boc?
Dar totuşi simt o nevoie acută de a şti ce se întâplă în jurul meu. Sunt masochist? Îmi doresc să aflu ce se întâmplă cu ţeapa de la Bechtel, să aflu ce se mai aude cu legea salarizării unice, să aflu dacă Ministerul Culturii va mişca ceva, în orice direcţie vrea el, numai să mişte…Lucruri de genul ăsta. De unde să le iau? De la TV? Cred că am răspuns mai devreme. Din presa scrisă? Cum discerni ce articol e comandat şi ce articol nu? Şi nici asta nu m-ar deraja foarte tare, dar măcar să fie bine scris, să mă mintă frumos, să nu am impresia că arunc banii pe geam. Şi se mai întreabă lumea de ce se închid ziarele româneşti!!!!???
Continue
VN:F [1.8.7_1070]
Rating: +7 (from 13 votes)
Eu în ce cred?
Ca din senin, sau poate că nu, mi-am amintit acum câteva zile de o întrebare adresată mamei mele când eram mai mic. Ziceam așa:
Mamă, eu în ce cred?
Continue
VN:F [1.8.7_1070]
Rating: +14 (from 28 votes)
McDonald’s vs McCurry. Bătălia pentru libertate.
The beginning.
Timp de câteva zeci de ani turmele de avocaţi ai colosului McDonald’s au urmărit şi au susţinut o epurare continuă a oricărui restaurant, fast food sau slow food, care începea cu prefixul Mc. Nu conta cât de unic sau specific era produsul lor. Dacă numele restaurantului conţinea Mc totul era sortit eşecului. Cei care au simţit acest proces cel mai adânc au fost irlandezii şi scoţienii. Prefixul Mc din numele lor fiind un fel de Ion românesc. Vă daţi seama că măcar câţiva dintre ei au vrut să îşi facă un restaurant care să le poarte numele sau care să conţină acest prefix. Ei bine nu. Cum afla McDonald’s, iar Big Brother ştie tot, începea vânătoarea. Înştiinţări, ameninţări cu falimentul, procese…totul terminându-se cu victoria uriaşului Goliat.
foto source
Continue
VN:F [1.8.7_1070]
Rating: +19 (from 19 votes)