Gânduri asupra stării de contemporaneitate
Rubrica: gandurile unei balerine
M-am născut prea devreme. Sau poate prea târziu? Sau poate a fost momentul potrivit. Gânduri fără sens, până la urmă. Oricum ar fi, mă bucur că sunt și sunt fericit că sunteți. Om printre oameni. Fiecare cu trăirile lui, cu spaime și bucurii, cu frustrări și împliniri, cu neajunsuri și împliniri – ființe cuvântătoare ce se cred nemuritoare, zei fără de prihană, ființe ce transced timpul și moralitatea – oameni contemporani.
Așa suntem noi, oameni. Creaturi prinse într-o imensă sală de oglinzi unde suntem absorbiți de propria imagine supradimensionată. Omul nostru trăiește din propria reflexie și se supune numai propriilor idei și evaluări. Realitatea imediată, acest construct social ce îi repugnă cu desăvârșire, nu vrea decât să îl scoată din al său microcosmos. Omului contemporan i se opune omul tradițional, în raportarea la realitate. Pentru cel dintâi, ea, realitatea, este o sumă de legi naturale severe, combinate cu obscure episoade aleatorii, în vreme ce pentru omul tradițional lumea e ordine fără rest, ansamblu armonic de evenimente providențiale.
Omul contemporan nu crede în nimic. El este ființa momentului. El este deasupra a tot și a tuturor. Isaac Siriul spunea în Cuvinte despre sfintele nevoințe că “Orice lucru, mai înalt decât altul e ascuns aceluia față de care este mai înalt… ”. Ei bine omului contemporan nu îi este ascuns nimic. El este acolo sus, el este primul motor nemișcat al lui Aristotel.
La nivel macro, contemporanietatea oferă omului ceva la care a râvnit dintotdeauna – certitudinea, a priori, că este Dumnezeu. Nu credința în zei era cea care ne face, sau ne făcea, oameni, ci credința în faptul că nu suntem zei. Arhicunoascuta proclamație a lui Nietzsche conform căreia Dumnezeu a murit nu proclama moartea zeului, ci moartea umanismului, acel ceva ce ținea în frâu pornirilor animalice. Căci cine descria mai bine natura umană decât T. Hobbes, spunînd că „omul este lup pentru om”. Odată cu dispariția întrebărilor despre origini și despre natura vieții a dispărut și grija față de semeni.
Dacă până acum se porneau războaie pentru hrană, teritoriu / spațiu, glorie, răzbunare sau credință, secolul nostru a ajuns să fie amprenta războaielor (și implicit a crimelor) duse în numele vieții. Se omoară oamenii între eipentru a apăra viața. Bellum omnium contra omnes (T. Hobbes, Leviatanul, 1651).
Ezotericul și misticismul sunt înlocuite de nihilism și apatie. Nu mai trăim la o comuniune între oameni ci la o luptă între zei. Omul contemporan nu mai participă la realitatea înconjurătoare. Cu fruntea încruntată el privește falnic din Olimp.













































































![[LCL02] Minus - 95 cover](http://veiozaarte.ro/wp-content/uploads/2010/07/LCL02-Minus-95-cover-300x269.jpg)




